24 rezultate (0,18156 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Nella trafitta delle antinomie. in strapungerea antinomiilor

Nella trafitta delle antinomie. in strapungerea antinomiilor

Nell’ambito della poesia italiana odierna, la voce lirica di Domenico Pisana ha un suo timbro particolare, riscontrabile come una linea rossa in tutti i suoi volumi finora pubblicati. E questo filo è costituito tanto dai mezzi espressivi che colpiscono l’attenzione, quanto dalla consistenza «materiale» dei poemi attraversati da idee cariche di plenaria sensibilità umana e sociale che stanno a fondamento di tale lirica. (Ştefan Damian) În cadrul poeziei italiene de astăzi, vocea lirică a lui Domenico Pisana are un timbru particular, care se regăseşte ca o linie roşie deja în toate volumele sale publicate până acum. Iar acest fir este constituit atât din mijloacele expresive care atrag atenţia, cât şi din consistenţa „materială” a poemelor străbătute de idei încărcate de o deplină sensibilitate umană şi socială, care stau la baza acestei lirici. (Ştefan Damian)

RON 29.10
1

Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate si opozitie in comunism

Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate si opozitie in comunism

Da’ şi fatalismul este tot o dovadă de proastă aşezare spirituală în contextul existenţial. Asta este! Dar de asta te poţi debarasa. De ce trăim? Ca să ne perfecţionăm, să aducem ceva în fiecare zi. Nu să urâţim lumea, ci să o facem mai frumoasă, mai bună, mai demnă, mai curajoasă, pentru că răul este majoritar totdeauna. Noi asta nu vrem să înţelegem. Atunci fatalitatea, de fapt, nu e în afară, nu e în poziţia noastră geografică, este în noi. Poziţia asta o au şi polonezii de secole, bulgarii de secole, uite că se descurcă mai bine. Noi să fim fericiţi şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne‑a pus aici şi ne dă prilejul să luptăm şi să devenim mai tari. Să preschimbăm neşansa în şansă. Avem această putinţă! (Doina Cornea

RON 55.29
1

Richard Serra. Formulări spațio-temporale în sculptura secolului XX

Richard Serra. Formulări spațio-temporale în sculptura secolului XX

Cei aproape 10 ani petrecuti la Bilbao, in preajma Muzeului Guggenheim, in calitate de student si doctorand al Universitatii Tarii Bascilor, mi-au oferit suficiente argumente pentru ca, la momentul realizarii tezei de doctorat in domeniul sculpturii, sa plonjez fara ezitare in universul "Richard Serra”. Stiam ca aveam de-a face cu un exponent major al unei generatii de aur si nu doar cu un artist care, inchis in atelierul sau si-n propriile-i ganduri, se complace in "jocul cu plastica”. Insa nu aveam de unde sa banuiesc ca voi da peste unul dintre cei mai lucizi, consecventi, neconcesivi si reformatori artisti ai secolului XX. Dialogul cu opera lui Richard Serra devine pentru oricine o cheie de resituare in timp si spatiu a conceptiei despre arta in general, despre arta moderna si contemporana in special, a raportului dintre arta europeana si arta americana in sens existential sau a celui dintre cultura occidentala si cultura orientala la nivel transversal

RON 33.95
1

Cartea insomniilor

Cartea insomniilor

Eu am supravietuit dupa doua totalitarisme. De fiecare data, altfel. Fiindca nu au fost la fel. Unul a fost mai infiorator decat celalalt. Primul m-a invatat, cand aveam opt ani, ce inseamna frica de moarte. Celalalt m-a condamnat sa ma obisnuiesc cu frica de viata, ca fundal permanent al formei de existenta, de socializare, de etica a muncii, al valorilor si complexului de interese familiale considerate si acceptate ca fiind perene. Primul a fost nepasator fata de sentimentele mele. S-ar fi multumit si cu moartea mea. Celalalt a vrut, o vreme, totul. Sa-mi dau viata pentru el, sa-mi urmaresc cu altruism interesul, sa fiu o delatoare curajoasa, mandra de propria mea injosire, fericita, chiar implinita in umilinta. (Julia Szilagyi) Julia Szilagyi se comporta ca un Marcel Proust care ar vrea sa imbrace haina istoricului, dar familia nu-i da pace, lasandu-i un set de fotografii familiale care vor sa vorbeasca, sa povesteasca si altora despre tragismul unei familii de evrei care a aflat de la altii – si cu mare nedumerire – ce presupune „igiena rasiala”. (Lucian Nastasa-Kovacs

RON 29.10
1

La umbra de stele (sau jurnal pisicesc)

La umbra de stele (sau jurnal pisicesc)

În limba română există o expresie foarte frumoasă: „a da în mintea copiilor”. Despre Marinela Opriș se poate spune cu îndreptățire că „a dat în mintea pisicilor”. Ceea ce, dacă ar fi să-l credem pe Jules Renard, anume că pisica este „maxima reușită a lui Dumnezeu”, nu e rău deloc. Lumea descoperită pas cu pas prin ochii pisicilor e nițel stranie: e dominată de „umani” prinși în tot felul de ritualuri de neînțeles, care au blănuri detașabile și călătoresc în „ființe” cu patru sau cu două roți. Oricum, sensul vieții „umanilor” este de a asigura adăpost și hrană pentru pisici, căci, vorba lui Dave Barry, „câinii au stăpâni, pisicile au slugi”. Dacă ar fi apărut ceva mai devreme, fără îndoială că Șerban Foarță ar fi preluat fără ezitare fragmente din cartea Marinelei Opriș în Mic tratat de pisicologie, care este un splendid imn închinat pisicii. În ce ne privește, nu putem decât să adăugăm numele autoarei pe lista cu oameni civilizați, fiind noi întru totul de acord cu George Bernard Shaw: „Om civilizat ești numai în măsura în care înțelegi pisica”. (Ion Mureșan

RON 24.25
1

Romanii din Bistrita Vol. 2

Romanii din Bistrita Vol. 2

Cu un Cuvant catre cititori de Ioan-Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri Meritul autorilor – Mircea Gelu Buta si Adrian Onofreiu – descinsi si ei din stirpea nobila a romanilor din nordul Transilvaniei istorice si chiar cu inaintasi intre cei evocati – este ca au facut prin aceasta carte opera de istorie, dar si de morala, de educatie si de patriotism. Cinstirea celor care ne-au precedat inseamna a nu lasa sa moara trecutul, fiindca trecutul este viata noastra, iar cunostintele despre trecut ne fac mai instruiti si mai intelepti; inseamna a da modele de viata, repere de comportament celor care se formeaza ca oameni sub ochii nostri; inseamna si a insufla dragoste pentru mosi si stramosi, pentru locul nasterii noastre, pentru rau si pentru ram, pentru sfantul soare, care este mai aprins la noi, pentru „Oltul nost, batranul”, pentru drumul fara pulbere care este Dunarea, pentru Ceahlaul „de straja tarii noastre pus” si pentru cate toate. Cele zece portrete de bistriteni care au facut Romania moderna si care au slujit Romania de dupa 1918 ne pot insufla nu numai respect pentru acele vieti traite cu demnitate, ci si curaj, temei si avant pentru a duce viata si tara mai departe. „Carte frumoasa, cinste cui te-a scris!” (Ioan-Aurel Pop

