In cautarea timpului pierdut: Sodoma si Gomora
“Sodoma si Gomora I si II, tomurile din In cautarea timpului pierdut publicate in mai 1921 si in aprilie 1922, au ca tema inversiunea sexuala. Subiectul acesta se afla poate in inima intregului roman al lui Proust, dar titlul Sodoma si Gomora nu s-a impus decat in timpul Primului Razboi Mondial.” Antoine Compagnon “Tema «inversiunii sexuale» (Proust prefera sa nu spuna «homosexualitate», formula ce incepea sa se impuna, dar pe care el o gaseste «prea germanica si pedanta», tradusa fiind in franceza dupa ziarele berlineze) apare la Proust, sub o forma mai mult sau mai putin directa, mai mult sau mai putin culturala (referinte recurente la opera, dar si la biografia lui Baudelaire, la unele romane ale lui Balzac, la Socrate etc.), inca din primele scrieri. Aceasta grila de lectura, multa vreme ocultata, ignorata, sau abordata doar partial, cu timiditate, se dovedeste a fi foarte adecvata si productiva, capabila chiar a «controla» intreaga opera a lui Proust. Inversiunea sexuala nu numai ca este principala cheie pentru a intelege tipul de sensibilitate proustiana, dar, ca tema, poate fi locul ideal de intalnire intre principalele obsesii ale viziunii proustiene, ale noului univers inventat de acesta: maladia, viciul, profanarea.” Irina MavrodinFragment din capodopera literara „In cautarea timpului pierdut: Sodoma si Gomora” de Marcel Proust"Si cat de mult se schimbase din acea dupa-amiaza cand il intalnisem — de fapt cu cateva ore mai devrerne — in cabinetul ducelui de Guermantes! Avusese oare loc cu adevarat intre el si print o scena care-l tulburase peste masura? Dar de ce o astfel de presupunere? Pana si cele mai mici eforturi cerute cuiva care este foarte bolnav devin curand pentru el cumplite. Daca trebuie sa indure, obosit fiind, caldura unui salon insufletit, chipul i se descompune si i se invineteste stricandu-se parca precum o para prea coapta sau o cana cu lapte statut. Mai mult, parul lui Swann se rarise, si, dupa cum spunea doamna de Guermantes, ar fi avut nevoie, precum o blana care naparleste, de ingrijiri. Tocmai voiam sa strabat salonul unde se fuma si vorbesc lui Swann cand, din nefericire, am simtit cum cineva imi pune mana pe umar: „Buna ziua, dragul meu, ma aflu la Paris pentru patruzeci si opt de ore. Am trecut pe la tine, mi s-a spus ca esti aici. Asa ca tie iti datoreaza matusa mea cinstea sa ma aiba aici de fata". Era Saint-Loup. I-am spus cat de minunata mi se pare acea casa. „Da, seamana cu un monument istoric. Dar pe mine asta ma plictiseste de moarte. Sa nu ne asezam langa unchiul Palamede, pentru ca n-o sa mai scapam de el. Doamna Mole (caci ea e ultima lui victima) tocmai a plecat si este cu totul descumpanita. Se pare ca era un adevarat spectacol, ca nu a parasit-o nici macar o singura clipa, ca nu s-a dezlipit de ea decat dupa ce a urcat-o in trasura. Nu am nimic cu unchiul, numai ca gasesc cam ciudat ca acel consiliu de familie care s-a aratat intotdeauna atat de sever cu mine este alcatuit tocmai din rudele cele mai desfranate, incepand cu cel mai desfranat dintre toti, cu unchiul meu Charlus, ce-mi este si tutore, care a avut tot atatea femei cat si Don Juan si se tine dupa fuste si la varsta lui.
