54 rezultate (0,22337 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Soroc de viata si soroc de moarte

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Sintem deja in "post-tranzitie" – spun unii. E discutabil. Cert este insa ca faptele marunte nu mai sint la fel de fascinante in ele insele, nu mai uimesc doar prin ineditul lor, prin diversitatea frusta a intimplarii, ci, invaluite intr-o aura simptomatica, lasa tot mai mult loc de meditatie in jurul lor. De pe micul ecran al cotidianului pe marea scena a problemelor tarii este un drum care se cere parcurs la fiecare pas. Se cere o "privire graitoare", care sa aseze in cuvinte cu rost observatiile marunte. O privire socio-hai-huie, dar nu prea...-  Vintila MihailescuFragment din cartea "Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei" de Vintila Mihailescu"O fosta studenta care lucreaza in prezent la un doctorat despre patrimoniu si teritoriu la Cluj mi-a povestit, printre altele, despre cele doua ghiduri ale orasului, unul in viziune romaneasca, celalalt in versiune maghiara: un turist care ar consulta doar aceasta bibliografie si-ar da seama cu greu ca este vorba despre unul si acelasi oras. Lucrurile capata profunzime istorica daca urmaresti stratigrafia Muzeului Transilvaniei, selectia si punerea lor in scena sub vremi diverse: bucuresteanca Klisabeta, fosta Kogalniceanu este, comparativ, un caz simplu si fericit!Poveste veche, desigur, si complexa as spune, pe care doar Funar, acest postmodern fara voie, a reusit sa o reduca la un ridicol perfect, deconstruind-o pina la expresia sa irationala. Caci altminteri, exista ratiuni perene, chiar daca discutabile, in aceste povesti patrimoniale.Patrimoniul este totdeauna si pretutindeni o declaratie de identitate. Iar identitatea este, la rindul ei, o problema de apartenenta si excludere. Totul e cine pe cine exclude si cum. Romanii si maghiarii se exclud astfel reciproc din patrimoniul Transilvaniei, punindu-i cu usurinta intre paranteze, si unii si altii, pe sasi, ce nu au fost niciodata putere suprema in zona, dar lara de care Transilvania nu ar fi existat asa cum este acum. Acestia din urma, minoritari cronici, si-au decupat o parte de patrimoniu, al lor si doar al lor, pe care il apara de pericolul „draculizarii", de pilda.Problema este ca patrimoniul este doar virful aisbergului, registrul deciamatoriu al identitatii, care da tonul, ce-i drept, in masura in care este o declaratie de putere. Da tonul, dar nu face neaparat muzica: exista mult mai mult in ceea ce nurnim, de regula, identitate.

RON 28.50
1

Fabian

Patru femei, patru poveşti

50 de metode de instruire pentru a facilita înțelegerea unui text

Soareci si oameni

Soareci si oameni

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaSoareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani din care sa-si cumpere un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”.Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.Fragment din cartea "Soareci si oameni" de John Steinbeck"Desi in ferestrele baracii lucea deja lumina serii, inauntru era aproape intuneric. Prin usa deschisa se auzeau bufnetele si zanganiturile razlete ale unei partide de potcoave, iar din cind in cind zgomotul vocilor ce se inaltau, aprobator sau batjocoritor.Slim si George intrara impreuna in incaperea ce se invaluia in intuneric. Slim se intinse deasupra mesei de joc si aprinse becul cu abajur de tabla. Masa se lumina imediat, dar conul abajurului isi arunca stralucirea direct in jos, lasind ungherele baracii in semiintuneric.Slim se aseza pe o ladita si George ocupa locul din fata lui.- N-o fost mare lucru, zise Slim. Probabil c-ar fi trebuit sa-i inec aproape pe toti. N-ai de ce sa-mi multumesti pentru asta.- N-o fi fost mare lucru pentru tine, spuse George, da' o insemnat a dracu' de mult pentru el. Doamne Dumnezeule, nici nu stiu cum o sa-l facem sa doarma aicea, inauntru! O sa vrea sa doarma-n grajd, cu ei. O sa fie greu sa-l tinem sa nu se suie in cutie, cu puii.- N-o fost mare lucru, repeta Slim.Da' auzi, chiar c-ai avut dreptate cu el. N-o fi destept, da' asa lucrator n-am vazut de cind is. Mai ca-l ornori pe ala cu care-o facut pereche la orz. Nu exista om care sa tie pasu' cu el. Doamne Dumnezeule, asa barbat puternic io n-am mai vazut!George raspunse mindru:- Lu' Lennie numa' sa-i spui ee sa faca si el face daca nu trebe sa-si bata prea tare capu'. Singur nu se poate gindi ce sa faca, da' ordinele le-asculta ca nimeni altu'.Afara se auzira zanganitul unei potcoave ce se lovi de tarusul de fier si un mic cor de urale. Slim se trase un pic in spate, cit sa nu-i cada lumina pe fata.

