13 rezultate (0,14439 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Basme africane

Supa de șoricel

Craciun in satul Harmalaia

O poveste intarziata

Citește-i iepurașului tău

Iazul

Copilul cavernelor

Frunza de aur

Cizmarul si spiridusii

Cizmarul si spiridusii

Repovestire dupa Fratii Grimm Lui Jim LaMarche i-a placut Cizmarul si spiridusii de cand era copil si totdeauna si-a dorit sa ilustreze acest frumos basm al Fratilor Grimm despre bunatate si speranta. La inceput s-a gandit ca ilustratiile sale sa se inspire din lumea de azi, dar in cele din urma, spune Jim LaMarche, "mi-am dat seama ca nu eram pregatit sa desenez spiridusi care fac bascheti". Cu atat mai bine pentru noi, cititorii! "Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac." De ce a ajuns cizmarul sarac? Si de ce l-au ajutat spiridusii? Pentru ca era bun la suflet? Pentru ca era priceput in meseria sa? Sau poate pentru ca nu s-a dat batut si a mers mai departe, increzator in propriile puteri? Bune intrebari. Nici  Fratii Grimm, in basmul original, nici Jim LaMarche in ilustratiile sale nu fac greseala de a da vreo explicatie. Sub simplitatea aparenta, cartea ne provoaca sa cadem pe ganduri, ca orice poveste buna. Este oare lumea un loc in care binele este mai puternic? Si ce putem sa facem, fiecare dupa puterile sale, ca sa fie asa? Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac. Mai avea o singura bucata de piele care ii ajungea doar pentru o ultima pereche de incaltari.- Da' ce piele faina! a zis nevasta lui. E catifelata ca untul si rezistenta ca mainile tale.- Draga mea, a zis cizmarul, in seara asta croiesc pielea, iar maine in zori voi mesteri din ea incaltarile.In dimineata urmatoare, cand cei doi au intrat in atelier, au ramas uluiti de ce le-a fost dat sa vada. In fata lor, pe bancul de lucru se lafaia o pereche de incaltari cusute cu iscusinta de o mana maiastra.- D-dar... cine? Cum? a baiguit cizmarul.Taman atunci s-a nimerit sa intre in pravalie un domn ferches.- Da’ strasnice incaltari! s-a minunat el. Musai sa le-ncerc.Incaltarile ii veneau ca turnate. Parca ar fi fost facute anume pentru el. De bucurie, a platit de doua ori pretul cerut. Avem aici basmul original in forma sa clasica, redata de un artist harazit cu un talent aparte. Jim LaMarche creeaza imagini rafinate, pline de detalii de multe ori foarte realiste (plante, animale, orase, peisaje), insa imbinate cu o poezie subtila care vine din cunoasterea si insusirea modului de a vedea lumea al unui copil. Fiecare carte a sa este o adevarata expozitie de pictura si o minunata sursa de inspiratie pentru copii. Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clara asupra viitorului, care stiu de la cinci ani ca vor fi scriitori sau medici sau artisti. Mi-a placut sa desenez, dar tuturor copiilor pe care-i stiam le placea. Sa fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream sa fiu, in ordinea preferintelor, era: magician, medic, preot (pana cand am aflat ca, la noi, nu se pot casatori) si schior de performanta. Intotdeauna mi-a placut sa creez ceva nou si, atunci cand incepeam un proiect care-mi placea, ma tineam de el. Odata, cand aveam cinci sau sase ani, am taiat dintr-o panza veche cateva mii de bucati in forma de pana, pe care apoi am incercat sa le lipesc pe trupul meu pricajit. Multa vreme dupa aceea am fost convins ca as fi putut zbura cu adevarat de pe veranda daca as fi avut un lipici mai bun. Altadata, am scos lut din campul din spatele casei si am modelat o multime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cat de realist am putut. Am construit o mica grota din ciment, am avut o colectie de fosile, mi-am facut singur mocasini din bucati vechi de piele gasite in pivnita si multe altele. Am crescut in micul oras Kewaskum din Wisconsin, SUA, oras al carui suflet era raul Milwaukee. Vara ma plimbam cu pluta pe el si inotam. Iarna patinam in lungul lui kilometri intregi. Primavara si toamna, tata ne ducea in excursii cu canoea si admiram in tacere malurile strabatute de caprioare, ratoni sau vulpi si pajistile cu mii de starci si gaste salbatice. Si aproape tot anul pescuiam. Am inceput sa studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curand - nu sunt sigur cand anume sau de ce - am trecut la arta. Totusi, inca nu stiam ca am sa devin un artist profesionist. Intre timp, m-am alaturat VISTA (Volunteers in Service to America) si m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa scolara. A fost o munca minunata. Pentru ca eram putini, a trebuit sa fac de toate: text, design, fotografie, ilustratie. Atunci mi-am dat seama ca ar fi posibil sa-mi castig traiul ca artist. Douazeci de ani mai tarziu, locuiesc in Santa Cruz, California, cu sotia mea, Toni, si cei trei fii ai nostri, Mario, Jean-Paul si Dominic. Oceanul Pacific este la doar cateva strazi distanta, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum si raul Milwaukee ma inspira in aproape tot ceea ce desenez.  Ma simt foarte

