102 rezultate (0,24515 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Supa de șoricel

Frunza de aur

Basme africane

Desișul de Muri. Poveste de vară

Desișul de Muri. Poveste de vară

Sărbătoare de varăLăptăria și moara sunt pe malul pârâului, una lângă alta. De lăptărie se ocupă Poppy Ochișor, iar moara e în grija unui șoricel căruia i se spune Făinel. Vara e abia la început, dar căldura e deja înăbușitoare. Cei doi se plimbă adesea la răcoare, pe malul apei. Nu zăbovesc mult, însă destul pentru ca Făinel să afle că Poppy este o șoricică veselă și isteață, iar Poppy să descopere sub pulberea de făină care-l acoperă pe Făinel un șoricel priceput și harnic. De aici până la cea mai frumoasă nuntă a verii din Desișul de Muri nu mai e decât un pas.Desișul de Muri este un crâng spinos și încâlcit care desparte câmpul de malul pârâului. De multă vreme, în rădăcinile și trunchiurile copacilor de aici și-au făcut casă câteva familii de șoricei. Șoriceii din Desișul de Muri sunt buni gospodari. Când vremea e bună, adună fructe de pădure, nuci, alune și flori de pe câmpurile din jur, din care pregătesc dulcețuri, murături și conserve, păstrate apoi la loc sigur în magazia din Buturugă pentru lunile de iarnă.Șoriceii sunt harnici și trebăluiesc încoace și-ncolo toată ziua, dar își fac timp și pentru jocuri și petreceri. Fie că e vorba de ziua unui șoricel, fie de o nuntă așteptată cu nerăbdare sau doar de prima zi a unui nou anotimp, șoriceii se bucură de orice prilej pentru a se întâlni și a sărbători împreună cu mese întinse și voie bună.Desișul de Muri este lumea mea ideală. Șoriceii mei trăiesc în mijlocul naturii, sunt plini de iubire și grijă unii față de alții, iar tot ce crește în jur e frumos și folositor în multe feluri. Eu așa cred că ar trebui să fie viața. — Jill Barklem„Poveste de vară“ este al doilea volum din seria „Desișul de Muri“ (Brambly Hedge), publicată acum în traducerea poetei Mara Wagner.&nbsp

RON 29.50
1

Poveste de iarnă

Poveste de iarnă

E iarnă și a nins din belșug, doar șoriceii mai bătrâni își mai aduc aminte de o zăpadă atât de mare. Ca să ajungă unii la alții și mai ales la proviziile din Buturugă, șoriceii trebuie să sape galerii prin zăpada adâncă. Care, pentru unii dintre șoricei, cei mai mici, cum e Fred, e chiar prima zăpadă. Ce bucurie! Săniuș, cazemate, bătăi cu bulgări… Și mai vine și marele Bal al Zăpezii, în marea Sală de Gheață. Dans, muzică și mese pline de bunătăți! Sub pătura groasă de nea, în miezul iernii, Desișul de Muri freamătă de viață.Desișul de Muri este un crâng spinos și încâlcit care desparte câmpul de malul pârâului. De multă vreme, în rădăcinile și trunchiurile copacilor de aici și-au făcut casă câteva familii de șoricei. Șoriceii din Desișul de Muri sunt buni gospodari. Când vremea e bună, adună fructe de pădure, nuci, alune și flori de pe câmpurile din jur, din care pregătesc dulcețuri, murături și conserve, păstrate apoi la loc sigur în magazia din Buturugă pentru lunile de iarnă.Șoriceii sunt harnici și trebăluiesc încoace și-ncolo toată ziua, dar își fac timp și pentru jocuri și petreceri. Fie că e vorba de ziua unui șoricel, fie de o nuntă așteptată cu nerăbdare sau doar de prima zi a unui nou anotimp, șoriceii se bucură de orice prilej pentru a se întâlni și a sărbători împreună cu mese întinse și voie bună.Desișul de Muri este lumea mea ideală. Șoriceii mei trăiesc în mijlocul naturii, sunt plini de iubire și grijă unii față de alții, iar tot ce crește în jur e frumos și folositor în multe feluri. Eu așa cred că ar trebui să fie viața. — Jill Barklem„Poveste de iarnă“ este al patrulea volum din seria „Desișul de Muri“ (Brambly Hedge), publicată acum în traducerea poetei Mara Wagner.&nbsp

