70 rezultate (0,26690 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Necazuri cu scoala

Necazuri cu scoala

In loc sa culegem si sa publicam perlele loazelor, care amuza atitea cancelarii ale profesorilor, ar trebui sa scriem o antologie a profesorilor buni. Literatura nu duce lipsa de asemenea marturii: Voltaire aducindu-le un omagiu iezuitilor Tournemine si Poree, Rimbaud aratindu-si poemele profesorului Izambard, Camus scriindu-i scrisori filiale domnului Martin, preaiubitul lui invatator, Julien Green reamintindu-si cu afectiune de imaginea vie si plina de culoare a domnului Lesellier, profesorul lui de istorie, Simone Weil aducindu-i laude profesorului ei, Alain, care la rindul lui nu-l va uita niciodata pe Jules Lagneau, care i-a trezit apetitul pentru filozofie, J.-B. Pontalis celebrindu-l pe Sartre, care «transa» atit de mult fata de toti ceilalti profesori ai lui… Daca, pe linga portretul profesorilor celebri, aceasta antologie ar propune portretul neuitatului profesor pe care aproape cu totii l-am intilnit macar o data in timpul scolaritatii, poate ca am face putina lumina asupra calitatilor necesare practicarii acestei stranii meserii. - Daniel PennacFragment din romanul "Necazuri cu scoala" de Daniel Pennac:"Tuturor acelora care pun constituirea gastilor doar pe seama fenomenului periferiilor le spun: aveti dreptate, da, somajul, da, concentrarea exclusilor, da, regruparile etnice, da, tirania elementelor care pot marca, familia monoparentala., da, dezvoltarea unei economii paralele si diversele forme de trafic de toate soiurile, da, da, da... Dar sa ne ferim sa subestimam singurul lucru asupra caruia putem actiona personal si care dateaza din noaptea timpurilor pedagogice: solitudinea si rusinea elevului care nu intelege, pierdut intr-o lume in care toti ceilalti inteleg.Doar noi al putem scoate afara din aceasta temnita, fie ca suntem sau nu formati in vederea acestui scop.Profesorii care m-au salvat - si care au facut din mine un profesor - nu erau formati pentru acest scop. Nu s-au preocupat de originile infirmitatii mele scolare. Nu si-au pierdut vremea cautandui cauzele si nici dojenindu-ma. Erau niste adulti confruntati cu niste adolescenti in pericol. si-au spus ca era o urgenta. S-au aruncat cu capul inainte. Nu m-au prins. Au plonjat din nou, zi dupa zi, iarasi si iarasi... Pana la urma m-au scos de-acolo. Şi pe multi odata cu mine. Pur si simplu ne-au pescuit din nou. Le datoram viata.

RON 19.00
1

Soroc de viata si soroc de moarte

Mustata lui Dali si alte culori

Povestiri

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Sintem deja in "post-tranzitie" – spun unii. E discutabil. Cert este insa ca faptele marunte nu mai sint la fel de fascinante in ele insele, nu mai uimesc doar prin ineditul lor, prin diversitatea frusta a intimplarii, ci, invaluite intr-o aura simptomatica, lasa tot mai mult loc de meditatie in jurul lor. De pe micul ecran al cotidianului pe marea scena a problemelor tarii este un drum care se cere parcurs la fiecare pas. Se cere o "privire graitoare", care sa aseze in cuvinte cu rost observatiile marunte. O privire socio-hai-huie, dar nu prea...-  Vintila MihailescuFragment din cartea "Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei" de Vintila Mihailescu"O fosta studenta care lucreaza in prezent la un doctorat despre patrimoniu si teritoriu la Cluj mi-a povestit, printre altele, despre cele doua ghiduri ale orasului, unul in viziune romaneasca, celalalt in versiune maghiara: un turist care ar consulta doar aceasta bibliografie si-ar da seama cu greu ca este vorba despre unul si acelasi oras. Lucrurile capata profunzime istorica daca urmaresti stratigrafia Muzeului Transilvaniei, selectia si punerea lor in scena sub vremi diverse: bucuresteanca Klisabeta, fosta Kogalniceanu este, comparativ, un caz simplu si fericit!Poveste veche, desigur, si complexa as spune, pe care doar Funar, acest postmodern fara voie, a reusit sa o reduca la un ridicol perfect, deconstruind-o pina la expresia sa irationala. Caci altminteri, exista ratiuni perene, chiar daca discutabile, in aceste povesti patrimoniale.Patrimoniul este totdeauna si pretutindeni o declaratie de identitate. Iar identitatea este, la rindul ei, o problema de apartenenta si excludere. Totul e cine pe cine exclude si cum. Romanii si maghiarii se exclud astfel reciproc din patrimoniul Transilvaniei, punindu-i cu usurinta intre paranteze, si unii si altii, pe sasi, ce nu au fost niciodata putere suprema in zona, dar lara de care Transilvania nu ar fi existat asa cum este acum. Acestia din urma, minoritari cronici, si-au decupat o parte de patrimoniu, al lor si doar al lor, pe care il apara de pericolul „draculizarii", de pilda.Problema este ca patrimoniul este doar virful aisbergului, registrul deciamatoriu al identitatii, care da tonul, ce-i drept, in masura in care este o declaratie de putere. Da tonul, dar nu face neaparat muzica: exista mult mai mult in ceea ce nurnim, de regula, identitate.