RON 42.50
1

Douasprezece daruri pentru Mos Craciun

Douasprezece daruri pentru Mos Craciun

Și lui Moș Crăciun îi plac cadourileMai sunt doar douăsprezece zile până la Crăciun și toți spiridușii din Korvatunturi se pregătesc de zor pentru marea sărbătoare. Micul Ville iubește foarte mult Crăciunul, ca toți spiridușii. Să ofere daruri este tot ce știe el mai bine să facă pe lume.Ce-ar fi să pregătească el un cadou chiar pentru Moș Crăciun? Da, dar ar trebui să fie ceva cu adevărat special. Dacă i-ar face Moșului câte o surpriză în fiecare zi care a rămas până la Crăciun? se sfătuiește Ville cu cățelul său, Rekku. Ar reuși să-l facă fericit zi de zi pe Moșul, ca să-i fie mai ușor cu pregătirile. Să născocească douăsprezece surprize… O, ce amuzant va fi!Micul Ville e chiar mic, nici nu merge încă la școala de spiriduși. Dar la suprize pentru Moșul se pare că e foarte priceput. Cum să nu-i placă Moșului să-i facă altcineva ordine în birou? Sau să aibă un patinoar chiar în fața ușii? Sau să primească un pisoi înfășurat în fire de lână (sau un ghem cu un pisoi înăuntru, depinde) ori să guste firimiturile care au mai rămas dintr-o turtă-dulce delicioasă? Moșul va fi foarte fericit de Crăciunul acesta. (Și, copii, se spune corect surprize.)Micul Ville va ajunge cu siguranță un spiriduș de nădejde când va fi mare, iar pentru noi, cititorii, povestea sa e un bun prilej de a ne aminti să fim buni – tot anul, nu doar de Crăciun – și, când dăruim ceva, s-o facem sincer și din toată inima