RON 48.50
1

Domniile lor catre mine

Domniile lor catre mine

Internetul dă un bobârnac letal acestui mod tradițional de a comunica. Numai că urmașii noștri nu vor cunoaște farmecul literei scrise; uniformitatea literei electronice anulează ceea ce caligrafia poate „trăda”: starea de spirit a expeditorului, febrilitatea, incoerența, silueta literei și imaginea plastică a rândurilor; dispare… picătura de cerneală căzută neatent pe hârtie, culoarea însăși a hârtiei nu mai poate da sugestie asupra sentimentului celui care e aplecat emoționat asupra colii. (Cornel Cotuțiu) Cornel Cotuțiu: Născut în Beclean, jud. Bistriţa-Năsăud, la 15 februarie 1945. Licenţiat în filologie (Cluj, 1971). Profesor de limba şi literatura română. Din 1975 până în 2008: profesor la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean; între 1985 și 1989: inspector şcolar. În perioada 1997-1998: consilier teritorial şef al Inspectoratului pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Debut revuistic: în Tribuna (1964). Redactor, apoi redactor-şef al revistei de literatură, artă şi cultură MINERVA (1990-1999); redactor al publicaţiei Floare de colţ (Beclean, 1990-1992). Debut editorial cu volumul de nuvele În căutarea altui final. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Tg. Mureş, 1995, pentru publicistică; Marele premiu la Concursul Naţional de proză şi critică „Liviu Rebreanu”, Bistriţa, 2002; Premiul „Pavel Dan” pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2016; Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, din partea Președintelui României, Bucureşti, 2004

RON 33.95
1

Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche

Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche

Il presente progetto appare sotto l’egida dell’Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malta e dell’Accademia Romena. A cura di Liviu-Petru Zapartan I saggi di Klaus Werner Iohannis, Ioan-Aurel Pop, Dumitru Preda e Ion Tudor Felezeu sono stati tradotti in italiano da Stefan Damian. Autori: Klaus Werner Iohannis, Presidente della Romania Pietro Parolin, Cardinale, Segretario di Stato di Sua Santita Papa Francesco Paul Richard Gallagher, Arcivescovo, Segretario per i Rapporti con gli Stati, Segreteria di Stato della Santa Sede Liviu-Petru Zapartan, Prof. univ dr., Universita Babes-Bolyai di Cluj-Napoca, Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malta Ioan-Aurel Pop, Prof. univ. dr., Presidente dell’Accademia Romena di Bucarest Dumitru Preda, Prof. univ. dr., diplomatico, Universita di Bucarest Roberto Regoli, Prof. univ. dr., Pontificia Universita Gregoriana Johan Ickx, Responsabile, Archivio Storico della Segreteria di Stato della Santa Sede – Sezione per i Rapporti con gli Stati Florentin Crihalmeanu, Vescovo dell’Eparchia greco-cattolica di Cluj-Gherla, Romania Maria-Ionela Cristescu, CIN, Prof., Pontificio Istituto Orientale, Roma Ion Tudor Felezeu, Prof. asist., Universita «Bogdan Voda» di Cluj-Napoca Lazar Comanescu, Prof. univ. dr., e gia Ministro degli Affari Esteri della Romania Francisco-Javier Lozano, Arcivescovo, gia Nunzio Apostolico a Bucarest Adina Lovin, Drd., Ministro Consiliere, Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e il Sovrano Ordine di Malt

RON 145.50
1

Transilvania, starea noastra de veghe

Transilvania, starea noastra de veghe

Transilvania – starea noastra de veghe este o excelenta carte de vizita. Il gasim aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simpla litera moarta sau inventar de cronologii seci si controversate, ci chiar temelia prezentului. El este autor si coordonator de impresionante spectacole ale radacinilor noastre – intrepatrunse cu ale altor neamuri, dar pastrandu-si autonomia si specificitatea. Il descoperim pe cititorul si degustatorul de literatura buna, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact si nepartinitor in incheierile sale, ci si rostit memorabil, in cuvinte potrivite care sa probeze caratele limbii romane. Il intalnim in fiecare pagina pe Ioan-Aurel Pop omul cetatii, prezent in miezul lucrurilor si gata sa puna umarul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai marunte ale vremii, intervine prompt si expresiv de cate ori simte ca punctul pe i a fost ratacit in polemici goale. Il gasim pe Profesorul indragostit de Universitate si de rosturile acesteia in lumea contemporana, cel care stie, pe urmele lui Vasile Parvan, care este „datoria vietii noastre”. Citim elogiile sale atent cumpanite la marile figuri ale culturii nationale si argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului national. E prezent pretutindeni, in fiecare litera, ardeleanul, de veghe la statura „invatatei Transilvanii”, lucrand la durarea ei fiindca ii stie durerea. Da, e o carte de vizita. Pentru autor, dar si pentru Transilvania. Pentru noi. (Irina Petras)

RON 41.40
1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

Metafizica si concret in Arta Actorului

Metafizica si concret in Arta Actorului

Metafizica si concret in Arta Actorului. Convorbiri cu Adrian Titieni, Andi Vasluianu si Ruxandra GhitescuExista lucruri in Arta Actorului la care nu exista raspunsuri general valabile - in primul rand din cauza individualitatii, apoi exista lucruri care au o practica general valabila, ambele extreme rezumandu-se la paradigma "meseriei" - este sau nu este o meserie? Nu stim. Arta Actorului este diferita de Arta Filmului sau de Arta Spectacolului, dar putem vorbi de actorie chiar prin spectrul neprofesionistului (iar exemplele sunt multiple). Bucataria interna a actorului este un subiect de discutat daca vorbim de analiza sau teorie, dar atata timp cat expresia exterioara a Artei Actorului este cea dorita, poate rezulta ca metoda folosita a fost una cu rezultate - asa cum spunea Ion Cojar "orice metoda da rezultate, este o metoda". Dialogurile din aceasta carte sunt dialoguri cu profesionisti, sunt dialoguri venite din studiu sau cursuri, sunt dialoguri menite sa ridice intrebari, nu sa ofere raspunsuri si, mai ales, sa arate trei metode diferite (si paradoxal asemanatoare) de abordare a acestui domeniu - fiecare in relatie proprie cu sine, cu ganduri sau intrebari aplicate, cu tendinte si impresii formate din experienta. In speranta unei lecturi line, in speranta unei lecturi placute, mentionez doar (de la inceput) ca nu este o carte care se adreseaza doar specialistilor, ci tuturor celor care incearca sa micsoreze distanta dintre sine si sine, tuturor care au intrebari despre sine si cum functioneaza mastile noastre de actori in raport cu aproapele sau cu societatea

