17 rezultate (0,18926 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Ferestre. Antologie 1966-2021

Urme ale unor oameni de seama

Romanii din Bistrita Vol. 2

Echinox 50

Echinox 50

Cuprins 1. RAPOARTE DE ETAPĂ Ion Pop: Echinox, o revistă interculturală Interviu cu Marian Papahagi, realizat de Dora Pavel: „Prin raţiune, izbutim să punem o margine haosului” Aurel Codoban: Un Echinocțiu cu geometrie variabilă Ştefan Borbély: În anticamera Caietelor Echinox Corin Braga: Treizeci de ani în Echinox Horea Poenar: Un Echinox viu e un Echinox mereu în act Rareş Moldovan: Memorable Equinox 2. ECHINOX ÎN ŞASE RĂSPUNSURI Ion Pop Aurel Codoban Ştefan Borbély Corin Braga Horea Poenar Rareş Moldovan 3. PORTRETE CRITICE Marius Miheţ: Eugen Uricaru Alex Goldiș: Proiectele împlinite ale elegiacului mereu în ofensivă Ion Vartic: Viaţa cu soldatul Švejk, „Nemuritorul” şi Koroviev Cosmin Borza: Instituția Marian Papahagi și critica de atelier Anca Hațiegan: Ion Vartic, cronicarul de familie Ruxandra Cesereanu: Aurel Codoban – un mozaic admirabil Constantina Raveca Buleu: Ștefan Borbély: de la imperativul construcției culturale la Magister Ludi Călin Teutişan: Corin Braga, de la gândirea critică vrăjită la literatura viselor Vlad Roman: Horea Poenar – despre teorie, în preajma literaturii Amalia Cotoi: Rareș Moldovan 4. MEMORIA ÎN FRAGMENTE Ana Blandiana: Nostalgiile mele echinoxiste Mircea Martin: Amintiri echinoxiene Alexandru Călinescu: Echinox‑ul văzut de la Iași Cornel Ungureanu: Fenomenul Echinox, o creaţie a Universităţii „Daciei superioare” Vasile Popovici: Trioul de la Cluj într‑un roman epistolar Lucian Vasiliu: Chestionar revista Echinox 50 Mircea Cărtărescu: Nopți reci de Echinox Eugen Uricaru: Câteva lămuriri, după o jumătate de secol Dinu Flămând: Soarele care țâșnește din casă Franz Hodjak: Încercam să facem exerciţii de libertate Zoltán Rostás: Aventura. Preliminarii la un „autointerviu” Adrian Popescu: O revistă semicentenară – Echinox Horia Bădescu: La Echinox Georg Aescht: Paşnicul Pentagon din miezul Clujului Octavian Cosman: Grup pentru vânt Irina Petraş: Despre Echinox şi echinoxişti Vincenţiu Iluţiu: Echinox 50, deja? Mircea Muthu: O confraternitate culturală Gaal György: Az Echinoxról – fél század múltán Gaal György: Despre revista Echinox, după o jumătate de veac Vasile Muscă: Cincizeci de ani după Mihai Bărbulescu: Anul 1968 Gavril Moldovan: Petru Poantă: cinci ani de neuitare Ştefan Damian: Miracolul Echinox Adrian Grănescu: Gânduri despre Echinox Iustin Moraru: Pecetea de taină din inimă Nicolae Sârbu: Regenerări de generații sub steaua Echinox Ion Vartic: D‑ale teatrului la Echinocțiu. De vorbă cu Anca Hațiegan Virgil Mihaiu: Providențiale întâlniri & întâmplări echinoxiste Ioan Muşlea: Cum am devenit (aproape) echinoxist Ion Simuț: Laboratorul pentru talent, voință și caracter Nicolae Oprea: La Echinox – amintiri şi impresii Szöcs Géza: Despre un atelier de altădată G.M. Tamás: O foaie transilvană din 1968 Beke Mihály András: A szabadságillúzió diszkrét bája avagy 50 éves a kolozsvári Echinocțiu (szinopszis) Beke Mihály András: Despre iluzia libertății și alte farmece. Revista Echinox a împlinit 50 de ani (rezumat) Gheorghe Perian: Istorie literară clujeană. Revista Echinox Octavian Soviany: Die schönen Tage in Aranjuez Al. Cistelecan: O frustrare indimenticabilă Virgil Podoabă: 76. În percepția mea. Cei 12 Ioan Buduca: Weimar‑ul din chilia Echinox‑ului Ion Urcan: Fragmente de jurnal Gabriel Petric: O revistă între reviste... Marius Iosif: Echinox‑ul și Europa Andrei Zanca: Viața din spatele oglinzii Nicolae Băciuţ: Echinox‑ul meu George Achim: Gânduri de Jubileu Marius Lazăr: „Şenila” Ioan Groşan: Echinox – mon amour Emil Hurezeanu: Echinoxul este de primăvară şi de toamnă Marta Petreu: Echinox, o poveste de viaţă Aurel Pantea: Echinox‑ul pururi tânăr Ioan Moldovan: Echinox, mon amour Ion Mureşan: Echinoxist cu jumătate de normă Ioan‑Aurel Pop: Echinox‑ul ca stare de spirit Ruxandra Cesereanu: Echinox‑ul anecdotic, hâtru, ludic Markó Béla: Multikulturális esélyek Markó Béla: Șanse multiculturale Olimpiu Nușfelean: Când cărțile miroseau a floare de cireș Iulian Boldea: Şcoala Echinox. Anatomia unei stări de spirit Ovidiu Pecican: Echinox-ul de după Echinox Sanda Cordoş: O amintire din iarnă Adrian Papahagi: Între două nopți Ioan Pop‑Curşeu: Amintiri despre Echinox şi despre viitor Ştefana Pop‑Curşeu: Echinox‑ul și studenția ca la carte! Ştefan Manasia: Echinox‑ul, subtitrat pentru postumani Balázs Imre József: Istorii paralele, cu intersectări. Istoriile Echinox‑ului László Szabolcs: Cooperări culturale în revista Echinox (1968-1989) Alexandra Turcu: Prietenie epistolară ADDENDA: Echinox în viaţa literară clujeană Adrian Popescu: Echinox n‑a fost o anticameră, ci chiar salonul literar al generaţiei ‘70 Dinu Flămând: Clujul echinoxist Virgil Mihaiu: Rememorând interferenţe literare româno‑germane din Clujul anilor 1970 Aurel Şorobetea: Prim plan: Peter Motzan Aurel Şorobetea: Amiazănoapte Aurel Şorobetea: Extrase din „Caietele Echinox” Al. Cistelecan: Echinox Marta Petreu: Îi spuneam „Papahagul” Ioan Groşan: „Pentru mine, Echinox‑ul…” Alexandru Vlad: Secvenţe alese de Biograph