RON 46.50
1

Drumul spre Valea Mominilor

Drumul spre Valea Mominilor

Drumul spre Valea Mominilor - inspirata dupa o poveste de Tove JanssonBunatate, prietenie, dragoste, libertateCativa dintre locuitorii Vaii Mominilor: • Momi e un momin curios si prietenos. E mereu gata de aventuri - mai ales daca asta inseamna sa calatoreasca cu prietenul lui, unchiasul Puftabac, pe care il admira mult. Dar, cand aventura devine prea infricosatoare, are nevoie de Momimama.• Momimama e buna si blanda. Are o geanta plina cu sosete din lana uscate, prafuri de stomac si bomboane. Nu-si pierde niciodata cumpatul si are grija ca orice mica vietuitoare din Valea Mominilor sa aiba unde dormi, daca e nevoie.• Momitata e un momin care a calatorit foarte mult, cel putin asa zice el. Din cand in cand, tanjeste sa plece in aventuri extraordinare, precum cele pe care le-a trait in tinerete. Atunci se inchide in camera lui si isi scrie memoriile, adica o carte lunga despre ispravile lui.• Puftabac vine si pleaca dupa cum pofteste, cu cortul si muzicuta lui. Nu-i place sa aiba lucruri si pretuieste libertatea mai mult decat orice pe lume. In fiecare toamna, unchiasul pleaca in pribegie spre sud, dar in fiecare prima zi de primavara se intoarce la prietenii sai din Valea Mominilor.• Smiorc e foarte sperios si un pic increzut, dar niciodata rauvoitor. Viseaza sa aiba ceva foarte scump, de pilda aur sau pietre pretioase… sau poate doar o pisicuta numai a lui. Draga cititorule, cartea pe care o tii in mana o sa te poarte in aventuri extraordinare cu Momi, familia lui si toti prietenii lor din Valea Mominilor. Cartea se bazeaza pe o poveste scrisa de matusa mea, Tove Jansson, acum aproape 75 de ani. Cand eram mica, imi placea mult sa-mi citeasca un adult cu voce tare. Era grozav sa stau cuibarita in bratele cuiva, sa ma uit la ilustratii, sa ascult povestea si sa simt cum da nastere unor noi imagini in mintea mea. Erau cele mai frumoase momente ale zilei si m-au facut sa iubesc cititul. Sper ca aceasta carte sa-ti aduca si tie acelasi sentiment - ca pornesti in aventura in minunata lume a Vaii Mominilor, unde se poate intampla absolut orice! - Sophia Jansson, nepoata lui Tove Jansson si director de creatie la compania Moomin Characters.&nbsp

RON 32.90
1

Bibliobuzul domnului Elan

Bibliobuzul domnului Elan

Cand vine vorba de spus povesti, nimeni nu se pricepe mai bine ca domnul Elan. Dar intr-o seara, asezat cu familia in jurul focului, domnul Elan nu-si mai aminteste nicio poveste noua. Atunci, sa le citeasca una, propune doamna Elan. Pentru asta le-ar trebui o carte de povesti, dar ei nu au asa ceva. Poate au vecinii, familia Urs? Nu, n-au. Nici familia Mistret, nici familia Vulpe, nici familia Castor.   Domnul Elan poate ca e putin dezamagit, dar nu se lasa. A doua zi, se duce in oras, unde a auzit ca e un loc grozav cu multe carti: o biblioteca. Ura! Se pare ca a rezolvat problema. Sau nu? Cartile imprumutate ii ajung pentru cateva zile, iar domnul Elan descopera ca se pricepe foarte bine si la citit, nu doar la spus povesti. Atat de bine, incat tot mai multi vecini si prieteni vin cu intreaga familie sa-l asculte, seara dupa seara. Ceea ce e foarte frumos, dar curand casa domnului Elan devine neincapatoare pentru animalele din padure care vin cu toti puii lor (multi de tot) dornici sa asculte povesti (si sa se harjoneasca pe sub pat, dupa dulap...). Domnul Elan are o noua problema, dar gaseste o solutie ingenioasa: un bibliobuz, adica un autobuz care ajunge peste tot, plin cu carti care se pot imprumuta.   Problema rezolvata? Aproape. Mai trebuie doar ca locuitorii padurii sa invete sa citeasca, iar domnul Elan nu se da in laturi nici de la aceasta incercare. O invata sa citeasca pe doamna Urs, care apoi o invata pe doamna Bursuc. Aceasta, pe domnul Vulpoi, care si el il invata mai departe pe domnul Iepure... Ba nu, nu domnul Vulpoi, ci doamna Elan il invata pe domnul Iepure sa citeasca. Si asa mai departe, de la unul la altul, toti locuitorii padurii ajung sa citeasca, iar Bibliobuzul e mereu plin de cititori.   Farmecul irezistibil al povestilor este accesibil oricui, ne spune aceasta frumoasa carte a celebrei autoare britanice Inga Moore. Nu conteaza ce esti sau ce varsta ai, de unde vii sau ce faci. Mai mult decat atat, ne arata cum o biblioteca nu este un simplu loc unde se gasesc carti, ci o sursa de cunoastere si valori comune datorita carora o comunitate devine mai puternica.   Ilustratii color de Inga Moore.   Traducerea din limba engleza de Florin Bican.