RON 25.50
1

Tao pentru sanatate, sex si longevitate

Cronica pasarii-arc

Pe urmele celor fara nume

Daniel Martin

Jean Bart. Argonautul

Jean Bart. Argonautul

„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.”Eugeniu P. Botez (Jean BART) a fost comandor de marină, profesor şi scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iaşi. A absolvit Şcoala Fiilor de Militari, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti şi Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină. A ocupat varii posturi specifice – căpitan de port, comisar maritim, comandant de şalupă fluvială, profesor suplinitor, ofiţer la bordul navei-şcoală Mircea şi responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial, unde a fost decorat şi avansat în grad. Din 1919, deşi a funcţionat în asociaţii marinăreşti, în presă şi în Ministerul Asistenţei Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România şi participant la delegaţii ale scriitorilor români la Paris şi Varşovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre şi Marea Neagră. În 1898 a semnat cu „Jean Bart” în Adevărul de joi schiţa „Moartea pilotului”. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor şi genuri precum schiţa marină, proza autobiografică şi reportajul de călătorie. Volumul Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor (1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman, Europolis (1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933 în casa lui din Bucureşti, la numai 59 de ani

RON 33.50
1

Crima si pedeapsa

Crima si pedeapsa

„O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un asasinat de o salbaticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski analizeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibilitatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine.Carte recomandata deIoan-Aurel Pop,George BanusiTudor Ganeain cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".Fragment din cartea "Crima si pedeapsa" de F.M. Dostoievski"- De-atunci, domnul meu, continua dupa o scurta pauza, de-atunci, printr-o intamplare nenorocita si pentru ca niste persoane rauvoitoare au umblat cu vorba - iar aici si-a adus contributia si Daria Frantovna, fiindca nu i se aratase, chipurile, respectul cuvenit de-atunci fiica mea, Sofia Semionovna, a trebuit sa-si scoata condicuta si nici n-a mai putut sa locuiasca la noi. Ca nici gazda, Amalia Fiodorovna, n-a vrut s-o ingaduie (chit ca inainte ii daduse apa la moara. Dariei Frantovna), dar nici domnul Lebeziatnikov... mda... Din pricina Soniei i s-a si intamplat povestea aia cu Katerina Ivanovna. La inceput alerga chiar el dupa Sonecika, lar apoi l-a apucat deodata ambitia: „Cum adica, sa locuiesc eu, un om instruit, in aceeasi casa cu una din astea?". Dar Katerina Ivanovna nu i-a permis, s-a repezit la el... ei, si asta a fost... Acum, Sonecika vine pe la noi mai mult seara, ii mai da o mana de ajutor Katerinei Ivanovna, ne-ajuta sa ne mai carpim cu banu... Sta la croitorul Kapernaumov, a luat o camera cu chirie la el. Kapernaumov e schiop si balbait, iar familia lui care creste intruna tot balbaita e. Nevasta-sa e si ea balbaita... Stau cu totii intr-o camera, dar Sonia are odaia ei, despartita printr-un perete... Hm, da... Dupa ce ca sunt asa de saraci, mai sunt si balbaiti... da... Apoi, intr-o dimineata., m-am sculat, mi-am pus zdrentele pe mine, mi-am ridicat bratele spre cer si am plecat la Excelenta Sa Ivan Afanasievici, binevoiti sa-l cunoasteti? Nu? Apai e painea lui Dumnezeu, sa stiti! Ceara e... ceara inaintea bunului Dumnezeu, precum ceara se topeste! I-au dat si lacrimile, dupa ce a binevoit sa ma asculte pana la capat. „Ei, a zis, Marmeladov, mi-ai inselat deja o data asteptarile... Te mai iau o data pe ras-punderea mea personala, asa a zis, tine minte, a zis, hai, du-te!" I-am sarutat praful de pe cizme, doar in gand, ca n-ar fi ingaduit el una ca asta de-adevarat, o persoana de rangul lui, cu idei noi si culte despre ce-i ala stat.