RON 48.50
1

Petrecere cu stil. Literatura si gastronomie

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Cand se implineau, in 2018, nouazeci de ani de la nasterea profesorului Mircea Zaciu - si trecusera, din nefericire, aproape doua decenii de la neasteptata sa stingere - m-am gandit ca un omagiu potrivit luminoasei sale memorii ar putea fi publicarea corespondentei schimbate intre noi in perioada 1964-2000, adica din momentul in care imi incepeam cariera universitara pana la plecarea Dincolo a marelui meu mentor si prieten. Fiindca, recitind multele epistole adunate in timp, mi-am dat seama ca ele ar putea contribui la imbogatirea si nuantarea portretului sau intelectual si uman, putind depune o marturie, fie si partial, despre o epoca sau, mai exact, despre doua epoci traite in dialog in spatiul national comun, dar mai ales - intr-o expresiva simetrie - in Germania si Franta de dinainte si de dupa caderea comunismului. Si varsta, si experienta culturala faceau diferenta intre cei doi corespondenti - unul intr-o indreptatita postura de maestru, celalalt, de discipol si ucenic - insa deschisi, ambii, unei comunicari tot mai libere si sincere, intemeiate pe un fond afectiv inrudit si pe principii etice comune in esenta, care au permis depasirea, sub semnul prieteniei fara de varsta, a multor conventii rigid academice. Primul s-a aratat dispus de la inceput sa asculte si sa profite de "lectiile" Profesorului in care avea deplina incredere si caruia ii datora enorm, incepand cu ultimii ani de studiu la Filologia clujeana, apoi dupa retinerea, la propunerea acestuia, ca preparator la Catedra de Literatura romana in toamna anului 1964. Pentru el, Mircea Zaciu a fost un adevarat model si a ramas asa pana in anii tarzii, cand formula "prieteniei exigente", in care a crezut mereu, i-a dat suficient curaj pentru a cuteza si cate o "replica", a propune nuantari si corecturi de atitudine in schimbul de pareri si de idei de pe parcurs, cu gandul ca o autentica prietenie nu trebuie sa fie afectata de conveniente conjuncturale. Al doilea era desigur mai in masura sa impartaseasca judecati si concluzii de la inaltimea unei alte experiente de viata, marturisindu-se chiar pasionat de spectacolul lumii din jur, in binele si in raul ei, inzestrat cu un simt rar al observatiei mediilor si psihologiilor, dar si cu o experienta de lectura si de reflectie mult mai bogate decat ale "invatacelului". [...] Orele, zilele, anii acestei prietenii pe care am promis sa nu o tradez niciodata meritau o asemenea limpezire. Din marea cutie postala si in care s-au adunat si din care s-au pierdut putine mesaje (am lasat deoparte, voluntar, doar randurile trimise ocazional, oarecum conventionale, ramase pe ilustrate expediate din diversele locuri vizitate) le retrimit acum spre alti destinatari, cu speranta ca vor gasi in ele macar cateva urme de viata adevarata. - Ion Po

RON 67.90
1

Avram Iancu. Secvențe biografice

Avram Iancu. Secvențe biografice

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită!”  (Avram Iancu)ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere, sub egida Asociației Avram Iancu 1848 Alba IuliaPrefață de Ioan-Aurel Pop Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi După lectura cărții, cititorul rămâne cu un sentiment tonic, de încredere și speranță, rămâne în admirație față de aceia care ne-au trasat programul de țară dintre anii 1848 și 1918, față de cei care au făurit casa noastră numită România. Ionuț Țene demonstrează că istoria nu a fost niciodată numai știință și cunoaștere, ci și „învățătoare a vieții” (Cicero) și că de învățătura despre Avram Iancu – întruchipare a idealurilor poporului – avem nevoie cu toții, „ca să nu rătăcim” (Simion Bărnuțiu). (IOAN-AUREL POP) Prin această carte dedicată lui Avram Iancu, am dorit să ilustrez actualitatea acestui erou român în conștiințele românilor, dar și să scot în evidență valorile de dreptate, libertate, egalitate, toleranță și unitate, pentru care a luptat Crăișorul Munților. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual. Românii se recunosc în valorile promovate de el. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, nu întâmplător, contemporanii se identifică cu acest erou la adunările comemorative și la cele aniversare dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!”. (IONUȚ ȚENE