RON 27.90
1

Poveste de toamnă

Poveste de toamnă

O toamnă bogată… în aventuriE o toamnă minunată. Murele s-au făcut mari, dulci și zemoase, numai bune de cules. Nucile, alunele și o mulțime de semințe și rădăcini sunt și ele gata de adunat pentru la iarnă. Nu e de mirare că șoriceii din Desișul de Muri sunt foarte ocupați. Micuța Rose dă și ea o mână de ajutor, dar când ești copil, joaca nu e niciodată departe. Hoinărind încoace și încolo, Rose se rătăcește prin pădure tocmai când se lasă întunericul, ba mai începe și ploaia. Cum va ajunge Rose înapoi acasă, în Palatul din Bătrânul Stejar?Desișul de Muri este un crâng spinos și încâlcit care desparte câmpul de malul pârâului. De multă vreme, în rădăcinile și trunchiurile copacilor de aici și-au făcut casă câteva familii de șoricei. Șoriceii din Desișul de Muri sunt buni gospodari. Când vremea e bună, adună fructe de pădure, nuci, alune și flori de pe câmpurile din jur, din care pregătesc dulcețuri, murături și conserve, păstrate apoi la loc sigur în magazia din Buturugă pentru lunile de iarnă.Șoriceii sunt harnici și trebăluiesc încoace și-ncolo toată ziua, dar își fac timp și pentru jocuri și petreceri. Fie că e vorba de ziua unui șoricel, fie de o nuntă așteptată cu nerăbdare sau doar de prima zi a unui nou anotimp, șoriceii se bucură de orice prilej pentru a se întâlni și a sărbători împreună cu mese întinse și voie bună.Desișul de Muri este lumea mea ideală. Șoriceii mei trăiesc în mijlocul naturii, sunt plini de iubire și grijă unii față de alții, iar tot ce crește în jur e frumos și folositor în multe feluri. Eu așa cred că ar trebui să fie viața. — Jill Barklem„Poveste de toamnă“ este al treilea volum din seria „Desișul de Muri“ (Brambly Hedge), publicată acum în traducerea poetei Mara Wagner.&nbsp

RON 29.50
1

Poveste de primavara

Poveste de primavara

Poveste de primavara este primul volum din seria Desisul de MuriPoveste de primavara cu soricei si surprize Intr-o dimineata luminoasa, dintre toti soriceii, micul Fred se trezeste primul. Are un motiv foarte bun: e ziua lui. Primul sau gand este, fireste, la cadouri. Ce jucarii va primi? De bucurie si nerabdare topaie de colo-colo si nici nu-i trece prin cap ca toti ceilalti soricei ii pregatesc o surpriza. Desisul de Muri este un crang spinos si incalcit care desparte campul de malul paraului. De multa vreme, in radacinile si trunchiurile copacilor de aici si-au facut casa cateva familii de soricei. Soriceii din Desisul de Muri sunt buni gospodari. Cand vremea e buna, aduna fructe de padure, nuci, alune si flori de pe campurile din jur, din care pregatesc dulceturi, muraturi si conserve, pastrate apoi la loc sigur in magazia din Buturuga pentru lunile de iarna. Soriceii sunt harnici si trebaluiesc incoace si-ncolo toata ziua, dar isi fac timp si pentru jocuri si petreceri. Fie ca e vorba de ziua unui soricel, fie de o nunta asteptata cu nerabdare sau doar de prima zi a unui nou anotimp, soriceii se bucura de orice prilej pentru a se intalni si a sarbatori impreuna cu mese intinse si voie buna. Poveste de primavara este primul volum din seria Desisul de Muri (Brambly Hedge), publicata acum in traducerea poetei Mara Wagner.  Desisul de Muri este lumea mea ideala. Soriceii mei traiesc in mijlocul naturii, sunt plini de iubire si grija unii fata de altii, iar tot ce creste in jur e frumos si folositor in multe feluri. Eu asa cred ca ar trebui sa fie viata. - Jill Barklem&nbsp