RON 42.75
1

Supa bunicului

Supa bunicului

Plici, pleosc, bâldâbâc!Un bunic rămas singur după pierderea soției sale își amintește de gustoasa supă cu perișoare făcută de aceasta. Ce bună ar fi, ce mult ar vrea să mănânce din nou acea supă! Oare ar putea s-o facă singur? Care era rețeta oare? Carne, cartofi… Oala cea mică ar trebui să fie de ajuns pentru o singură persoană. Dar dacă mai apare cineva?Cu o intrigă simplă și bine construită, povestea acestui bunic devine un exemplu perfect despre cum putem aborda cu copiii temele grave: în cuvinte simple, obișnuite, fără fraze înflorite și complicate și mai ales fără „predici“ și explicații prea „pe față“ ale mesajului, cum fac alți scriitori mai puțin inspirați. Autoarea japoneză Eiko Kadono ne oferă nu numai o poveste emoționantă, ci și o metodă de a depăși durerea, pas cu pas, amintindu-ne de cei dragi prin lucrurile simple, de zi cu zi, de care ne bucuram cândva împreună. Și pentru că, fără să stea pe gânduri, bunicul își împarte supa cu musafirii săi neprevăzuți și de la o zi la alta mai numeroși, povestea ne face să înțelegem cât de importante sunt prietenia, compasiunea, deschiderea și dorința de a fi împreună cu ceilalți.După ce Bunica a murit, Bunicul a rămas singur. Se simțea prea trist și prea slăbit ca să mai facă ceva. Fiecare zi era la fel: după ce bea laptele pe care i-l aducea acasă lăptarul și mânca din pâinea pe care și-o cumpăra de la brutărie, se așeza în fotoliu și rămânea nemișcat, privind în gol. Zilele treceau una după alta, fără să se întâmple nimic. Într-o dimineață, după ce se trezi, Bunicul își spuse în șoaptă: „Ce mult aș vrea să mănânc o supă caldă! Ce n-aș da să pot mânca din nou supa cu perișoare pe care obișnuia să mi-o facă scumpa mea nevastă!” Pe polița din bucătărie erau aranjate cinci oale, de la cea mai mică la cea mai mare. „Ce-ar fi să încerc să-mi fac o supă cu perișoare? Sunt singur, așa că o să fie numai bună oala asta”, se gândi Bunicul și luă de pe raft cea mai mică oală. „Când gătea supă cu perișoare, soția mea obișnuia să fredoneze un cântecel” își mai aminti el.Când apa în clocot e gata să dea,Îndată să pui perișoarele-n ea.Plici, pleosc, bâldâbâc!Cartofi (fără coajă!) aruncă în apăȘi stai fără grijă, că-n burtă-o să-ncapă.Plici, pleosc, bâldâbâc!Fără ceapă, se știe, nicio supă nu iese,În oală să pui două-trei, mai alese.Plici, pleosc, bâldâbâc!Morcovi, rondele să tai – e de muncăPentru gustul cel bun – și-n oală le-aruncă.Plici, pleosc, bâldâbâc!Fierbe totul domol și ai isprăvitCând pui sare, piper și unt la sfârșit.EIKO KADONO (n. 1935, Tokyo) este o scriitoare și ilustratoare japoneză, autoare de cărți pentru copii, romane, cărți de non-ficțiune și eseuri. A primit premiul Hans Christian Andersen în 2018

RON 30.90
1