RON 50.00
1

Poveste despre prietenie

Poveste despre prietenie

Iată, prin urmare, o poveste despre două prietenii. De fapt, despre trei prietenii, dacă e să facem numărătoarea corect. Sanda (Săndel) și Simona (Sim) fac parte și dintr-o carte viitoare a mea, de poezie, pe tema postumanului. Adică sunt, vor fi inclusiv personaje ficționalizate. Aici, ele sunt, însă, mai ales prietenele mele în carne și oase. (Ruxandra Cesereanu) N‑aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată. (Sanda Cordoș) Sanda și Ruxandra îmi sunt ca niște prietene surori (surori adevărate n-am avut!). Îmi sunt dragi, îmi pasă de ele, vreau să le fie bine! Îmi pare rău că nu stăm în același bloc, pe aceeași stradă, în același cartier sau măcar în același oraș. Aș putea da câte o fugă la una dintre ele, ne-am putea întâlni toate trei la mine sau la ele. Câte nu am avea să ne spunem! Sigur, grație tehnologiei, ne putem bate la ușă (la poarta e-mail-ului!) oricând, cu câte un cadou în brațe: un mesaj, o fotografie, un link care dă spre nu știu ce muzică, spre nu știu ce text, spre nu știu ce segment al lumii noastre comune – pentru că, altfel, fiecare o are pe a sa. (Simona Popescu

RON 29.10
1

Cultură și cunoștință

Cultură și cunoștință

Cuvânt-înainte de EUGENIU NISTORTeza de doctorat a lui Lucian Blaga publicată acum, la 102 ani de la ediția princeps, într-un volum de sine stătător.Pe copertă: Romulus Ladea, Statuia lui Lucian Blaga (Lancrăm)Proiect editorial apărut sub egida Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Comori vechi ale spiritului omenesc pot nutri nădejdea unei nouă înfloriri. Comori de mult îngropate în pământ vor fi scoase la lumina de popoare tinere, care stau abia în pragul istoriei. (LUCIAN BLAGA) În Ardealul nostru se ridică, sfios, din zi în zi tot mai sus, în zare, un tânăr filosof, în viitorul căruia cred.Este vorba de Lucian Blaga. (…)Apariția cărții dlui L. Blaga, pentru mine, a fost o dovadă că, atunci când îi vine vremea, celula românească „rezistă” și în filosofie, cum a rezistat pe atâtea alte terenuri, și că ea își va da cu cinste partea sa la opera universală a gândirii omenești. (ONISIFOR GHIBU) Putem afirma, fără a exagera cu nimic, că, așa cum o arată și lucrarea Cultură și cunoștință, sâmburii gândirii lui Lucian Blaga au fost importați din Occident, au fost plantați apoi în solul fertil al Patriei și, îngrijiți cu neodihna unei vieți, ne-au dăruit misterioasele roade ale grădinii sale filosofice care, cu „compartimentele” ei trilogiale (a cunoașterii, a culturii, a valorilor și cosmologică), continuă să-i uimească și astăzi pe cunoscători! (EUGENIU NISTOR) CuprinsArgument. Nu rezistă celula? Cu prilejul apariției cărții dlui Lucian Blaga: „Cultură și Cunoștință” de Onisifor GhibuCuvânt-înainte. Lucian Blaga despre osmoza cultură-cunoaștere de Eugeniu NistorScurtă biobibliografie de Horia BădescuNotă asupra ediției de Dorli BlagaCULTURĂ ȘI CUNOȘTINȚĂPrefațăI . I deile și variabilitatea lor funcționalăII . Legea valorilor maximeIII . Problema științificăIV . C ategoriileV . Ipotez

RON 63.00
1

Istorie si literatura

Istorie si literatura

Un eveniment al lagărului de la Oranki, menţionat în toate mărturisirile, a fost „vizita de lucru” a Anei Pauker, cu scopul de a recruta voluntari pentru Divizia „Tudor Vladimirescu”. Se ştie că unitatea respectivă a fost înfiinţată înainte ca armata română să întoarcă armele împotriva nemţilor (23 august 1944) şi să devină aliata ruşilor. Aşadar, voluntarii se angajau să lupte împotriva propriului popor. Niciun ofiţer român nu a acceptat să se înscrie! Este o expresie de nobleţe şi de demnitate umană a corpului nostru ofiţeresc de carieră, care, în ciuda tuturor promisiunilor ce le‑au fost avansate, nu au acceptat să trădeze, cu riscul propriei vieţi. Am o vagă senzaţie că, din motive care îmi sunt doar bănuite, nu îi cinstim cum s‑ar cuveni. Apoi, mi‑a atras atenţia preocuparea pentru scris a unor prizonieri, în condiţiile de la Oranki: „La început se scria pe foi de mesteacăn. În apropiere erau pădurile nesfârșite de mesteceni, de unde se făceau transporturi în lagăr”. Aflasem şi eu, din alte mărturisiri anterioare, că literatura îi preocupa pe mulţi dintre ofiţerii români prizonieri de război la Oranki. Scrisul pe coajă de mesteacăn! Pe de o parte, aşa cum mi s‑a spus, erau creaţii personale, poezii, mai cu seamă, ale câtorva ofiţeri. Cei mai mulţi, însă, rememorau pagini întregi de literatură şi le notau. Se editau în lagăr, pe coajă de mesteacăn, frânturi din operele scriitorilor îndrăgiţi. Mai mult, unul dintre prizonieri – ar merita să îi cunoaștem numele, dar el a rătăcit în uitare – a refăcut pe coajă de mesteacăn întreaga istorie a literaturii române. Aşa cum a putut el. Indiferent de conţinutul acelei lucrări spulberate precum frunzele palide ale mestecenilor, cred că întâmplarea aceea este cel mai înălţător omagiu adus literaturii române şi literaturii în general. Ea dovedeşte forţa artei cuvântului, capacitatea ei de a ridica fiinţa umană deasupra suferinţei şi de a‑i da putere să reziste. (Andrei Moldovan