RON 28.50
1

Fabian

Sinii verzi

Sinii verzi

Cu aceeasi verva, economie si exactitate lexicala (frazele au o precizie si o cadenta de bisturiu narativ), Florin Iaru ofera o mica panorama de fictiuni ingenioase, exersate in mai multe registre, de la realismul comic si anecdote fals-moralizatoare, la un horror & fantasy desprins parca din comics-urile ce au inspirat seria Tales From The Crypt, dar intotdeauna cu un twist stilistic. Comic-parodice, "crude si insolite", scandaloase si morbide, povestirile lui Florin Iaru, desi, prin forta restrinsa a textului, schematice din punctul de vedere al psihologiei personajelor, sint atipice si vin in contra unui orizont de asteptare nu doar fictional, dar si moral. - Marius Chivu     Fragment din volumul "Sinii verzi" de Florin Iaru:     „Voda inainteaza maiestuos in fata tronului, pentru ca urmeaza tirada sublimului Apus de soare. Nici nu apuca domnitorul sa deschida gura ca, brusc, fata i se strimba si, cu oarece fereala, isi strecoara o mina in buzunar. Pipaie, probabil, vreo pecete. Rostogoleste niste ochi rotunzi ca galbenusul. Incepe monologul. Maestrul recita cu patos. Dar nu apuca sa ajunga la „Moldova nu-i a mea", ca se intrerupe si iese furtunos din scena. Curtenii mormaie descumpaniti. Publicul se framinta. Asa o fi viziunea regizorala. Tunetele se revarsa in absenta stapinului. In fine, actorii improvizeaza si scot scena la liman. Pauza intre acte. Directorul se repede turbat la maestru si-l insfaca de barba. Dar domnitorul nu pare dispus la pertractari. Ii face un semn scirbit, impingindu-l cit colo. Vorbeste la telefon, e dus, transportat.     — Da, iubi, nu, iubi, vai, iubi... Acum momeste-o. Lasa-ma, bre, nu vezi ca e de viata si de moarte? Sigur ca-ti raspund, ciresica mea. Sau cu laptic, n-avem laptic? Incearca cu conserva de peste.     Directorul trage aer adinc in piept. Cind e vorba de nevasta, maestrul e cirpa de sters pe jos, ca vuieste teatrul, „iubi" e tinara si arzoaica. Orice incercare – sa ce? – sa orice! – e o condamnare la moarte lenta si dureroasa. Inutil sa i te impotrivesti. Iar maestrul e maestru, deci are voie.     — Te potolesti, da? Hai, mai e juma' de ora si mergem acasa! insista directorul.     — Pisica, ofteaza maestrul care, in clipa cind inchide telefonul, redevine marele actor. Pisica s-a catarat pe lampa si nevasta-mea nu o poate da jos, saracuta!     Incepe si actul final. Lucrurile par a se fi linistit, voievodul se apropie de moarte stind in pat, inconjurat de supravietuitorii decapitarilor grabnice. In tacerea pioasa si intensa care s-a lasat, se aude clar, limpede si indubitabila, vibratia unui telefon dat pe mute. Spectatorii se privesc intre ei cu repros. Doar muribundul se vira adinc in asternut si sopocale, pe un ton ascendent. E liniste, una de gheata, asa ca susotelile lui se aud perfect. „Iubi, sint in spectacol. Nu se poate sa ma... Ai mila. Da, stiu, e pisica noastra, iubi, a ta, a ta, dar ai putintica rabdare..."     — Asta-i din alta piesa! striga un spectator si sala se zguduie de ris.     Maestrul scoate capul de sub plapuma. E rosu la fata, desi e zugravit cu mult alb-vinetiu. E la capatul rabdarii. Se adreseaza multimii:     — Bai, lasati mistoul. E pisica nevesti-mii, incotopenita intre combina frigorifica si perete. Pe Dumnezeul meu, ce fac? Dati-mi un raspuns, ca altfel nu ma misc de aici.”