RON 58.50
1

Transilvania din cuvinte

Transilvania din cuvinte

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj Transilvania din cuvinte e continuarea fireasca a Clujului din cuvinte, dar si a Clujului din povesti, a Clujului din legende, a Luminii din cuvinte, a albumului 100 de ani de viata literara romaneasca… Toate, antologii pe care le‑am gandit si editat din 2005 pana astazi. In 2015, Anul Luminii, ma intrebam daca, in 2018, la Centenarul Marii Uniri, vom fi in stare sa gasim cumpana dreapta, sa exaltam fasia de lumina din fragmentele de istorie hartuita ale acestui secol de existenta? Sa recompunem rotundul unui trecut ale carui produse suntem, inevitabil si iremediabil. Sa ne procuram, asadar, un viitor. [...] Ideea Marii Uniri a devenit, din motive obscure, o idee extenuata. Anii interbelici au fost prea putini si prea neindemanatici pentru o asezare, iar internationalismul proletar nu i‑a venit nicidecum in ajutor. Nationalisme mai aspre, dar mereu mai abile in a‑si rosti diplomatic revendicarile/drepturile au transformat nationalismul romanesc, pe nesimtite, in aberatie (neaparat „comunista”), in desueta atitudine neconforma cu europenizarea si cu globalizarea, in instrument utilizat in cautare de argument electoral. Asa incerc sa‑mi explic faptul ca descifrarea in spatiul mioritic a orizonturilor inconstientului care fac parte din „fiinta si substanta noastra”, tentata de Blaga, a cazut in derizoriu. Fata‑n fata cu non‑locurile lumii contemporane, indiferente si nerabdatoare, cu aglomerarea semnelor ca ratacim intr‑o lume ce pe nesimtite cade, am fi putut gasi in spatiul mioritic un loc al nostru. Lucian Blaga ne oferea un nume – ar fi fost slujba noastra sa‑i construim o realitate. [...] Constat, de o buna bucata de vreme, o tot mai accentuata, mai diversa si de o calitate in crestere manifestare a unui fenomen pe care l‑am numit re‑locuirea culturala a Clujului, a oraselor si satelor Romaniei. Reintoarcerea la actul cultural sub cele mai variate si, uneori, surprinzatoare moduri e semn ca romanii au redescoperit cea mai sigura, mai neindoielnica si mai inalta cale de asumat si consolidat identitatea nationala in chiar plin proces de aliniere la norme continentale si mondiale: Cultura. Am cerut colegilor, simplu, sa‑mi trimita texte despre Transilvania, lasand la alegerea lor genul, perspectiva, tonul si tonalitatea. Veti gasi, astfel, in acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui tinut alaturi de confesiuni poematic‑sentimentale, de evocari ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme si fragmente de proza. Desi lucrate independent, textele, veti vedea, se intretes, isi raspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce impreuna, le uneste, sporindu‑le consistenta si mesajul. (Irina Petras) Dintre autorii textelor amintim pe: Irina Petras, Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Petru Poanta, Dan Er. Grigorescu, Vasile Sebastian Dancu, Ioan Bolovan, Marta Petreu, Ilie Rad, Ruxandra Cesereanu, Constantin Cublesan, Dumitru Chioaru, Martha Izsak, Dinu Virgil, Constantin Rusu, Mircea Popa, Vasile Musca, Ovidiu Pecican, Gavril Pompei, Livia Titieni, Nicolae Mocanu, Ioan Moldovan, Stefan Borbely, Nicolae Prelipceanu, Ion Muresan, Ion Brad, Vistian Goia, Ion Horea, Ion Petrovai, Ion Pop, Horea Porumb, Rodica Braga, Dumitru Cerna, Virgil Mihaiu, Balazs F. Attila, Cornel Udrea si multi altii