RON 29.50
1

Omuletii de hartie

Craciun in satul Harmalaia

Schimbare de aer

Carticica de crescut

Puii de bufnita

Puii de bufnita

Încearcă să ajuți, chiar dacă și ție ți-e teamă, pentru că împreună veți fi mai puternici.Trei pui de bufniță, Nana, Nanu și Nic, se trezesc noaptea și descoperă că sunt singuri în cuib. Unde poate fi Mama Bufniță? Nana și Nanu, puii mai mari, fac tot felul de presupuneri, pentru că, se știe, bufnițele sunt înțelepte și gânditoare. Mama trebuie să fie la vânătoare, spun ei, și o să le aducă ceva bun. Dar cam întârzie. Dacă s-o fi rătăcit? Teama își face loc în gândurile lor. Nic, puiul cel mai mititel, nici măcar nu încearcă să găsească o explicație, ci își dă frâu liber sentimentelor. „Vreau la mama“, atât spune el. Trebuie să fie alături de Mama Bufniță, e singurul lucru care contează.Mulți copii se tem atunci când părinții nu le sunt alături. Chiar dacă cei mici știu că părinții se vor întoarce curând, sentimentul de nesiguranță nu poate fi împiedicat să apară. Povestea acestor trei pui de bufniță este nu numai duioasă și plină de sensibilitate, ci și foarte realistă și exactă în descrierea sentimentelor care-i încearcă pe copii în astfel de situații. Finalul fericit în care mama se întoarce, cum o face întotdeauna, contribuie la consolidarea sentimentului de siguranță de care au atât de mult nevoie copiii și ajută la creșterea încrederii în sine.Cartea este valoroasă și ca descriere a relațiilor între frați. Este evident că Nana și Nanu, frații cei mari, încearcă să-și alunge teama prin presupunerile pe care le fac despre absența mamei, dar poate că e vorba și de altceva: cei doi se simt responsabili pentru cel mai mic, așa că îi vin în ajutor așa cum pot. E frumos ce ne spune povestea aici: încearcă să ajuți, chiar dacă și ție ți-e teamă, pentru că împreună veți fi mai puternici.Cartea are pagini cartonate integral și cu colțuri rotunjite, iar Patrick Benson, ilustratorul (un colaborator apropiat al lui Martin Waddell) s-a întrecut pe sine: este imposibil să nu-i iubești pe cei trei pui, trei ghemotoace albe de puf care, din câteva trăsături subtile, sugerează gesturi, atitudini și sentimente ușor de recunoscut și cu care copiii se pot identifica dintr-o privire

RON 36.90
1

Cer de-albastru

Citește-i iepurașului tău

Copilul cavernelor

Iazul

Pisa și cartea de bucate

Veve și omul de zăpadă

Ela cea fără de cuvinte

Ela cea fără de cuvinte

Cuvinte, cuvinte, cuvinteNu a existat un moment anume în care s-a născut „Ela”. Ea a crescut încet, în timp, și s-a așezat într-o poveste. O poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță, despre curajul și împăcarea de a fi altfel, despre lumile noastre interioare, bogate și prețioase. Este o lecție despre felul în care cuvintele pot să nască lumi, dar pot și să rănească. (Victoria Pătrașcu)Ela era mută. Aşa zicea toată lumea care o cunoştea. Toţi credeau că este mută pentru că din gura ei nu se auzise niciodată vreun sunet. Nici un cuvânt nu-şi luase zborul de pe buzele ei şi nici o şoaptă cât de mică nu mângâiase auzul părinţilor.Doctorii care o vãzuseră dăduseră neputincioşi din umeri. Ela era sănătoasă, dar, cu toate astea, nu vorbea. Nu vorbea şi basta. Şi nimeni nu ştia de ce.— De ce oare nu vorbeşte? întreba tata gânditor. Ne aude, ne înţelege...— O să vorbească într-o zi... Sunt sigură...VICTORIA PĂTRAŞCU are o experienţă de peste un deceniu ca redactor în presa scrisă, radio şi televiziune, iar din 2007 se ocupă de conceperea şi susţinerea de proiecte educaţionale destinate, în mare parte, copiilor. În septembrie 2007 a obţinut premiul al II-lea la concursul de dramaturgie "100, 1000, 1000000 de poveşti", organizat de Teatrul Ion Creangă, cu piesa "O poveste cu Bulbuc/Care intră în bucluc". A publicat „Ziua în care a fugit somnul” (Nemira, 2008), o carte pentru copii de 4-8 ani, realizată în colaborare cu ilustratoarea Irina Dobrescu și „Stejarul pitic, cel mai bun tătic” (Cartea Copiilor, 2012) în colaborare cu ilustratoarea Livia Coloji. A fost inclusă, alături de alţi autori români contemporani de literatură pentru copii, în antologia „Bookătăria de texte şi imagini”, editată de Clubul Ilustratorilor în 2009. În 2008, povestea „Stejarul pitic, cel mai bun tătic”, sub formă de piesă de teatru, a fost difuzată de Teatrul Naţional Radiofonic (Radio România) şi a fost selecţionată pentru International Children's and Youth Radio Drama Festival, desfăşurat la Bratislava