RON 29.10
1

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Cercetările lui Lee B. Becker și Tudor Vlad realizează o radiografie interesantă a câmpului jurnalismului și comunicării cu mijloace structural-funcționaliste aparținând marii tradiții americane din științele sociale, dar multe dintre concluzii pot fi valorificate şi în tradiție sociologică europeană, ca exemplificări ale teoriei câmpului cultural, lansată de marele sociolog francez Pierre Bourdieu. Forțele care acționează asupra câmpului jurnalistic, cum ar fi: proiectele politice, schimbările tehnologice sau demografice, schimbările în piața forței de muncă, în general, sunt importante și, în funcție de contexte, pot da variații diferite ale ratei angajării sau chiar variaţii ale conținutului programelor de educație. Autorii notează, cu modestie, că principala limită a cercetării lor este faptul că au analizat un singur sistem educațional, cel din SUA. Aceasta nu scade cu nimic valoarea demersului. Prin aplicarea ei la practica cercetării sociale cantitative și calitative, este o lucrare-model, deschizătoare de drumuri. Fără a trage concluzii definitive pentru cultura și educația contemporană, volumul lansează, pentru cercetătorii din alte țări și culturi, provocarea de a verifica ipotezele și predictorii globali sau individuali, de a completa liste de ipoteze sau interogații și a aduce la lumină noi aspecte ale studiului câmpului jurnalistic și educațional global. Din acest punct de vedere, lucrarea profesorilor Lee B. Becker și Tudor Vlad este un ghid perfect pentru educația universitară din România în domeniile comunicării de masă și jurnalismului. Fiind un demers critic, el concentrează date ale unei experiențe de aproape un secol din SUA și poate furniza piste pentru modernizarea programelor educaționale din țara noastră. Profesorii Lee B. Becker și Tudor Vlad sunt de peste două decenii prezenți în România, unde au ținut cursuri și conferințe, au oferit burse de studii în Statele Unite ale Americii, au ajutat la formarea cadrelor didactice, cercetătorilor sau doctoranzilor celor mai importante facultăți de jurnalism din țară, în cadrele instituționale ale COX Center din Atlanta. În același timp, au sprijinit stagii de formare pentru jurnaliști profesioniști și au organizat conferințe, contribuind decisiv la modernizarea învățământului și formării în domeniul jurnalismului și comunicării de masă din România. Au sprijinit Guvernul României și ministerele în formarea de specialiști în comunicare guvernamentală și transparență, sprijinind de asemenea receptarea pozitivă a României în perioada aderării la NATO și UE. Contribuția lor la organizarea învățământului românesc este excepțională, iar apariția acestei lucrări încununează 20 de ani de sprijin și solidaritate cu specialiștii, cadrele didactice și doctoranzii din țara noastră. Volumul de față va reprezenta o reîntâlnire cu concepția lor modernă despre comunicarea de masă, iar receptarea lucrării lor va fi, cu siguranță, una excepțională. (Vasile Sebastian Dâncu

RON 48.50
1

Vin ramele (nuvele)

Vin ramele (nuvele)

Ca de actuala, e actuala rau, desi actiunea se petrece intre 1945 si 1965, pe vremea comunismului sovietic si rudimentar. Se pare ca ramele vin la noi ori de cate ori ceva merge prost. (MIHAI TATULICI) Primul personaj principal al volumului de nuvele, intitulat cu obstinatie Vin ramele, este insusi sistemul. Sistemul vazut, conspectat si trait la nivelul articulatiilor celor mai fi ne si mai ascunse, in increngatura de capilare minuscule, periferice chiar, care alcatuiesc visceralitatea joasa, bazala. In jungla aceea trebuia si putea fi prins omul de rand, omul comun. Locurile actiunii nu sunt spectaculoase, dimpotriva; sistemul exista si pretindea oriunde complicitati oneroase, respectarea protocolului, facerea de concesii si compromisuri, pentru a-l obliga pe omul comun la intrarea in randuri. (MAGDALENA POPESCU BEDROSIAN) Virusul prozei s-a aratat mai tare decat… Decat ce? Decat cel al gazetariei? Nici vorba, pentru ca in vremea din urma, Mihai Tatulici e unul din cei mai "audiati” oameni ai Televiziunii. Decat propria lui neincredere in propriu-i scris literar? Nici asta, pentru ca, de fapt, el n-a incetat niciodata sa scrie proza, a incetat doar sa publice, si nu din propria vointa (a se citi prefata la aceasta carte). Decat virusul, atat cel autohton, al lui lasa-ma sa te las, al lui fi e ce-o fi etc.? Asta da, asta poate sa fi e adevarat, mai ales ca autorul acestor povestiri e un bucovinean hatru peste care s-a asezat temeinic un Mitica sudic (nimic peiorativ in asta!), chemator la contemplatie prin comentariu, iar nu la infaptuire. ?i poate ca infrangerea de acum a prozatorului in fata criticului de odinioara este, ea insasi, transformabila in victorie. Daca e sau nu asa, va decide cititorul. (LAUREN?IU ULICI) * * * Dupa 40 de ani Am scris aceste nuvele in zece ani, intre 1971 si 1981. Vreo patru ani au stat la Editura Cartea Romaneasca, dar nu s-au putut publica. In 1993 mi le-a tiparit Max Banus, in 100.000 de exemplare. S-au vandut toate pentru ca eram autorul emisiunii Veniti cu noi pe programul doi. Nuvelele recompun copilaria mea in Bucovina, primii ani ca ziarist de presa scrisa si apoi ca realizator de emisiuni la televiziune. Eram tanar si credeam ca lumea e a mea. Intre timp, lumea mea e la apus, si o alta se naste. Locul imaginarii si al fanteziei a fost luat de tehnologie, oamenii citesc tot mai putin pentru ca alte indeletniciri le ocupa mai tot timpul. Recitind ce am scris de la 30 la 40 de ani, am senzatia ca lumea mea de atunci e mult mai frumoasa. Cu siguranta, ma insel. Dar va propun, prin aceasta reeditare, sa incercati si voi. Nu de alta, dar nu exista viitor care sa nu fie influentat de trecut. MIHAI TATULICI 3 iulie 2021, la 73 de an

RON 38.80
1

Amintiri pe care nu le-am avut

Amintiri pe care nu le-am avut

Cu un text însoțitor de Horațiu DamianAm început aceste rânduri cu un sentiment de frustrare, pentru că mi-am cunoscut rudele nu atât direct, nu din povestirile părinților sau ale bunicilor, ci mai degrabă din documente ale vremii. Supărarea era cu atât mai mare cu cât simțeam că vina este, într-o oarecare măsură, a mea. Deși curios din fire, nu am întrebat mai nimic despre istoria familiei.Într-un moment neașteptat al vieții, un ansamblu necunoscut – familia mea de dinainte de 1940 – mi s-a arătat într-o lumină din păcate insuficientă pentru a percepe totul. Este vorba despre amintirile mele, multe din ele redescoperite, dar și despre amintiri ale altora, prea puține însă, pe care am mai apucat să le preiau. Am reușit să văd foarte multe amănunte izolate, relevate mai ales de presa vremii, dar prea puțin din esență. Sunt totuși relativ mulțumit. (ANDREI SEBESTYÉN) Andrei Sebestyén este un personaj fascinant. Aș spune un personaj de roman. Sau de film. Descendent al unei familii remarcabile de antreprenori, avocați și arhitecți, familie „grea”, cu istorie în spate, Andrei Sebestyén a profesat ca inginer electronist. Însă personalitatea sa tehnică, de expert riguros, e dublată, violon d’Ingres sau nu, de un spirit cercetător fără egal, o forță de a pătrunde cele mai ascunse probleme, de a da de cap celor mai confuze date. Eu l-am întâlnit într-un moment special, în care documentam și scriam o carte despre patriarhul familiei. Am realizat imediat, cu o stupefacție respectuoasă, că aveam în față o bibliotecă vie, un investigator fără egal, tenace și minuțios, capabil să descopere cea mai măruntă frântură de informație – cu condiția ca aceasta să existe.Nu întâmplător își intitulează Andrei Sebestyén cartea Amintiri pe care nu le-am avut. Ele au fost dezgropate de autor din mâlul uitării – personale și a societății românești –, prin cercetări de ani și ani de zile. Au fost dezgropate aproape arheologic. Practic, el reușește să reconstituie un mozaic impresionant pornind de la două-trei cioburi. El ridică din mormântul uitării povestea mult încercatei sale familii într-o carte extrem de interesantă. Știu însă cu siguranță că procesul prin care s-a ajuns la carte este la fel, dacă nu chiar mai uimitor decât cartea însăși. (HORAȚIU DAMIAN) ANDREI SEBESTYÉN (n. 1958, București) este fiul lui Gheorghe Sebestyén, arhitect și istoric al arhitecturii, și al Clarei Sebestyén, născută Dobo, profesoară de muzică și folcloristă, amândoi părinții fiind originari din Cluj. A absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1983, lucrând ulterior ca inginer.În vara anului 2016 a primit invitația de a vorbi despre străbunicul său, David Sebestyén (1855-1930), în cadrul conferinței „Rolul antreprenorilor evrei în dezvoltarea Clujului”. Această inițiativă a dat naștere la o cercetare de patru ani, care a scos la lumină o amplă istorie de familie, în mare parte umbrită și trecută sub tăcere pe fondul traumei Holocaustului.Cartea de față este rodul acestei cercetări