RON 48.50
1

Poeme. Antologie de autor 1981-2023

Poeme. Antologie de autor 1981-2023

Într-o societate bolnavă, poeții sunt anticorpii sociali care neutralizează răul. – Ion MureșanOmagiu editorial la aniversarea a 70 de ani ai Poetului Ion Mureșan (9 ianuarie 1955, Vultureni, Cluj)Cu un cuvânt despre poezie al autoruluiÎn loc de posfață: Irina Petraș, Ion Pop, Al. CistelecanAducem mulțumiri Domnului Gavril Țărmure (Manager Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița) și Domnului Ioan Cristescu (Director General al Muzeului Național al Literaturii Române) pentru susținerea permanentă a Scriitorului Ion Mureșan și a operei sale.Proiect apărut sub egida Fundației Transilvania LeadersPartener: Radio România ClujIlustraţii de Alexandra MureșanFoto coperta: Cato Lein Poetul construieşte impecabile, negre scenarii introspective, pe care le regizează în pozitiv, le răsuceşte şi le dichiseşte pentru a putea fi transpuse în spectacole publice, larg acceptabile. Ion Mureşan scrie unul şi acelaşi poem al devorării atroce de către propriile performanțe – poemul omului dintre milenii. – Irina Petraș În ipostaza, dominantă aici, de „povestitor de vise”, își conduce micile narațiuni cu o dexteritate regizorală ce pune în valoare deopotrivă încrederea în capacitățile de „transfigurare”, pe portative diverse, a datelor venite dinspre realitatea imediată, cu necesara doză de relativizare firească la un poet care e, în egală măsură, un foarte original actor, regizor și „privitor ca la teatru” și care se joacă destins, dar și cu o gravitate discretă, cu convențiile limbajului și imaginarului liric. Este modul său, accentuat personal, de a-și introduce cititorii în universurile poeziei. – Ion Pop În locul comunicatelor programatice, el a preferat vechea metodă a „artelor poetice”, de care sînt pline toate volumele lui, toate suferind de o frenetică angoasă programatică și terorizate de obsesia de a identifica și descrie himera poeziei. Această combatanță implicită – care era și a celorlalți poeți echinoxiști din serie – a putut crea impresia că Mureșan are har, dar n-are program, are talent, dar n-are conștiință. (În fapt, Mureșan e unul dintre puținii poeți cu o poetică asumată radical și articulată coerent.) – Al. CistelecanDe fapt, puterea Poeziei de a pune în legătură realități îndepărtate face vizibile niște linii de forță care organizează chiar Universul. Eu îmi amintesc experiența de la ora de fizică din clasele mici, când pilitura de fier, presărată pe o foaie de hârtie sub care se punea un magnet, se așeza de-a lungul liniilor de forță ale magnetului, desenându-le, făcându-le vizibile. La fel și Poezia. Așternută pe o foaie de hârtie, ea face vizibile liniile ascunse ale structurii Logosului, liniile care structurează Spiritul, scheletul Universului. Antoine Becquerel scria pe la începutul veacului trecut că dacă miști un deget pe Pământ, ceva se mișcă pe Sirius. A avut chimistul viziunea armoniei universale. Eu, ca poet, îndrăznesc să mai fac un pas și zic: dacă miști ceva în cuvântul Pământ, ceva se mișcă în cuvântul Sirius. Căci așa cum toate părțile universului sunt legate unele de altele, la fel toate cuvintele sunt legate unele de altele. Astfel de forțe nu le poate face vizibile decât Poezia. Poezia doar poate face vizibil invizibilul din Invizibil și invizibilul din vizibil. De aceea afirm aci o altă definiție a Poeziei: Poezia e dovada incontestabilă a existenței lui Dumnezeu. – Ion Mureșa

RON 89.90
1

Din mainile valahilor schismatici

Din mainile valahilor schismatici

Românii au fost la putere în Transilvania secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, alături de nobili, de saşi şi de secui, dar tot atunci a început şi s-a produs treptat, dar implacabil, îndepărtarea lor ca grup distinct de la conducere. Mai întâi, ei erau de credinţă „grecească” şi – conform mentalităţii timpului – nu mai puteau fi la putere într-un stat de credinţă „latină”, campion al misionarismului catolic, într-un stat care se revendica drept „apostolic” şi „marianic” (protejat de Fecioara Maria), având menirea declarată să lupte pe toate căile, inclusiv cu armele, contra „păgânilor, a ereticilor şi a schismaticilor”. S‑a văzut repede că aceşti români cuprinşi în Transilvania şi în Ungaria prelungeau masa poporului lor situat spre sud şi spre est, că erau nesiguri în fidelitatea lor faţă de rege şi coroană, că întreţineau, la început mai mult inconştient şi intuitiv, legături cu fraţii lor de peste munţi, de care îi legau atâtea caracteristici comune, inclusiv vechi formaţiuni politice care „încălecau” Carpaţii. Încrederea autorităţilor oficiale ale Transilvaniei şi Ungariei în români a început să scadă, pe măsură ce sporea suspiciunea românilor faţă de aceste autorităţi. Era tot mai clar că, în stăpânirea solidă şi în exploatarea Transilvaniei, autorităţile nu se puteau baza prea serios pe români. Mult mai de încredere pentru rege şi apropiaţii săi erau nobilii (cei făcuţi nobili de către suveran), saşii, secuii etc., adică acele grupuri de oameni – majoritatea colonişti, veniţi mai de departe sau mai de‑aproape – dăruite cu pământuri şi apoi cu largi privilegii. (Ioan-Aurel Pop