RON 23.70
1

Provizorat

Patru femei, patru poveşti

Hagi Murad

50 de metode de instruire pentru a facilita înțelegerea unui text

Soareci si oameni

Soareci si oameni

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaSoareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani din care sa-si cumpere un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”.Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.Fragment din cartea "Soareci si oameni" de John Steinbeck"Desi in ferestrele baracii lucea deja lumina serii, inauntru era aproape intuneric. Prin usa deschisa se auzeau bufnetele si zanganiturile razlete ale unei partide de potcoave, iar din cind in cind zgomotul vocilor ce se inaltau, aprobator sau batjocoritor.Slim si George intrara impreuna in incaperea ce se invaluia in intuneric. Slim se intinse deasupra mesei de joc si aprinse becul cu abajur de tabla. Masa se lumina imediat, dar conul abajurului isi arunca stralucirea direct in jos, lasind ungherele baracii in semiintuneric.Slim se aseza pe o ladita si George ocupa locul din fata lui.- N-o fost mare lucru, zise Slim. Probabil c-ar fi trebuit sa-i inec aproape pe toti. N-ai de ce sa-mi multumesti pentru asta.- N-o fi fost mare lucru pentru tine, spuse George, da' o insemnat a dracu' de mult pentru el. Doamne Dumnezeule, nici nu stiu cum o sa-l facem sa doarma aicea, inauntru! O sa vrea sa doarma-n grajd, cu ei. O sa fie greu sa-l tinem sa nu se suie in cutie, cu puii.- N-o fost mare lucru, repeta Slim.Da' auzi, chiar c-ai avut dreptate cu el. N-o fi destept, da' asa lucrator n-am vazut de cind is. Mai ca-l ornori pe ala cu care-o facut pereche la orz. Nu exista om care sa tie pasu' cu el. Doamne Dumnezeule, asa barbat puternic io n-am mai vazut!George raspunse mindru:- Lu' Lennie numa' sa-i spui ee sa faca si el face daca nu trebe sa-si bata prea tare capu'. Singur nu se poate gindi ce sa faca, da' ordinele le-asculta ca nimeni altu'.Afara se auzira zanganitul unei potcoave ce se lovi de tarusul de fier si un mic cor de urale. Slim se trase un pic in spate, cit sa nu-i cada lumina pe fata.

RON 25.50
1

Tao pentru sanatate, sex si longevitate

Cronica pasarii-arc

Privirea lui Thanatos

Privirea lui Thanatos

Privirea lui Thanatos. Epidemii, razboaie, asasinate, masacre in sase istorii medicale locale si globale Cu 165 de ilustratii alb-negru si color.   Moartea se plimba peste tot, este ubicuitara: Et in Arcadia ego. Cele sase episoade istorice din aceasta carte au, fiecare in parte, nota lor terifianta si singulara, ele sunt, in fond, incursiuni temporale insolite in prezenta lui Thanatos, cu ramificari europene ample, in care sunt prinse si angrenate evenimente romanesti. Sunt studii dramatice de caz, care nu pot fi intelese decat in contextul larg al extinderilor pandemice si al razboaielor mondiale. Sunt oare epidemiile, razboaiele, asasinatele, masacrele instrumentarul mortii? Da, pentru ca exista o cauzalitate biologica si o istorie medicala pe care trebuie sa o cunoastem. Da, pentru ca oamenii comploteaza, asasineaza si masacreaza, lasand urme adanci ale cruzimii lor terifiante in istorie si cultura. O prezenta sumbra pe care o intelegi mai bine, in aceste timpuri de cumpana.   O adevarata epopee, pasionanta, de o mare eruditie, scrisa cu extraordinara atentie pentru fiecare detaliu povestit. Dovada ca istoria unei stiinte complexe precum medicina legala face parte din zestrea importanta a cunoasterii medicale, sociale si culturale. - Vladimir Belis, membru de onoare al Academiei Romane   Aceasta carte fascinanta integreaza intr-o reflectie unitara cateva sumbre istorii exemplare, de la noi si din lume, in care - pentru a ramane in simbolistica titlului - atotputernicul Zeus (sau macar Asklepios, zeul medicinei) se infrunta cu sagacitatea zeului mortii, Thanatos. Octavian Buda este unul din medicii ideali ai... altui timp, cu o curiozitate enciclopedica debordanta, in care umanismul sau include stiintele vietii, cu o cuprindere atenta la toate evolutiile realitatii si constant deschisa la noutatile ideatice. - Sorin Antohi, membru al Academia Europaea)   Cititi aceasta carte si istoria romaneasca nu va mai fi aceeasi! Volumul profesorului Buda este o contributie esentiala alaturi de lucrarile clasice scrise de Victor Gomoiu, Valeriu Bologa sau Pompei Samarian. - Valentin Protopopescu, redactor Radio Romania Cultural