RON 89.90
1

Italia-Romania. O bibliografie cat o istorie

Italia-Romania. O bibliografie cat o istorie

Bibliografia de fata vine ca o continuare si dezvoltare a Bibliografiei istorice romano-italiene, publicata in 1997 de Veronica Turcus, un succes tacut pentru acel moment al relatiilor bilaterale in dinamica cultural-stiintifica. De atunci insa, dupa doua decenii, am sesizat nevoia acuta a unui ghidaj bibliografic in noianul de aparitii editoriale care au explodat, mai cu seama de la inceputul celui de-al doilea mileniu. Bibliografiile tematice, in cazul acesta una prevalent istorica, sunt o evidenta a bibliologiei din epoca tarziu moderna, dar nu si-au pierdut din utilitatea educativ-culturala nici astazi. Interconectarea si globalizarea, inerente revolutiei telematice din ultimele decenii, solicita o cantitate tot mai mare de informatii, dar de multe ori de nisa, dincolo de generalitatea placida tipica informatiilor prezente in cartile, interfetele sau site-urile cu fizionomie enciclopedica. Cercetatorul ambitios si curios are nevoie de o profunzime informativa pe care numai un aparat bibliografic profesionist poate sa i-o ofere. Din aceasta evidenta a plecat si intentia noastra de a relua la alta scara, dupa doua decenii, un demers bibliografic care s-a dovedit a fi valid si durabil. [...] In interiorul acestui concentrat bibliografic, dupa lungi dezbateri in duet determinate de dorinta de a da o forma cat mai cuprinzatoare, dar care sa mentina caracterul de bibliografie istorica in sens larg, am decis sa inseram urmatoarele categorii de realizari livresti cu destinatie publica si vestimentatie editoriala finita: 1. lucrari ale autorilor italieni privind Romania si romanii publicate in limbile italiana si romana; 2. lucrari ale autorilor romani privind Italia si italienii publicate in limbile romana si italiana; 3. lucrari ale unor autori straini privind Romania si romanii publicate in limba italiana; 4. lucrari ale unor autori straini privind Italia si italienii publicate in limba romana; 5. lucrari ale unor autori italieni privind Romania si romanii aparute in limbi straine; 6. lucrari ale unor autori romani privind Italia si italienii aparute in limbi straine; 7. lucrari ale unor autori italieni, straini si romani traduse si/sau scrise in limba romana fara referire la Romania/romani sau Italia/italieni, publicate in Italia; 8. lucrari ale unor autori romani, italieni si straini traduse si/sau scrise in limba italiana fara referire la Romania/romani sau Italia/italieni, publicate in Romania; 9. lucrari ale unor autori straini privind relatiile romano-italiene, argumente italo-romane sau personalitati din ambele tari publicate in alte limbi decat romana si italiana; 10. lucrari coordonate/editate de specialisti romani si italieni in alte tari decat Romania sau Italia cu continut referitor la argumente romano-italiene; 11. lucrari in limbile romana, italiana sau limbi straine care sunt conexate cu conceptul de Roma antica, Sfantul Scaun/succesorii lui Petru si Citta del Vaticano. Din motive pendinte de bogatia materialului bibliografic recenzat, dar si a varietatii sale extraordinare am decis sa segmentam bibliografia in calupuri mari, pe teme cu caracter clasic, opinand ca o transarea minutioasa a vocilor stranse in acest volum ar fi creat dezechilibre si ar fi pus in evidenta discrepantele existente de partea romana sau italiana pe anumite teme si fronturi de cercetare. - Autori

RON 97.00
1

Istoria si scrisul istoric azi. Optiuni metodologice. Paradigme. Agenda

Istoria si scrisul istoric azi. Optiuni metodologice. Paradigme. Agenda

Contextul in care se desfasoara tranzitia spre un alt tip de societate reclama atentie in raport cu orice element de natura a-i scurta durata si a-i diminua convulsiile. Apelul la istorie, ca si pe timpul lui Kogalniceanu, devine mai mult decat legitim. Daca am facut, aici, un mic excurs in trecut este fiindca de la un istoric se asteapta de obicei o perspectiva diacronica, dar si tinand seama de faptul ca problemele noastre de azi nu sunt tocmai straine de cele cu care s-au confruntat generatiile ce au construit Romania moderna. Din secolul al XIX-lea ne vin indemnuri la solidaritate nationala, ca si exemple de propensiune democratica ce comporta un interes indiscutabil pentru actualitate. In acelasi timp, datele evocate mai sus atesta nevoia stringenta de a reface corpurile profesionale, ca sursa de modele formative si echilibru social. Mai e nevoie inca de acelasi entuziasm ce i-a facut altadata pe cei mai buni sa-si sacrifice interesele de moment in favoarea unora mai inalte, care privesc natiunea intreaga. Vechea disputa dintre individualismul cultivat de miscarea liberala si colectivismul acaparant din secolul XX s-ar putea solutiona, cred, in sensul preconizat inca de la Parvan: "culturalizarea maselor si socializarea personalitatilor". Proces anevoios, paradoxal, "utopic", insa indispensabil in epoca noastra, careia trebuie sa-i dorim o propensiune mai vie spre societatea deschisa. Daca e adevarat ca istoria poate fi citita inainte si inapoi (A.N. Whitehead), ne putem intreba cum sa abordam mai cu folos propria noastra istorie. Desigur, retrospectiv, cu intentia de a recupera cat mai deplin valorile tezaurizate in timp, dar si prospectiv, pentru a ramane cat mai aproape de nazuintele oamenilor. Durata intreaga se cuvine pusa in valoare, pe cat posibil, ceea ce inseamna ca am putea integra astfel mai bine experientele pe care le-am parcurs. Numai in aceasta perspectiva, sugerata odinioara si de Iorga, istoria capata sens, coerenta, finalitate. Mai poate deveni ea o sursa de entuziasm, asa cum propunea Goethe? Istoria ar trebui, in tot cazul, sa ne ajute la reinnoirea sperantelor. Si n-o poate face decat punandu-ne in situatia de a regandi si asuma critic trecutul. Caci impacarea cu lumea presupune mai intai impacarea cu noi insine, prin intelegere si compasiune. "Poti oare iubi pe cineva, cand te urasti pe tine insuti? Poti oare trai in buna intelegere cu altii, cand nu esti de acord cu inima ta? Poti fi placut in societate, cand esti plictisit de propria ta existenta?". Indoielile lui Erasmus ne vin, stimulatoare, din alt secol, ca un indemn la cura te ipsum, asa cum stiau deja sa se poarte inteleptii din vechime. Putina mila de sine ("la charite bien ordonnee ...") nu strica, atunci cand e bine cumpanita de exercitiul autocritic, dupa cum nici o mai larga comprehensiune fata de alteritate. Intre a socoti ca istoria poate da raspunsuri la orice intrebare si a-i nega orice functie practica exista o cale mediana, la care s-ar cuveni sa reflectam cu toata seriozitatea, dat fiind ca integrarea la care aspiram nu e doar o integrare in spatiu, ci si una in timp. - Alexandru Zu