RON 82.80
1

Scriitorul si Lumea

Scriitorul si Lumea

Cuprins: • Irina Petras, Lumea fara cap, Scriitorul fara lume; Re-locuirea culturala a Cetatii • Adrian Alui Gheorghe, Ingroparea cartii sau Scriitorul fara lume • Simona Antonescu, Scriitorul si Lumea. Nevoia de poveste • Sanda Berce, Scriitorul este (si) Lumea • Ana Blandiana, Punctul de sprijin • Oana Boc, Reintemeierea lumii in mister • Iulian Boldea, Lumea scriitorului, scriitura ca lume • Stefan Bolea, Intalnirea • Stefan Borbely, Rechizite • Corin Braga, Jurnal de vise II (1998-2007) • Florica Bud, Scriitura - iubire scrasninda • Constantina Raveca Buleu, Istoriile minore sau galceava unui scriitor cu sine insusi • Leo Butnaru, Lumea fara cap. Scriitorul fara lume? • Ion Buzasi, Scriitorul si lumea. Rostul literaturii • Dumitru Cerna, Scriitorul si lumea sau despre dainuire • Ruxandra Cesereanu, Ceasornicaria • Gabriel Chifu, Centralitatea pierduta a literaturii • Aura Christi, Lauda turnului de fildes • Gabriel Cosoveanu, Scriitorul - un rol sau un statut? • Cornel Cotutiu, Scriitorul si lumea. Pe scurt • Vasile Sebastian Dancu, Poezia - Cenusareasa lumii sociale? • Gellu Dorian, Scriitorul si lumea. Nuantari identitare • Ioana Dragan, Lume, lume, sora lume! • Vasile V. Filip, Scriitorul si lumea sau "vina de a iubi literatura" • Dinu Flamand, Fiii malului • Gabriela Gheorghisor, Literatura si digitalul • Mihaela Gligor, Lumea e facuta din povesti • Gheorghe Glodeanu, Scriitorul si Lumea sau despre permanenta cartii • Nicolae Goja, Saminta virusilor sugubeti • Mariana Gorczyca, Scriitorul si lumea foarte foarte contemporana • Vasile Igna, Si asa mai departe • Emanuela Ilie, Despre trezirea (brutala, dar necesara a) fiintei-care-se-scrie • Florina Ilis, Scriitorul si lumea care se schimba • Nicolae Iuga, Revolutia culturala social-media si declinul literaturii • Marius Jucan, Conversand cu un necunoscut despre literatura si viata • Stefan Jurca, Scriitorul si Lumea. Despre metamorfozele cartii • Ioan Lascu, Caderea din literatura • Adrian Lesenciuc, Veacul de singuratate al scriitorului • Rodica Marian, Statutul scriitorului in cetate • Valentin Marica, Scriitorul si Lumea. Confesiuni • Menut Maximinian, Elitele si izgonirea din Piata Cetatii • Alice Valeria Micu, O rezervatie pentru cei frumosi • Ion Muresan, Pre-literatura si pre-scriitorul • Vianu Muresan, Zarva satului a fost prima mea limba • Cornel Nistea, Realul, inca de cand ne nastem • Eugeniu Nistor, Lumea, literatura si pandemiile • Olimpiu Nusfelean, Ce e dispretul unor ignoranti in fata oceanului literar? • Dora Pavel, Pe Kafka numai Kafka il poate citi • Ovidiu Pecican, Scriitorul: perspectiva istorica • Laura Poanta, Lumea fara carti • Horea Poenar, Viitorul (nu) este anulat sau Despre literatura in vremea holerei • Ioan-Aurel Pop, Scriitorul si lumea (mea) • Ion Pop, Scriitorul si Lumea sau despre necesara selectie a valorilor autentice • Adrian Popescu, Radacini si frunze • Horea Porumb, Pandemie cu si fara intrebari • Ilie Rad, Scriitorul si Lumea sau despre scrisul ca salvare de la uitare • Dani Rockhoff, Scriitorul pentru lume si nu in afara ei • Gheorghe Sasarman, O lume intrata in zodia transformarilor radicale • Monica Savulescu Voudouri, Scriitorul si lumea sau "din iubire de oameni" • Alexandru Sfarlea, Lumea fara cap, scriitorul in lume • Roxana Sicoe-Tirea, Textul: o proiectie transdisciplinara • Liviu Ioan Stoiciu, N-am avut niciodata parte de vreo "popularitate", sa-mi fac azi iluzii • Ion Talos, Din preistoria unei lucrari literare: Imparatul Traian si constiinta romanitatii romanilor • Adriana Teodorescu, Scriitorul si Lumea sau despre importanta literaturii • Livia Titieni, Quand lire, c’est faire. Cand a citi inseamna a face • Gabor Tompa, Repetitie generala • Adrian Tion, Nebunia artei • Radu Tuculescu, Eu sint eu si imprejurarile mele • Cornel Ungureanu, Mesaj eliptic • Doina Uricariu, Scriitorul si Lumea • Lucian Vasiliu, Lapidara confesiune Scriptoriana • Razvan Voncu, Scriitorul: o oglinda tot mai mica, la marginea unei lumi tot mai mari • George Vulturescu, Scriitorul si Lumea sau "ultimii visatori ai planetei" • Magda Wachter, Scrisul, "ordinea" si "dezordinea

RON 58.20
1

Imparatul Traian si constiinta romanitatii romanilor. Cultura orala si scrisa din secolele XV-XX

Imparatul Traian si constiinta romanitatii romanilor. Cultura orala si scrisa din secolele XV-XX

Lucrarea pune în lumină – în urma valorificării izvoarelor, a comparațiilor și corelațiilor făcute temeinic și cu metodă – că romanitatea românilor și figura împăratului Traian (și a regelui Decebal) din conștiința populară nu sunt un decalc după documentele culte și scrise, că ele s-au perpetuat, în forme diferite, alterate, modificate și chiar prin contagiune cu alte teme, din Antichitate până astăzi. Evident, comparațiile judicioase ale profesorului Ion Taloș relevă influența literaturii culte despre romanitate asupra oralității și invers, adică preluarea elementelor din folclor despre Traian și latinitate pentru întărirea ideii conștiinței culte privind etnogeneza românilor. Lucrurile sunt văzute deopotrivă diacronic și sincronic, în stabilitatea și în metamorfoza lor, încât cartea devine un tablou armonios al unei teme fundamentale pentru nașterea, devenirea și identitatea noastră ca popor. (Ioan-Aurel Pop) Prezenta lucrare se bazează în principal pe texte tipărite, care sunt documente ale oralității din epocile în care au fost consemnate, începând din secolul al XV-lea, și pe materiale inedite din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Aceste materiale uimesc prin unitatea lor: cu toate că provin dintr-o perioadă așa de lungă și sunt dispersate cronologic și spațial, ele nu se contrazic, ci conduc la aceeași concluzie: românii știu că sunt urmașii romanilor. Și chiar dacă unora le vine greu să admită că oralitatea a păstrat amintirea împăratului Traian în sud-estul Europei, înainte de toate, la români, timp de aproape două milenii, unele dintre tradițiile orale referitoare la construcțiile traiane ne obligă să le vedem originile în Antichitatea romană și să acceptăm că ele au traversat Evul Mediu și au ajuns până la noi. Alte tradiții au fost create în timp, în jurul acestor construcții sau, altfel spus, construcțiile au constituit punctul de pornire pentru creații literar-folclorice de-a lungul celor două milenii. (Ion Taloș

