6 rezultate (0,12166 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche

Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche

Il presente progetto appare sotto l’egida dell’Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malta e dell’Accademia Romena. A cura di Liviu-Petru Zapartan I saggi di Klaus Werner Iohannis, Ioan-Aurel Pop, Dumitru Preda e Ion Tudor Felezeu sono stati tradotti in italiano da Stefan Damian. Autori: Klaus Werner Iohannis, Presidente della Romania Pietro Parolin, Cardinale, Segretario di Stato di Sua Santita Papa Francesco Paul Richard Gallagher, Arcivescovo, Segretario per i Rapporti con gli Stati, Segreteria di Stato della Santa Sede Liviu-Petru Zapartan, Prof. univ dr., Universita Babes-Bolyai di Cluj-Napoca, Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malta Ioan-Aurel Pop, Prof. univ. dr., Presidente dell’Accademia Romena di Bucarest Dumitru Preda, Prof. univ. dr., diplomatico, Universita di Bucarest Roberto Regoli, Prof. univ. dr., Pontificia Universita Gregoriana Johan Ickx, Responsabile, Archivio Storico della Segreteria di Stato della Santa Sede – Sezione per i Rapporti con gli Stati Florentin Crihalmeanu, Vescovo dell’Eparchia greco-cattolica di Cluj-Gherla, Romania Maria-Ionela Cristescu, CIN, Prof., Pontificio Istituto Orientale, Roma Ion Tudor Felezeu, Prof. asist., Universita «Bogdan Voda» di Cluj-Napoca Lazar Comanescu, Prof. univ. dr., e gia Ministro degli Affari Esteri della Romania Francisco-Javier Lozano, Arcivescovo, gia Nunzio Apostolico a Bucarest Adina Lovin, Drd., Ministro Consiliere, Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malt

RON 145.50
1

Intre cultura, santaj si spionaj. Accademia di Romania la crepuscul 1947‐1955

Intre cultura, santaj si spionaj. Accademia di Romania la crepuscul 1947‐1955

Una dintre cele mai fascinante experiențe colective la nivel intelectual din România interbelică și apoi din epoca celei de‑a doua conflagrații mondiale a fost Școala Română din Roma. Cunoscut sub dubla denumire de Scuola Romena di Roma și Accademia di Romania, așezământul universitar din Cetatea Eternă a fost un laborator cultural deosebit de pozitiv prin unicitatea sa și prin durabilitatea armăturii intelectuale cu care și‑a blindat elevii. Științele socio‑umane din România postbelică au asimilat, direct sau indirect, parte din programele de cercetare, metodologiile de investigație și devoțiunea pentru clasicitate prin intermediul foștilor elevi ai Școlii, ajunși la maturitatea carierei în anii ʼ50, ʼ60 ai secolului trecut. Mulți dintre aceștia au gestionat, la rându‑le, dicasterii științifice la nivel universitar și academic și au imprimat culturii românești o direcție de cercetare pro‑occidentală, în pofida internaționalismului de stirpe sovietică sau a naționalismului comunist, curente ce au dominat regimul ideocratic în etapele existenței sale. Pe cât de fervid a fost destinul interbelic al Școlii Române din Roma, pe atât de tulburător a devenit parcursul acesteia după instaurarea forțată a Republicii și instalarea conducerii monocratice de clară amprentă sovietică. Era declinului începuse ceva mai devreme de 30 decembrie 1947, practic fiind vorba de o jugulare lentă ce debutase cu regimul dictaturii național‑legionare, continuase cu pauze de respirație în timpul regimului antonescian, pentru ca instituția să fie tetanizată după venirea comuniștilor la putere până la transformarea ei într‑o carcasă menită, din motive de natură juridică și politică, să‑i adăpostească pe cei care‑i fuseseră călăi. Prezentul excurs documentar încearcă să acopere un gol din istoria Accademiei di Romania, un gol mitologizat multe decenii ce începe să fie umplut pe măsură ce arhivele italiene, și, în particular, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al Italiei desecretizează, după norme riguroase, materialul documentar care nu mai prezintă sensibilități în domeniile bilateral și multilateral. Documentarea s‑a realizat începând cu anul 2012, moment jubiliar pentru Accademia di Romania, care aniversa 90 de ani de la inaugurare. Inițiala despuiere a materialului documentar a servit pentru realizarea volumului celebrativ Accademia di Romania 1922‑2012, ce a fost publicat la Roma în varianta în limba română în 2012 și în varianta în limba italiană în 2013. În respectivul op documentele au fost prelucrate schematic și extrem de rezumativ, neputând oferi o imagine consistentă a ceea ce s‑a întâmplat cu instituția în anii imediat postbelici. În prezentul volum oferim publicului, interesat de istoria neretușată, un mănunchi de documente ce mărturisește cât de dramatic a devenit destinul Accademiei di Romania și cum a fost folosită, cu îndârjire, o instituție culturală în insalubre jocuri politice ce frizează, adeseori, ficțiunea specifică Războiului Rece. Repetăm, este vorba de o instituție pur culturală, una dintre cele mai semnificative ale țării noastre, care nu are și nu poate să aibă, sub nicio formă legală, potrivit documentelor fundaționale, statut diplomatic sau pseudodiplomatic. Invocarea eronată sau relativ encomiastică a ”statutului diplomatic” al Accademiei di Romania poate activa clauze, cum se citește în documentele din acest volum, care pun în grav pericol instituția de cultură. Sperăm ca lectura acestor izvoare diplomatice să se constituie într‑un memento pentru cei ce se vor informa cu privire la destinul structurilor publice românești din afara hotarelor țării și să ofere momente de reflecție pe tema amestecului brutal al ideocrației în cultură. (Autorii