RON 194.00
1

Nedumeririle bunului-simt

Nedumeririle bunului-simt

Dupa succesul de care s-a bucurat volumul de reflectii asupra omului si a vietuirii Mantaua lui Hipocrate (Editura Eikon, doua editii succesive in 2012 si 2014), profesorul Teofil Lung revine pe taramul eseisticii. Noua carte pe care ne-o propune reputatul chirurg oncolog se inscrie in linia aceluiasi umanism militant, a aceluiasi moralism activ, care dinamiteaza atitudini, prejudecati si inertii pernicioase pentru natura umana si face apel la ceea ce autorul considera a fi valorile cheie ale unei deveniri moderne, „cele mai importante lucruri din viata omului”: mintea, imaginatia si libertatea. - Horia Badescu Cartea lui Teofil Lung este un apel la trezirea din anestezia morala a lumii in care traim, la trezirea din somnul nefericit al ratiunii, la schimbarea fiecaruia dintre noi – ca unica sansa de a evita riscul autodistrugerii. - Dumitru Constantin-Dulcan Fragment: "Tocmai aici sufera democratia noastra originala de dupa '89. Ne minunam de modul de selectie al „elitelor" de la toate palierele puterii, pana la scoli, spitale sau universitati. Este un triumf al mediocritatii impotriva profesionistilor, care sunt total neglijati. De aceea apar tot felul de decizii hazlii, care se vede cu ochiul liber ca nu sunt luate de oameni cunoscatori in domeniu. Sa luam un exemplu pe care-l stie toata lumea: gripa aviara, care a facut sa dispara, prin deciziile neprofesioniste luate, cateva ferme avicole si rasele autohtone adaptate la zona geografica din sud-estul Romaniei. Nu s-a cerut parerea niciunui virusolog de profesie, care ar fi putut da explicatiile necesare asupra imunizarii in sistem si a altor probleme specifice. Exemplele sunt la tot pasul: vaccinarea fetitelor la 9 ani, refixarea pragului de varsta la 14 ani, pentru preventia cancerului uterin. Ar insemna ca s-a descoperit cauza cancerului uterin si noi inca nu stim! Ca sa „fii eligibil" in aceasta cloaca, trebuie neaparat sa fii obedient, sa executi fara sa pui intrebari, sa nu fii prea destept, sa nu sesizezi toate manevrele, sa vorbesti mult si mincinos si sa aduni bani pentru gasca, intr-un cuvant sa pdti fi corupt cat mai usor. De fapt, cei care au schimbat sistemul au nevoie de astfel de oameni ca sa-si poata expune programele. De aceea toate partidele care au venit 1a guvernare au acelasi discurs, acelasi program, nu conteaza doctrinele de stanga sau de dreapta, pentru ca interesul demosului nu se afla pe agenda lor de lucru. Toate guvernele de dupa '89 au cerut aprobare de la F.M.I., Banca Mondiala, Consiliul Europei etc. pentru toate „reforme". Programele de guvernare sunt facute de aceste organisme internationale, de aceea nu au nimic de-a face cu programele electorale ale partidelor. Totul se bazeaza pe consum din imprumut. Nu trebuie sa ai doctoratul in economie, o stie si un analfabet, pentru a intelege ca o familie care se imprumuta pentru a-si cumpara hrana si haine este falimentara, cu sorti de izbanda extrem de mici. Asta este Romania la aceasta ora, o tara bogata pentru altii si saraca pentru noi cei care ne incapatanam sa mai rezistam acasa. tara aceasta bogata si frumoasa, daruita de Dumnezeu, a atras de milenii tot felul de pistolari pusi pe jaf si cotropire. De unde se vede si ca bogatia poate deveni paguboasa; pe saraci nu-i cauta nimeni in traista. Programul asasinilor economici, descris din interior de John Perkins, este in plina desfasurare, fiindca au mai ramas cateva bogatii care trebuie sa intre in mainile marilor corporatii — aurul din Apuseni, minele de sare, padurile, restul de teren arabil, gazele de sist, posta, caile de transporturi si cate or mai fi.