RON 27.50
1

Lisabet si bobul de mazare

Lisabet si bobul de mazare

Lisabet și Madicken sunt surori. Madicken e mai mare, are mereu idei grozave de jocuri și de lucruri interesante de făcut. Uneori, ce să-i faci, ideile acestea nemaipomenite se transformă în pozne cărora li se duce vestea de la un capăt la altul al orășelului în care locuiesc cele două fetițe, undeva în Suedia de acum mai bine de o sută de ani. Nu e de mirare că Lisabet o urmează peste tot pe sora sa și ia parte fără să se lase rugată la toate năzbâtiile, ba chiar născocește și ea unele noi. Cum a fost în acea zi de toamnă, de pildă, când Lisabet a vrut să vadă cât de adânc poate să-și bage un bob de mazăre în năsuc. Foarte adânc, ce interesant! Și mai interesant a fost când bobul n-a mai vrut să iasă, așa că Lisabet a trebuit să dea fuga la doctor, de mână cu sora mai mare – pentru că Madicken nu o lasă niciodată la greu.Alături de Pippi Șosețica, Lisabet și Madicken sunt unele dintre cele mai neconvenționale și simpatice personaje feminine create de Astrid Lindgren. Întâmplările prin care trec cele două fetițe sunt inspirate din copilăria autoarei (buna sa prietenă Anne-Marie Fries, din primii ani de școală, a fost modelul pentru Madicken). Concepția din epocă despre fete era foarte rigidă și nu e de mirare că Astrid Lindgren a simțit nevoia să se lupte cu dogmatismul și prejudecățile. Ne putem imagina cum ar spune, revoltată: „Vreți povești cu fetițe cuminți și docile, îmbrăcate în rochițe și pieptănate frumos, ori cu copii care nu se ceartă niciodată și nici nu vorbesc urât? Nici gând! Fetele și copiii adevărați nu sunt așa.“Astrid Lindgren nu ne propune personajele sale ca modele de comportament pentru copii, dar nici nu le judecă prin sentințe moralizatoare. Povestirile cu Lisabet și Madicken exprimă, cu farmec și umor, o viziune realistă și eliberatoare despre copii și copilărie, fete și feminitate. Datorită acestei viziuni de un umanism profund, alături de valoarea literaturii sale pentru copii, Astrid Lindgren a fost recunoscută drept una dintre cele mai importante și inovatoare scriitoare din secolul XX

RON 32.90
1

O poveste intarziata

Ghici cat de mult te iubesc

Familia Șoricel sub clar de lună

Familia Șoricel sub clar de lună

„Mulțumim, dragă Lună”Familia Șoricel se pregătește de sărbătoare: la noapte, va fi lună plină. Vor sta toți, de la mic la mare, pe terasa din lemn pe care au construit-o la înălțime, într-un copac, vor mânca găluște și castane, vor cânta și vor spune povești și se vor bucura împreună de priveliștea minunată a lunii.Această carte este inspirată de festivalul japonez numit otsukimi (în traducere, „contemplarea lunii“), festival în care se celebrează cea de-a 15-a zi a lunii a opta din calendarul tradițional japonez, când luna este plină, dată care, în calendarul modern, cade în septembrie sau în octombrie. Familiile iau cina împreună, sub cerul liber, și aduc mulțumiri lunii pentru recolta bogată a toamnei. Din meniul specific acestei sărbători fac parte castanele și otsukimi dango, găluște din făină de orez, care sugerează forma rotundă a lunii pline.Suntem o familie de 14 șoricei: tata, mama, bunicul, bunica și 10 frați: Brăduț, Codruț, Sânziana, Petruța, Mugur, Bujor, Merișor, Brândușa, Romanița și Ghiocel. Kazuo IWAMURA s-a născut la Tokyo în 1939. A făcut studii de artă și design, iar cariera și-a început-o ca grafician la emisiunile pentru copii ale NHK, televiziunea japoneză. A lucrat și ca designer într-o companie de produse cosmetice, după care s-a decis să devină autor și ilustrator de cărți pentru copii. A publicat zeci de titluri, în Japonia și în întreaga lume. Printre cele mai iubite sunt cărțile cu aventurile de zi cu zi ale familiei Șoricel — cărți despre universul cald, luminos și plin de iubire al copilăriei și vieții de familie