RON 67.90
1

Apa de zapada

Apa de zapada

O melancolie curată domneşte în această poezie. Cu ce pot să compar lirica lui Arbore după lectura celor mai reuşite poeme ale sale? Poate cu aerul localităţii Assisi, cu muzica lui Gluck din Orfeu şi Euridice, acel Largo din Concertul pentru flaut al lui Vivaldi, toate evocând o pace astrală, o binecuvântată linişte interioară, o melancolie peste care nu a trecut încă vălul cel negru al disperării. E numai tristeţe curată, rece, trecută prin sita de bronz a celor ce ştiu a se stăpâni. (Eugen Barbu) Se distinge în toată creația lirică a lui Grigore Arbore o tensiune, i-aș spune, „neutralizată”: cu aceeași discretă fervoare se figurează un spațiu crepuscular și un timp utopic, insule eoliene, cetăți scufundate, epoci istorice suprapuse precum în falia despicată de sapa arheologului; însă și o receptare a miracolelor elementare, o fermentație a materiei în cosmice prefaceri. Melancolia rămâne suverană, ea domină spasmele minerale și vegetale, ea planează asupra vesperalelor viziuni ce scot la iveală fragmente de civilizații, frânturi de mituri inculcând un frison special. (Dinu Flămând) Grigore Arbore este un mare poet al bucuriei simple a contemplației creației. A aurorei, dar și a crepusculului acesteia. A lumii, creație a Divinității, a artei, creație a omului, și a tuturor impulsurilor care leagă cele două planuri. Un sens al plenitudinii animă această poezie austeră, un fior al jubilației îi tulbură suprafețele armonioase. (Răzvan Voncu) Cele zece cărţi de versuri, reunite acum între aceleaşi coperte, definitivează un (auto)portret cu linii doar mai apăsate în timp peste contururi trasate de la început cu o notabilă siguranţă şi cu intuiţia de a fi surprins tonul şi culoarea esenţiale. Nicio stridenţă nu poate fi înregistrată între ramele acestui chip liric înscris cu o elegantă discreţie în galeria congeneră, iar tabloul receptării e nu mai puţin calm şi echilibrat. (Ion Pop

RON 48.50
1

Întâlnirea cu Destinul. Ediție aniversară

Întâlnirea cu Destinul. Ediție aniversară

Lectura acestei cărți este o adevărată sărbătoare a spiritului.Întâlnirea cu Destinul cuprinde un întreg univers prezent și viitor, deși e o pledoarie pentru o lume care nu mai este, pentru o lume trecută. Azi ne pregătim – unii dintre noi – de robotizare, ne mărginim la fragmente mici de cunoaștere și ne izolăm în lumi artificiale, violente, paralele. Nu mai credem în valori autentice și nu mai credem în trecut. Or, „în tot ceea ce suntem și în ceea ce gândim este mereu vie o istorie trecută”. E convingerea autorului prezentat printr-o secvență în aceste rânduri, un medic dăruit ca Hipocrate și un intelectual de stirpe nobilă ca Louis Pasteur, așa cum au fost mulți odinioară și cum sunt tot mai puțini astăzi. Muzele l-au dăruit cu mai toate domeniile cunoașterii, făcându-l nu numai un mare cunoscător de oameni, ci și unul de universuri, produs deopotrivă al științei și al credinței, așa cum au rodit ele într-un sat mirific din România de odinioară. (IOAN-AUREL POP) Cu toții venim pe lume cu un rost și într-un loc în care este nevoie de noi.Privind retrospectiv, am acum convingerea că fiecare dintre noi vine pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în funcționalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotați cu o anumită zestre nativă și ne naștem în locul și în condițiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viață.Oamenii din satul meu, în mijlocul cărora mi-am început viața, în marea lor majoritate, nu mai sunt. Au plecat odată cu istoria și tradițiile lor spirituale, sperând, în simplitatea înțelepciunii lor, să găsească o lume mai bună. Am simțit, de aceea, nevoia de a lăsa posterității amintirea lor, așa cum au trăit, cu truda lor, cu bucuriile lor, fie și numai pentru meritul de a fi predecesorii celor ce sunt și ai celor ce vor veni.Fericesc șansa de a mă fi născut acolo unde sunt începuturile noastre arhaice, singurul loc în care poți simți, prin propria existență, efortul omului de a se ridica din lut, de a aspira spre înălțimi, ajungând la contopirea celor doi poli ai ființării noastre – Cerul și Pământul.În tot ceea ce suntem și în ceea ce gândim este mereu vie o istorie trecută. (DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN) Nota editoruluiÎn prezentul nostru tulbure, care a uitat de tot ce înseamnă tradiția, istoria și continuitatea din existența unui popor, nu credeam că se mai poate scrie un elogiu al satului românesc. Iată că, în volumul Întâlnirea cu Destinul, Dumitru Constantin­-Dulcan o face la modul admirabil și memorabil, dovadă că lumea satului nu a încetat să viețuiască (așa cum credem mulți dintre noi!), ci este un organism viu, care se regenerează permanent.Laudă memoriei biografice, care ne luminează calea de a ști când și cum să ne întoarcem acasă!Întâlnirea cu Destinul este cartea de memorialistică a Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin­-Dulcan. A fost publicată inițial în 2008, ca volumul I al lucrării În căutarea sensului pierdut, alături de volumul II, Creierul şi Noua Spiritualitate (Editura Eikon), și a cunoscut două ediții. Ulterior, a apărut ca tom de sine stătător (în 2014, la Editura Eikon, și în 2018, la Editura Școala Ardeleană), tirajele fiind dăruite cu prilejul unor evenimente importante și fericite din viața autorului.Ediția de față, a V­-a, care este distribuită și promovată pe piața de carte, o reproduce pe cea din 2008, cu unele modificări și completări. Scrise cu mult talent literar, aceste pagini surprind aspecte demne de a fi cunoscute de către cititor, începând cu biografia profesorului și până la universul în care a trăit și trăiește, dovedind, încă o dată, vocația pentru scris a Domniei Sale.Prezenta versiune, tipărită în 2023, este un omagiu adus autorului la aniversarea a 85 de ani. Aceasta se bucură de o prefață semnată de Ioan­-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și e realizată sub auspiciile Asociației Civice Pro Mârghia de către Editura Școala Ardeleană