RON 29.10
1

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Sergiu Andon scrie literatură cu nonșalanța unui autor care are o operă în spate. Are cutezanța să disece, fără să clipească, tragedia comică a neisprăvirii românești. El însuși un personaj fabulos (pentru cei care au trecut cu bine încercarea de a-l cunoaște), nu putea debuta altfel decât cu Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate. Din acel „destul de” ne privește cu sarcasm autorul; de la acel „destul de” până la ultima pagină, scapără talentul. Ca scriitor, Sergiu Andon era cât pe ce să comită crima perfectă: aceea ca, ocupat cu gazetăria, cu flic-flac-urile la bară, să-şi ucidă vocația. (LELIA MUNTEANU)Vă răspund cu oarecare întârziere; am vrut să înaintez, între timp, cu lectura pentru a mai avea ceva de comentat. De altfel, și să fi vrut, n-aș fi putut s-o întrerup. Cartea mi se pare, în continuare, incitantă, scrisul se păstrează la aceeași înaltă tensiune, dar ceea ce este mai important, este că mă încântă literar. (ANGELA MARTIN, din corespondența cu S.A.)Cu scrierile ziaristului Sergiu Andon m-am întâlnit cu mulți ani înainte ca drumurile noastre să se intersecteze. Din 1969, lucrând ca analist la Institutul de Cercetare din cadrul Europei Libere, unde am condus, o vreme, și secția românească, iar apoi la Institutul de Studii Sud-Est-Europene (Südost-Institut) din München, am studiat fenomenul politic, economic, ideologic, cultural al României comuniste. A fost primul jurnalist din perioada comunistă care a explorat metodic lumea instanțelor, renăscând cronica judiciară. A fost o surpriză, în propaganda oficială tribunalele fiind ca și inexistente. În aceste scrieri de proză, care trădează un profund cunoscător și iubitor de literatură, un mânuitor al limbii române de o rară măiestrie, se resimt, desigur, și spiritul de observație, perspicacitatea și verva stilistică a comentatorului politic, dar și cazuistica juristului. Citindu-i povestirile, pot spune că Sergiu Andon, un ziarist de excepție, a devenit un prozator excepțional. (Dr. ANNELI UTE GABANYI, Berlin)Cine sunt?Sunt nepotul a patru bunici țărani ortodocși. Cei materni au trăit în Transilvania, cei paterni, în Basarabia. Părinții s-au cunoscut în București. Așa că, fără Marea Unire, n-aș fi existat.M-am născut atât de demult – 10 sau 12 septembrie 1938 –, încât am apucat până acum, cu pruncie cu tot, șapte dictaturi. Puteam ajunge strâmb rău, însă m-au susținut filosofia țărănească, modelul părinților și monologul lui Polonius către Laerte. Dacă iubești adevărul și îți rămâi consecvent ție însuți, ai întotdeauna o nișă de libertate.Am absolvit liceul la fostul și, apoi, din nou actualul „Sfântul Sava”, iar Facultatea de Drept la Universitatea București. Educație adevărată rămân clasele primare apucate la Școala Arhiepiscopală de băieți „Sfântul Iosif”, până ce a spulberat-o Reforma din 1948. Prima dintre reformările învățământului, care nu se mai termină.Eram atras de jurnalistică, dar am ajuns procuror, profilat pe anchetarea cazurilor mortale. Mă ițesc prin unele povestiri din această carte. Făceam carieră, însă în 1968 am demisionat subit, șocând sistemul. Nu puteau pricepe că mă cheamă dragostea dintâi. Scrisul.M-am revărsat vreo trei decenii în Flacăra lui Eugen Mandric, Flacăra lui Adrian Păunescu, Scânteia, Adevărul, Cultura lui Augustin Buzura. Nu reneg niciunul dintre sutele sau miile de reportaje, anchete, eseuri. Am inițiat și susținut, pentru prima oară, în regimul socialist, rubrici inspirate din viața tribunalelor („Sala pașilor pierduți”, „Din caietul grefierului”, „Din instanță în fața opiniei publice” ș.a.). Când regimul nu le-a mai înghițit, m-am profilat pe ecologie. În august 1988, la radio Europa Liberă mi se citea integral ciclul de anchete despre poluarea Văii Bistriței.22 Decembrie ’89 m-a găsit în stradă, transmițând primul reportaj din iureșul evenimentelor: pătrunderea răsculaților în reședința ceaușeștilor. Explozia publicistică ce a urmat m-a adus în postura de președinte al primelor două organizații ale presei libere, Societatea Ziariștilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Cu autoritatea acestor mandate, am făcut parte din nucleul de constituire și conducere a cotidianului Adevărul (1.600.000 de exemplare). Eșuând comercial cu o revistă proprie (Actualitatea ilustrată), m-am reprofilat în avocatură. Aveam 59 de ani, nu credeam că voi mai profesa un sfert de veac, apărând în peste 1.500 de procese, unele de mare interes public.A fost un exemplu că niciodată nu e prea târziu pentru ceva. Nici pentru beletristică. Am mai publicat prin almanahuri și culegeri de grup, dar în volum am debutat numai cu reportaje (În căutarea salamandrelor, carte premiată de Editura Eminescu).Da, am fost și parlamentar, chiar două mandate, am avut și funcții, dar notabilă din acea perioadă e tot publicistica, în rubrici precum „Ziarist în banca deputatului”. Așa că... (SERGIU ANDON

RON 58.50
1

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Proiect editorial realizat sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Volum editat de Societatea Scriitorilor din Bistrița‑Năsăud în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și periodicul Răsunetul cultural Coordonator proiect: Gabriela Ciornei Spiritul românesc e unic și cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s‑ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate în toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai prețioasă și mai caracteristică. Nu spun aceasta dintr‑o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepție despre viață mai aspră, mai adâncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupați de anumite probleme ale vieții decât de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rând, bucurie și mândria de‑a fi român și de‑a‑și dovedi românismul, o emulație cu ceilalți de alte neamuri de pe același pământ și din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentați să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră. Etnicismul nu e povară în opera de artă, ci un spor de originalitate. Îmi place să cred că ardelenismul meu n‑a fost un obstacol pentru împlinirea operei mele și pătrunderea ei în largi straturi românești. Poate chiar dimpotrivă. (LIVIU REBREANU) Regiunea grănicerească, stimulată mai mult decât altele de reformele împăraţilor de la Viena, Maria Terezia și Iosif al II-lea, dintre anii 1740 și 1790, s-a ridicat înspre o anumită prosperitate, benefică deopotrivă pentru creșterea nivelului de civilizaţie și pentru coagularea ideilor de egalitate și libertate naţională ale românilor. Firește, au fost și drame sau chiar tragedii, precum revolta condusă de Tănase Todoran (1763), dar viaţa și-a urmat cursul, odată cu accentuarea mișcării pentru impunerea egalităţii românilor și confesiunilor lor cu celelalte naţiuni și confesiuni din Transilvania și pentru emanciparea de sub stăpânirea străină. Marile lecţii de istorie au fost trasate la 1848-1849 – când românii, inclusiv cei bistriţeni și năsăudeni, au elaborat programul de modernizare a spaţiului românesc pentru câteva decenii bune –, la înfiinţarea ASTREI din 1861 (cu despărţămintele sale), la fondarea Partidului Naţional Român (1869), la independenţa de stat absolută a României (1877), la proclamarea Regatului României (1881), la Memorandum (1892-1894) etc. O adevărată școală de cultură și de eliberare naţională a fost liceul (azi Colegiul Naţional) din Năsăud, cu a lui societate culturală a elevilor, intitulată „Virtus Romana Rediviva”, unde au studiat mari spirite ale neamului românesc, în frunte cu George Coșbuc, Iacob Mureșianu și Liviu Rebreanu. După 1918, orașul Bistriţa s-a ridicat mult ca centru românesc. Urmașii marilor bărbaţi care au făcut România Întregită fac azi biblioteci, centre culturale, reviste, între care și Răsunetul cultural. Ei, scriitorii, prin antologia Spiritul locului, gândită de Menuţ Maximinian, sfinţesc locul cu verbul lor și ne conving mereu că „la început a fost Cuvântul”. (IOAN-AUREL POP) Marile figuri literare – Rebreanu, Coșbuc, Blaga –, dar și toată Istoria mare și puzderia de istorii mărunte și deloc neînsemnate sunt aduse împreună în carte pentru a da consistență unei biografii comunitare. Vocile antologiei nu lasă în umbră nici un detaliu. Istorie, relief, literatură, obiceiuri, oameni de vază, istorisiri sentimental-nostalgice valorează spiritul locului, adăugându-i tușe și contururi inconfundabile. Spuneam altădată că locul și locuirea, atât de importante pentru cei ne-eliberați afectiv de „mitologia locului și a obârșiilor”, pot fi descrise, azi, abuziv, și ca handicapuri. Doar cei eliberați de ele ar fi echipați pentru întâlnirea cu altă lume. Nu e de trecut cu vederea faptul că globalizarea duce nu doar la miniaturizarea omului contemporan, ci și la ubicuizarea lui; inșii viitorului vor fi perfect interșanjabili, vor putea fi mutați în orice loc/casă, în orice limbă, căci apartenența, se zice, va fi facultativă și fără valoare. Însă, cel puțin deocamdată, Europa este alăturare și întrepătrundere de culturi naționale. Să negi acest lucru prea devreme înseamnă să anulezi esența însăși a Europei. Economicul nu are memorie și deci nu poate fi. Cultura, în schimb, este. Ea crește dimpreună cu un loc, o limbă, o istorie. Nu e întâmplătoare înmulțirea probelor de revenire, de întoarcere la reperele de obârșie pentru a nu rătăci primejdios drumul. Niciodată nu au apărut atât de multe, de ambițioase lucrări monografice despre o comunitate sau alta care se descriu prin apartenența la un loc anume. Spiritul locului e o secvență din harta identitară românească fără de care alcătuirea de Ținuturi și Țări românești și-ar pierde din greutate și sens. Probă și multele răspunsuri care au venit în întâmpinarea generoasei idei lansate de Menuț Maxi