RON 65.55
1

Arta si iluzie

Pe urmele celor fara nume

Daniel Martin

Jean Bart. Argonautul

Jean Bart. Argonautul

„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.”Eugeniu P. Botez (Jean BART) a fost comandor de marină, profesor şi scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iaşi. A absolvit Şcoala Fiilor de Militari, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti şi Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină. A ocupat varii posturi specifice – căpitan de port, comisar maritim, comandant de şalupă fluvială, profesor suplinitor, ofiţer la bordul navei-şcoală Mircea şi responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial, unde a fost decorat şi avansat în grad. Din 1919, deşi a funcţionat în asociaţii marinăreşti, în presă şi în Ministerul Asistenţei Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România şi participant la delegaţii ale scriitorilor români la Paris şi Varşovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre şi Marea Neagră. În 1898 a semnat cu „Jean Bart” în Adevărul de joi schiţa „Moartea pilotului”. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor şi genuri precum schiţa marină, proza autobiografică şi reportajul de călătorie. Volumul Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor (1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman, Europolis (1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933 în casa lui din Bucureşti, la numai 59 de ani

RON 33.50
1

Crima si pedeapsa

Crima si pedeapsa

„O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un asasinat de o salbaticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski analizeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibilitatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine.Carte recomandata deIoan-Aurel Pop,George BanusiTudor Ganeain cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".Fragment din cartea "Crima si pedeapsa" de F.M. Dostoievski"- De-atunci, domnul meu, continua dupa o scurta pauza, de-atunci, printr-o intamplare nenorocita si pentru ca niste persoane rauvoitoare au umblat cu vorba - iar aici si-a adus contributia si Daria Frantovna, fiindca nu i se aratase, chipurile, respectul cuvenit de-atunci fiica mea, Sofia Semionovna, a trebuit sa-si scoata condicuta si nici n-a mai putut sa locuiasca la noi. Ca nici gazda, Amalia Fiodorovna, n-a vrut s-o ingaduie (chit ca inainte ii daduse apa la moara. Dariei Frantovna), dar nici domnul Lebeziatnikov... mda... Din pricina Soniei i s-a si intamplat povestea aia cu Katerina Ivanovna. La inceput alerga chiar el dupa Sonecika, lar apoi l-a apucat deodata ambitia: „Cum adica, sa locuiesc eu, un om instruit, in aceeasi casa cu una din astea?". Dar Katerina Ivanovna nu i-a permis, s-a repezit la el... ei, si asta a fost... Acum, Sonecika vine pe la noi mai mult seara, ii mai da o mana de ajutor Katerinei Ivanovna, ne-ajuta sa ne mai carpim cu banu... Sta la croitorul Kapernaumov, a luat o camera cu chirie la el. Kapernaumov e schiop si balbait, iar familia lui care creste intruna tot balbaita e. Nevasta-sa e si ea balbaita... Stau cu totii intr-o camera, dar Sonia are odaia ei, despartita printr-un perete... Hm, da... Dupa ce ca sunt asa de saraci, mai sunt si balbaiti... da... Apoi, intr-o dimineata., m-am sculat, mi-am pus zdrentele pe mine, mi-am ridicat bratele spre cer si am plecat la Excelenta Sa Ivan Afanasievici, binevoiti sa-l cunoasteti? Nu? Apai e painea lui Dumnezeu, sa stiti! Ceara e... ceara inaintea bunului Dumnezeu, precum ceara se topeste! I-au dat si lacrimile, dupa ce a binevoit sa ma asculte pana la capat. „Ei, a zis, Marmeladov, mi-ai inselat deja o data asteptarile... Te mai iau o data pe ras-punderea mea personala, asa a zis, tine minte, a zis, hai, du-te!" I-am sarutat praful de pe cizme, doar in gand, ca n-ar fi ingaduit el una ca asta de-adevarat, o persoana de rangul lui, cu idei noi si culte despre ce-i ala stat.

RON 34.90
1

Alegeri morale

Regina rosie

Palavrageala pe Nil

Vezi miinile mele

Am reuşit să rămân eu însămi