RON 87.40
1

Iuliu Maniu şi Năsăudul

Iuliu Maniu şi Năsăudul

Proiect editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate. Foto copertă: Arhiva Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș. În timpul procesului organizației anticomuniste năsăudene, discreditant denumite de către presa de dezinformare din epocă „Sumanele Negre”, din luna noiembrie 1946, Iuliu Maniu, audiat în calitate de martor, a fost întrebat de Avocatul Apărării ce crede Domnia Sa despre frații Pop și dacă îi consideră capabili de complot pentru distrugerea unității statului. Răspunsul a fost prompt: „Absolut exclus! Noi, ardelenii, am făcut Unirea cu România pe veci!” (MIRCEA GELU BUTA) Iuliu Maniu a fost o prezență constantă în conștiința națională românească începând din momentul realizării României Întregite, în 1918, iar acțiunile sale au reprezentat un imbold unanim recunoscut pentru construcția unei Românii Mari și Noi. El s-a opus tendințelor defetiste din vara-toamna anului 1940, atunci când unele grupări din jurul regelui Carol al II-lea au consimțit la destrămarea teritorială a statului român. În acel context dramatic, pentru a apăra suveranitatea României, Maniu a susținut necesitatea constituirii unei rezistențe naționale. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a impus ca un lider național al opoziției unite a românilor în fața dictaturii militare interne, a nazismului și fascismului. Din a doua jumătate a anului 1944, el a fost considerat cel mai important promotor al mișcării anticomuniste, ceea ce a atras represiunea autorităților pro-sovietice împotriva persoanei sale și a susținătorilor ori a celor care urmau crezul său. Cartea profesorului Mircea Gelu Buta este o reconstituire bazată pe documente arhivistice din epocă a rolului lui Iuliu Maniu și a influenței sale în constituirea și desfășurarea unei rezistențe naționale românești contra bolșevizării țării, imediat după 1944, în zona Năsăudului și în alte regiuni ale României. Această lucrare nu înfățișează doar un capitol important de istorie locală, ci reprezintă și o reconstituire necesară pentru istoria națională și europeană a secolului al XX-lea. (VASILE PUȘCAȘ

RON 90.00
1

Avram Iancu. O viata de erou

Avram Iancu. O viata de erou

Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită… (AVRAM IANCU) Analizând viața lui Avram Iancu la lumina unei informații mai cuprinzătoare, istoria critică nu poate decât să confirme voința sa neînfrântă de a izbândi drepturile națiunei și dragostea nețărmurită față de poporul din munții cei mai săraci ai Ardealului. A fost reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri, ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor luminos de mândrie națională. (SILVIU DRAGOMIR) Avram Iancu s-a stins din această lume acum un secol și jumătate, dar spiritul lui străbate anii, și va străbate multe secole de-acum înainte, cel puțin atât timp cât va exista poporul român, fiindcă el este erou național, așezat de mult în Panteonul românesc. (IOAN-AUREL POP) Dintre comemorările legate de Revoluție, din păcate, a mai rămas una singură: Țebea, cimitirul la care românii continuă să meargă în fiecare mijloc de septembrie pentru a cinsti memoria sa și pentru a reafirma, de fapt, idealurile unui revoluționar ocupant, pe bună dreptate, al unui loc special în mentalul românesc. A cunoaște și a cinsti drama Iancului servesc mai mult decât cred destui dintre contemporanii noștri și ne ajută să nu se mai repete istoria. (LIVIU MAIOR) Avram Iancu este o legendă națională prin ceea ce a făcut în timpul vieții sale și prin inspirarea unui mod de a trăi și a te dărui semenilor. El este încă o prezență vie în mințile și sufletele multor români, în foșnetul copacilor din Apuseni și în memoria celor care-și iubesc necondiționat Țara. Din cartea lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu putem afla cum faptele tânărului avocat român din Transilvania au dăltuit în Istorie eroismul și dedicarea totală binelui națiunii. Astăzi, când miturile se nasc din plăsmuiri virtuale, ne lipsesc legende despre fapte și eroi adevărați. Așa cum întruchipează Avram Iancu! (VASILE PUȘCAȘ) Silviu Dragomir nu a făcut decât să sintetizeze, pe baza unui imens material documentar, a unei bibliografii aproape exhaustive, dar și a tradiției orale, imaginea unui Avram Iancu providențial. Monografia lui a contribuit în mod decisiv la impunerea și în mediile științifice a mitului eroului național din Apuseni, astfel că niciun specialist al revoluției pașoptiste din Transilvania nu mai poate ocoli această lucrare. (IOAN BOLOVAN, SORIN ȘIPOȘ)