RON 38.80
1

Lucia Stanescu. Viziune. Talent. Inspiratie. Un vis a fost.... Visione. Talento. Inspirazione. Un sogno è stato...

Nella trafitta delle antinomie. in strapungerea antinomiilor

Povestea Mirelei

Povestea Mirelei

Armando Santarelli, om de cultura italian, foloseste noi strategii narative, deoarece, in acest roman, punctul de vedere este cel al Mirelei, o ingrijitoare marcata de durere, nevoita sa-si abandoneze copiii, propria casa si un sot violent, incapabil sa-si sprijine financiar familia. Astfel, cele doua singuratati, cea a Terezei, batrana doamna bolnava de Alzheimer, si cea a Mirelei, silita sa plece din tara natala, se intalnesc intr-o lenta intelegere si consolare, fara prea multe cuvinte. Rezultatul este o poveste polifonica, in care apusul vietii, problemele familiale, dragostea si durerea intra intr-un contact armonios si fluid pentru a ne povesti un dans, cel al vietii, realizat mai lesne prin intalnirea si deschiderea spre celalalt. - Marco Testi, critic literar Armando Santarelli este un om special, prin sensibilitatea si nobletea sa sufleteasca. Prin acest roman a simtit nevoia sa cunoasca, sa inteleaga, sa impartaseasca. Povestea Mirelei este, in acelasi timp, si un eseu in care autorul relateaza aventura italiana a Mirelei, o ,"ingrijitoare" ca multe altele, dezvaluind astfel nelinisti, traume, dureri, stari de spirit, dar si bucurii, sperante si victorii. Autorul a deschis un drum spre o tara, Romania, pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si prin aspectele sale pozitive: cultura, religie, natura, oameni. - Paolo Di Giannantonio, autor si realizator TV la RAI - Italia Acum, Bocceluta a plecat cu adevarat, si-a gasit o alta casa, o alta viata. A devenit exemplul graitor al faptului ca este nevoie mereu, in existenta noastra, de ceva nou, ceva ce poate sa ne surprinda si pe noi insine. Ceva ce poate sa irumpa pe neasteptate sau sa se insinueze incet in noi, fara sa ne dam seama. Poate avea chipul unei femei in varsta, inteleapta, al unui barbat care te iubeste, al unui prieten sincer, al unei carti care pare scrisa special pentru tine. - Armando Santarelli