RON 97.00
1

Inflexiuni. Dialoguri

Inflexiuni. Dialoguri

Dialogurile de față au o poveste incitantă, pe care voi încerca să o rezum aici. Ele au adunat împreună oameni, locuri, conjuncturi, epoci chiar, având în vedere că ultimele două s-au desfășurat în plină criză pandemică. Să încep așadar cu începutul: Inflexiunile au fost mai întâi gândite ca niște evenimente recurente, urmând să aibă loc la Cluj, iar conceptul lor s-a reformulat de mai multe ori de la momentul inițial. M-am consultat cu prietenele mele Ruxandra Cesereanu și Cristina Eșianu Farcaș, iar apoi cu Anda Vișan, am dezbătut și redezbătut formula cea mai explozivă pentru niște dialoguri interdisciplinare care, nestrunite cum trebuie, ar fi putut să producă un mare haos ideatic. Aceasta pentru că interdisciplinaritatea e interesantă, însă uneori mult prea proteică pentru a da roade. Formula care s-a impus încetul cu încetul a fost cea în care subiectul își crea cadrul, precum și interlocutorii. Concepute inițial pe o axă temporală regulată, o dată la o lună și jumătate, dialogurile s-au mulat încetul cu încetul pe structura vremurilor pe care le-am trăit în ultimii doi ani. Tangențiale și intempestive, spontane și îndelung pregătite, pline de seriozitate, dar și de ireverență. Cred că ceea ce mi-am dorit cel mai mult de la ele a fost crearea unui anumit spirit, a unei stări afective de așteptare, a unui eveniment care nu poate fi preîntâmpinat. Ceea ce putea fi pus în scenă erau doar condițiile acestui eveniment, etica și orientarea lui. Vorbind despre acești din urmă vectori ai evenimentului, va trebui să amintesc faptul că cea mai grea a fost alegerea titlului. Până la urmă, cum însăși ideea de eveniment se află în centrul spiritului SenseLab, am discutat cu Erin Manning și i-am propus ca dialogurile să poarte amprenta publicației acestui laborator de cercetare-creație atât de neobișnuit, în cadrul căruia am activat atâția ani. Inflexions-Inflexiuni. Mai ales că unul dintre dialoguri, desfășurat în septembrie 2019, l-a avut ca invitat pe Erik Bordeleau, colaboratorul meu de lungă durată de la SenseLab. Celelalte coordonate s-au impus de la sine: cafeneaua alternativă Ceramic Cafe de la Cluj era spațiul ideal pentru astfel de dezbateri. Un spațiu iubit de studenți și care scotea universitatea în afara cadrelor ei obișnuite. A fost ideea îndelung susținută de Adrian Tușa și de Corina Ilea, creatorii Ceramic Cafe, care, atunci când afluxul publicului la primul eveniment, în aprilie 2019, intitulat Despre distopia lumii de azi, a depășit cu mult așteptările noastre, iar scaunele s-au dovedit insuficiente, au propus extrem de degajați ca lumea să se așeze pe jos. Ceea ce s-a și întâmplat. Nonșalanța evenimentelor Inflexiuni li se datorează și lor. Tinerii au urmărit discuțiile de pe treptele Ceramicului, s-au conectat, unii dintre ei, la transmisia live. Am înțeles atunci cât de necesare erau astfel de dezbateri. Cum am menționat în introducerea mai multor dialoguri, am invitat de obicei unul dintre cei doi interlocutori la discuție, iar acesta îl propunea la rândul său, în funcție de subiect, afinități, ritm, interese intelectuale, pe cel de al doilea. În câteva rânduri pasul în doi nu s-a concretizat, formula finală dialogală fiind în egală măsură cea mai căutată și cea mai naturală cu putință. EBS Radio s-a alăturat rapid acestui proiect, invitându-ne adesea, pe mine sau pe invitații mei, să vorbim despre subiectul respectiv, în ziua evenimentului. Anca Brășfălean a fost mereu o gazdă curioasă și provocatoare. Îmi amintesc de asemenea figura lui Emanuel Lupașcu-Doboș, care a consemnat cu atenție, inteligență și spirit critic câteva dintre incursiunile noastre inflexionare și le-a publicat pe Bookhub.ro, la sugestia Nonei Rapotan. Ulterior, patru dintre aceste dialoguri au fost publicate în revista Steaua, la sugestia Ruxandrei Cesereanu, transcrise fiind de masteranzi și doctoranzi ai Departamentului de literatură comparată de la Cluj – Constantin Tonu, Maria Barbu, Andreea Stoica și Maria Fărîmă. Acestora li s-a alăturat Ion Pițoiu, pentru transcrierea unuia din dialogurile nepublicate în Steaua. Maria Barbu și Constantin Tonu au preluat ultimele două dialoguri, desfășurate în condiții mai speciale: cel despre Știința voioasă a avut loc pe platforma Zoom pe data de 27 aprilie 2020, la cinci luni distanță față de dialogul precedent, al Lumilor secundare, și la mai mult de o lună de la închiderea pandemică planetară. Iar cel despre Politicile corpului a avut loc în septembrie 2020, pe terasa Ceramic Cafe București, de data aceasta cu puțină vreme înainte ca terasele, cafenelele, cinemaurile și teatrele să fie închise, în toamna anului 2020, datorită creșterii alarmante de cazuri Covid-19, imposibil de stăpânit la acel moment, în lipsa vaccinului. Inflexiunile vor continua, chiar dacă au făcut o pauză de un an. De aceea cred că e un bun moment – cel de a consacra un volum acestei prime runde de dezbateri pasionante. Pasionante atât pentru cei care s-au prin în joc, întrucât au fost de multe ori luați

RON 48.50
1