RON 34.90
1

Alegeri morale

Regina rosie

Vezi miinile mele

Am reuşit să rămân eu însămi

Reteta pentru o viata mai buna

Fake news in Epoca de Aur. Amintiri si povestiri cu cenzura comunista

Cum am devenit doamna Mao

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Zbor deasupra unui cuib de cucia dat titlul unei celebre ecranizari, in regia lui Miloš Forman, avindu-i in distributie pe Jack Nicholson, Michael Berryman, Peter Brocco si Louise Fletcher.Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul care a lasat urme de nesters in literatura contemporana, este povestea zguduitoare a pacientilor dintr-un ospiciu condus cu mina de fier de sora-sefa Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum electrosocurile si lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick McMurphy, simbolul revoltei impotriva autoritatii tiranice. Prin ochii altui pacient, seful Bromden, un indian urias, asistam la inclestarea dintre cei doi, care capata proportii aproape mitologice."Fragment din roman "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Ken Kesey:"Dumnezeu stie cit raminem suspendati in starea asta!Apoi, treptat, ea slabeste butonul cu cite-o gradatie si asta-i inca si mai rau. Rabd mai bine starea mea de impietrire moarta decit sa vad mina ingalata ca in ulei a lui Scanlon, de cealalta parte, chinuindu-se trei zile sa puna pe masa o carte de joc. Plaminii mei se opintesc sa traga aerul gros, de plastic, printr-o gaura ca de ac. Incerc sa ma duc la closet, dar simt ca-s ingropat sub o tona de nisip, ce-mi striveste vezica pina ce scintei verzi ma strafulgera si-mi piriie la timple.Ma opintesc din fiecare muschi si oscior si ma aburc din scaun sa ma duc la closet, ma muncesc sa ma ridic pina ce bratele si picioarele-mi tremura in spasme si dintii ma dor. Ma imping iar si iar si nu reusesc sa ma misc mai mult de-o jumatate de centimetru de pe scaunul de piele. Asa ca-mi dau drumul sa cad la loc si renunt si las urina sa tisneasca din mine, activind o sirma fierbinte si umeda de pe cracul sting al pantalonilor, care pune-n functiune o alarma umilitoare, sirene si reflectoare; toata lumea sare in picioare si alearga imprejur cu tipete speriate, iar negrii imbrincesc multimea la o parte, napustindu-se drept la mine, agitind somoioage inspaimintatoare din sirme de cupru care trosnesc si scuipa scintei cind ating apa.Cam singura data cind ne mai slabeste cu controlul asta asupra timpului e in toiul cetii; atunci timpul nu mai conteaza. Se pierde si el in picla ca toate celelalte. (Dar azi n-au mai dat drumul la ceata cu toata forta, cel putin de la venirea lui McMurphy. Sint sigur c-ar mugi ca un bivol de-ar vedea ceata imprejur.)Chiar cind te scutesc de altele, ai de-nfruntat ceata si controlul asupra timpului, dar azi pesemne s-a-ntimplat ceva: nu ne-am mai pomenit cu nici unul din lucrurile alea abatindu-se asupra-ne, cel putin de la ora barbieritului. In dupa-amiaza asta toate par sa fie la locul lor. Cand intra-n tura schimbul al doilea, ceasul arata patru treizeci, asa cum trebuie. Sora-sefa le da liber tuciuriilor si mai arunca o privire prin sectie. Extrage un ac lung de argint din cocul siniliu cu reflexe metalice, si-si scoate din cap boneta alba, depozitind-o cu grija intr-o cutie de carton (cu bobite de naftalina impotriva moliilor) si-si infige acul inapoi in par c-o miscare experta.O vad dincolo de geam cum le ureaza o seara buna la toti. Ii da infirmierei micute, cea care are un semn din nastere, un biletel; apoi mina ei se intinde spre tabloul de comanda de pe usa de fier, cupleaza c-un pocnet difuzoarele din salonul comun: "Buna seara, baieti. Purtati-va cum trebuie". Si pune muzica mai tare decit de obicei. Sterge cu incheietura miinii geamul; privirea ei dezgustata ii da de-nteles grasanului negru, care tocmai a intrat in tura, c-ar fi cazul se-apuce sa-l curete, iar el incepe sa-l stearga c-un servet de hirtie cind ea nici n-a apucat sa incuie usa de la intrare dupa ea.

RON 33.50
1

Simfonia animaliera

Luna a apus (ediție de buzunar)

Tarot

Simfonia muta

Miraculoasa viata uitata a lui Iris Cartier

Miraculoasa viata uitata a lui Iris Cartier

Langa un oras trist si fara nume se afla orfelinatul doamnei Kralle, unde traieste orfana Iris impreuna cu papusa ei, Siri. Traiul acolo e tare nefericit pentru fetita fiindca doamna Kralle nu o place si ceilalti copii o cred o ciudata. Insa, cand Iris descopera o perla magica in pieptul lui Siri si sufla peste ea, i se arata o lume miraculoasa: Teatrul Cartier cu papusile sale adormite. Cu ajutorul doamnei Kah si al domnului Wuh, creaturi de praf si de rugina, Iris porneste in cautarea Suflului Vietii prin universul subteran pazit de zeita Mamamana. Lumini si umbre, iubire si ura, adevar si minciuna, oameni curajosi si monstri infricosatori - Miraculoasa viata uitata a lui Iris Cartier este povestea fascinanta a descoperirii de sine, iar Iris e fiecare dintre noi. Romanul lui Flavius Ardelean-Bachmann te transpune de la primele pagini intr-un film de animatie al lui Miyazaki: un univers intunecat, in care umbrele prind viata, iar memoria ascunde, nu reveleaza. Iris, personajul principal, fetita care da viata papusilor, traieste intr-o lume ostila, din care se refugiaza intr-o existenta paralela, totusi familiara. Este o carte inrudita cu Alice in Tara Minunilor, dar si cu Pinocchio - Flavius Ardelean-Bachmann stapaneste arta suspansului, dar si secretele unei proze "pentru copii" de mare calitate: stie ca o asemenea proza trebuie sa arate lumea asa cum e - plina de umbre, bantuita de intuneric si demoni. - Bogdan-Alexandru Stanesc

RON 31.50
1