RON 33.95
1

Urma altoiului

Urma altoiului

Pe copertă: Inima de piatră de la Mănăstirea Hodoș-BodrogAvertismentParte dintre faptele narate în paginile care urmează se regăsesc în jurnalul inedit al unui personaj care a existat cu adevărat, jurnal care mi-a fost pus la dispoziție de una dintre nepoatele acestuia, doamna Corina G., căreia îi mulțumesc încă o dată. Despre acest jurnal am scris în reviste de specialitate. Cele mai multe pagini ale romanului sunt însă pură invenție. Ele se doresc să ilustreze o epocă agitată din istoria acestor pământuri. (Autorul)Un bildungsroman, o carte a formării și a cunoașterii de sine, dar și un roman-document al unei epoci zbuciumate din istoria Transilvaniei, acțiunea petrecându-se înainte și după cele două războaie mondiale, când Banatul multietnic, cândva provincie a Imperiului Austro-Ungar, în urma tratatelor semnate, a fost împărțit între cele trei state naționale, Iugoslavia, România și Ungaria. Pe fundalul tulburărilor interne, se schimbă și destinul notarului român Titus, persecutat pe nedrept pentru că a susținut alegerea unui primar de aceeași etnie cu el, în niște vremuri în care cei de la putere uitaseră valorile liberale proclamate de împărat. Așa după cum pomii pot fi îmbunătățiți printr-un altoi de calitate, și oamenii pot, cu ajutorul dat la vremea potrivită. Altoiul, dragii mei, este o tăietură dureroasă, planta suferă ca și noi, dar își va arăta roadele peste ani! Iar un altoi de calitate nu se poate face, țineți bine minte, copiii mei, decât cu multă dăruire și cu răbdare, în așa fel încât, după ce altoiul reușește, să nu se vadă pe plantă locul în care a fost făcut! Băgați de seamă, între oameni și plante este o mare asemănare! (ȘTEFAN DAMIAN) În ciuda unui mediu politic ostil și a unei istorii mari potrivnice, notarul Titus își construiește propria istorie mică de învingător și reușește să înfrângă ceea ce pare a fi blestemul destinului său: neputința de a prinde nicăieri rădăcini. Nevoit să renunțe de mai multe ori la tot și să pornească de la zero într-un alt loc al lumii, Titus reușește totuși, de fiecare dată, să se impună în societate, demonstrând forța pe care o are altoiul de calitate pe un portaltoi îndărătnic și că, deși „nu sîntu vremile supt cîrma omului, ci bietul om supt vremi”, tăria de caracter, munca, perseverența și demnitatea sunt cei mai solizi stâlpi pe care omul se poate susține pentru a rămâne mereu în picioare, fără să riște degringolada socio-familială ori chiar descompunerea morală.Urma altoiului probează astfel complexitatea forței de analiză psi­hologică și filosofică a autorului care antrenează cititorul pe calea introspecției, dar și a extrospecției, prefirându-i conștient și dozat, printre feliile de viață prezentate, informații sociale, istorice, etnografice și culturale esențiale pentru (re)cunoașterea unei epoci. (ALINA HUCAI) Ștefan Damian, profesor universitar, editor, traducător, eseist, romancier și poet, s-a născut în 1949, la Hodoș-Bodrog (Pecica, Arad). A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1972). Doctoratul în italiană, la Universitatea din București, cu o teză despre Federigo Tozzi, autor pe care, de altfel, l-a și tradus în românește. Redactor al revistei de cultură Echinox. A lucrat în diferite institute de cultură și a fost redactor de literatură la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1993, a predat italiana la Universitățile din Alba Iulia și Cluj-Napoca. A tradus peste 50 de volume de proză, poezie, eseistică, istorie, din italiană în română și 20 din română în italiană. A obținut diferite recunoașteri literare în România (Premiul UTC, 1981, pentru romanul Nunta și de două ori Premiul Filialei Cluj pentru traduceri) și în Italia („Il cavaliere di Capestrano”, 2005, ex aequo, Premio Internazionale di Letteratura del „Spoleto Art Festival”, 2014). Este cavaler al Republicii Italiene pentru merite culturale

RON 63.00
1