RON 29.50
1

Cizmarul si spiridusii

Cizmarul si spiridusii

Repovestire dupa Fratii Grimm Lui Jim LaMarche i-a placut Cizmarul si spiridusii de cand era copil si totdeauna si-a dorit sa ilustreze acest frumos basm al Fratilor Grimm despre bunatate si speranta. La inceput s-a gandit ca ilustratiile sale sa se inspire din lumea de azi, dar in cele din urma, spune Jim LaMarche, "mi-am dat seama ca nu eram pregatit sa desenez spiridusi care fac bascheti". Cu atat mai bine pentru noi, cititorii! "Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac." De ce a ajuns cizmarul sarac? Si de ce l-au ajutat spiridusii? Pentru ca era bun la suflet? Pentru ca era priceput in meseria sa? Sau poate pentru ca nu s-a dat batut si a mers mai departe, increzator in propriile puteri? Bune intrebari. Nici  Fratii Grimm, in basmul original, nici Jim LaMarche in ilustratiile sale nu fac greseala de a da vreo explicatie. Sub simplitatea aparenta, cartea ne provoaca sa cadem pe ganduri, ca orice poveste buna. Este oare lumea un loc in care binele este mai puternic? Si ce putem sa facem, fiecare dupa puterile sale, ca sa fie asa? Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac. Mai avea o singura bucata de piele care ii ajungea doar pentru o ultima pereche de incaltari.- Da' ce piele faina! a zis nevasta lui. E catifelata ca untul si rezistenta ca mainile tale.- Draga mea, a zis cizmarul, in seara asta croiesc pielea, iar maine in zori voi mesteri din ea incaltarile.In dimineata urmatoare, cand cei doi au intrat in atelier, au ramas uluiti de ce le-a fost dat sa vada. In fata lor, pe bancul de lucru se lafaia o pereche de incaltari cusute cu iscusinta de o mana maiastra.- D-dar... cine? Cum? a baiguit cizmarul.Taman atunci s-a nimerit sa intre in pravalie un domn ferches.- Da’ strasnice incaltari! s-a minunat el. Musai sa le-ncerc.Incaltarile ii veneau ca turnate. Parca ar fi fost facute anume pentru el. De bucurie, a platit de doua ori pretul cerut. Avem aici basmul original in forma sa clasica, redata de un artist harazit cu un talent aparte. Jim LaMarche creeaza imagini rafinate, pline de detalii de multe ori foarte realiste (plante, animale, orase, peisaje), insa imbinate cu o poezie subtila care vine din cunoasterea si insusirea modului de a vedea lumea al unui copil. Fiecare carte a sa este o adevarata expozitie de pictura si o minunata sursa de inspiratie pentru copii. Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clara asupra viitorului, care stiu de la cinci ani ca vor fi scriitori sau medici sau artisti. Mi-a placut sa desenez, dar tuturor copiilor pe care-i stiam le placea. Sa fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream sa fiu, in ordinea preferintelor, era: magician, medic, preot (pana cand am aflat ca, la noi, nu se pot casatori) si schior de performanta. Intotdeauna mi-a placut sa creez ceva nou si, atunci cand incepeam un proiect care-mi placea, ma tineam de el. Odata, cand aveam cinci sau sase ani, am taiat dintr-o panza veche cateva mii de bucati in forma de pana, pe care apoi am incercat sa le lipesc pe trupul meu pricajit. Multa vreme dupa aceea am fost convins ca as fi putut zbura cu adevarat de pe veranda daca as fi avut un lipici mai bun. Altadata, am scos lut din campul din spatele casei si am modelat o multime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cat de realist am putut. Am construit o mica grota din ciment, am avut o colectie de fosile, mi-am facut singur mocasini din bucati vechi de piele gasite in pivnita si multe altele. Am crescut in micul oras Kewaskum din Wisconsin, SUA, oras al carui suflet era raul Milwaukee. Vara ma plimbam cu pluta pe el si inotam. Iarna patinam in lungul lui kilometri intregi. Primavara si toamna, tata ne ducea in excursii cu canoea si admiram in tacere malurile strabatute de caprioare, ratoni sau vulpi si pajistile cu mii de starci si gaste salbatice. Si aproape tot anul pescuiam. Am inceput sa studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curand - nu sunt sigur cand anume sau de ce - am trecut la arta. Totusi, inca nu stiam ca am sa devin un artist profesionist. Intre timp, m-am alaturat VISTA (Volunteers in Service to America) si m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa scolara. A fost o munca minunata. Pentru ca eram putini, a trebuit sa fac de toate: text, design, fotografie, ilustratie. Atunci mi-am dat seama ca ar fi posibil sa-mi castig traiul ca artist. Douazeci de ani mai tarziu, locuiesc in Santa Cruz, California, cu sotia mea, Toni, si cei trei fii ai nostri, Mario, Jean-Paul si Dominic. Oceanul Pacific este la doar cateva strazi distanta, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum si raul Milwaukee ma inspira in aproape tot ceea ce desenez.  Ma simt foarte

RON 42.50
1