RON 58.20
1

Obsedanta absurditate

Obsedanta absurditate

Autorul romanului Obsedanta absurditate Gheorghe Pop şi‑a început activitatea, după absolvirea studiilor la „Facultatea de Filologie” a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj‑Napoca, de asistent universitar apoi, după o perioadă nefastă, de zece ani, revine în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română, inspector de specialitate şi metodist. A cochetat cu literatura în anii de liceu, scriind o piesă de teatru: „Într‑o gară din munţi”, pentru care a primit un premiu şcolar, un roman, Bariera, şi mult mai târziu o dramă, prezentată la un concurs literar, unde a fost respinsă, fiindcă nu a reflectat marile realizări ale prezentului, fiindcă n‑a răspuns comenzii sociale. Conștiința l‑a împiedicat să devină „toboşar al timpurilor noi”, nici încrederea în talentul său nu l‑a încurajat şi pana i‑a rămas în cerneală, dedicându‑se elevilor. Şi totuşi, la o vârstă înaintată, ne surprinde cu acest roman închinat prizonierilor de conştiinţă din închisorile şi lagărele obsedantului deceniu, al anilor cincizeci, crucificaţi pentru demnitate, devotament patriotic şi prea mult omenesc. Scrie cu mare grijă, apelând la memorie, cu reţinere, pentru a nu ştirbi autenticitatea, ocolind dramatismul scenelor penibile, nemaipomenite, greu de crezut, îmbinând actul de creaţie cu experienţa de viaţă. Primul cuvânt, care deschide cartea, închisoarea, are valoare simbolică. Motoul romanului ne duce la conţinutul lui: „Atunci s‑au abătut ani răi peste Mioriticul plai, iar Marele întuneric a prins rădăcină şi grai”. Acţiunea este strecurată în XXXI de capitole, intitulate sugestiv, motiv pentru care amintesc câteva: „Măicuţa bătrână”, „Jurământul”, „Revelion cu cetini triste în geamuri”. Scenele dramatice alternează cu altele pline de viaţă, de optimismul tinereţii. Subiectul principal este vag, se împleteşte cu alte subiecte secundare, mai mult schiţate, nu urmăreşte o înşiruire cronologică a faptelor de viaţă, astfel, punctul culminant este situat în trecut şi revine cotidian în diferite episoade cu putere de coşmar. Personajele romanului sunt sumar conturate; se definesc în funcţie de relaţiile cu regimul timpului şi de neprevăzut. Personajul principal, Alex, e un tânăr lucid, de aceea, contrariat de noile realităţi sociale, intră în conflict cu puterea şi ajunge în pragul dezagregării fiinţei sale, fiind supus la umilinţe, torturi fizice şi psihice, cu idealul tinereţii sfărâmat, izolat, străin şi evitat de prieteni, dar nu se consideră un învins, fiindcă în orice împrejurare dramatică n‑a încetat să creadă în ideea de libertate şi în adevăr. Alt personaj, prezent în multe capitole, Anca, evidenţiază candoarea adolescentină, abuzurile, fiind exmatriculată din cauza pornirilor diabolice ale laşilor, modul în care în epocă se mutilau destine, naivitatea şi paradoxal, tenacitatea. Apar multe personaje episodice cu funcţionalitate estetică: Măicuţa bătrâna întruchipează durerea şi înfăţişează purtarea inumană a securiştilor, abuzurile absurde, dar şi un spaţiu mai puţin cunoscut, odaia conspirativă, destinată ticăloşiilor. Fata din cimitir, personaj poetic şi tragic, reprezintă statornicia, aşteptarea asiduă a prietenului din închisoare, iar Roxana spontaneitatea şi firescul vieţii. Suferinţa nesfârşită, dorul sfâşietor de casă, de cei dragi, rezistenţa şi sfărâmarea visurilor între zidurile reci le evidenţiază adevăraţii eroi ai cărţii: deţinuţii. Despre personajele din umbră, uneori monstruoase, Goiciu sau Şomlea, mă abţin ca să‑mi exprim indignarea şi îl las pe cititor să‑şi formeze singur părerea… Naraţiunea este alertă şi pigmentată cu întâmplări halucinante şi scene tragice, urmărind atent obiectivitatea şi sinceritatea mărturisirii cu gândul la cei din închisori, biciuiți pe drumul robilor. Autorul romanului stăpâneşte arta narativă, ştie când să fie metaforic, când să dialogheze, când să apeleze la ficţiune, când să se „scalde” în vocabularul românesc atât de bogat în exprimare. Romanul se alătură scrierilor inspirate din lumea închisorilor şi lagărelor din timpul obsedantului deceniu, prea puţin cunoscută şi „Memorialului durerii”. (Gheorghe Rusu

RON 48.50
1