16 rezultate (0,18312 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Laureat al norilor 1982-2021

Laureat al norilor 1982-2021

Un pian aruncat pe malul râului de câțiva muncitori proaspăt mutați în casa cedată de o familie de burghezi duși la Canal. Și cascada jeluindu-se toată noaptea pe ritmuri de Bach. Ion Cristofor Echinoxistul Ion Cristofor este receptat îndeobște ca poet al solitudinii („Dar eu în seara asta/ neauzit/ între patru pereți/ urlu/ în urechea imensă a singurătății”), dar și ca expert în paradoxala artă a reconcilierii realelor cu interioritatea prin proceduri metaforale adesea surprinzătoare. Gheorghe Grigurcu remarca un „răsfăț paradoxal melancolic al percepției ființei lăuntrice”, iar Petru Poantă un „enciclopedism ceremonios de imagini”. De la debutul cu „În odăile fulgerului” (1982), trecând prin „Cina pe mare”, „Marsyas”, „Casa cu un singur perete”, „Sărbătoare la ospiciu”, „O cușcă pentru poet”, „Angore et taedio”, „Cine a dat foc Romei”; Geamantanul de sticlă”, „Orchestra de jazz”, „Gramofonul de pământ” și până la cartea de acum, Ion Cristofor redactează calm tensionat, cu o tristețe fecundă, cronica trudei de a impune cuvintelor o ordine pe care s-o imite viața însăși. Reținând în comentariile mele trecute mai ales dimensiunea thanatică, observam altădată că poezia sa e, într-adevăr, gravă și traversată de neliniști (cum o recepta un Adrian Marino, de pildă), însă nicidecum sumbră. Întrebările ultime pe care și le pune poetul se rostesc în gama generoasă a seninătății, a unei înțelegeri calme a muritudinii. Ion Cristofor scrutează, cu privirea ațintită și cuvintele în alertă, toate semnele și semnalele morții intravitale, firescul acesteia nelăsând loc spaimelor deșirante, ci invitând, mai degrabă, la reculegeri și replieri, la revalorări ale datelor existenței. (IRINA PETRAȘ

RON 77.60
1

Urcanestii

Urcanestii

Apoi văd copilăria mea, mizeria și lupta mea pentru biruință, văd totul: lelea Anica, bătrâna cu degetele încârligate, bătrânul badea Ioan cu fața lui arsă de soare, casa noastră în vârful dealului, aud freamătul salcâmului din colț, respir aerul curat din cimitir, văd casa noastră, câmpul, satul învăluit între pomi ca într-o pădure verde – văd toată copilăria mea îmbrăcată în haina trandafirie a visului din Primăvara vieții – văd totul – trăiesc înlănțuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascuțit, al cingătauălor de la boi, cântecul cocoșilor, pocnetele bicelor și strigătele oamenilor. Și pădurea verde, Simeria, nopțile senine, lucirea stelelor și farmecul lunii care m-a îmbătat și m-a adormit de atâtea ori. Văd pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata înaltă și curajoasă care m-a bătut și m-a scăpat de bătaie de atâtea ori. Și-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe țintirim într-o operă care să miroase a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis și a fericire. (PAVEL DAN, Jurnal) Și, oricât de paradoxal ar părea, bătrânul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci și dintr-o înclinație spre sărăcie și umilință, dar și pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatră, în mijlocul câmpurilor. El fuge de-acasă pentru a rupe legăturile cu satul, cu familia și pentru a se regăsi singur cu drumurile, cerul, pământul. Este bogat și n-are nevoie să facă avere; nu este nici măcar zgârcit, pentru că vinde aproape pe nimic ce a obținut cerșind sau dăruiește; el vrea bogăția și, în același timp, se detașează de ea. Nu se poate spune ce anume îl îndeamnă pe Urcan să cutreiere drumurile. Este aici, desigur, o neliniște secretă. (EUGÈNE IONESCO, în traducerea lui Sergiu Pavel Dan

RON 58.20
1

Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate si opozitie in comunism

Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate si opozitie in comunism

Da’ şi fatalismul este tot o dovadă de proastă aşezare spirituală în contextul existenţial. Asta este! Dar de asta te poţi debarasa. De ce trăim? Ca să ne perfecţionăm, să aducem ceva în fiecare zi. Nu să urâţim lumea, ci să o facem mai frumoasă, mai bună, mai demnă, mai curajoasă, pentru că răul este majoritar totdeauna. Noi asta nu vrem să înţelegem. Atunci fatalitatea, de fapt, nu e în afară, nu e în poziţia noastră geografică, este în noi. Poziţia asta o au şi polonezii de secole, bulgarii de secole, uite că se descurcă mai bine. Noi să fim fericiţi şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne‑a pus aici şi ne dă prilejul să luptăm şi să devenim mai tari. Să preschimbăm neşansa în şansă. Avem această putinţă! (Doina Cornea

RON 55.29
1

Rubla, locul fara umbra

Rubla, locul fara umbra

Cu puterile mele de scriitor, am scris o carte despre Rubla, satul din care mai este in picioare o singura casa, cu un singur locuitor, supravietuitor al acelor vremi. Doresc acestei carti, dincolo de noima pentru care inca se mai citesc romane, sa fie un prim demers pentru ca tavalugul ignorantei si al ignorarii sa nu stearga de pe Campia Baraganului o ultima marturie a memoriei noastre colective din anii ’50. - Mariana Gorczyca Mariana Gorczyca a salvat Rubla printr‑o carte. Le revine altora responsabilitatea de onoare s‑o salveze si in situ. Atata cat mai este. - Viorel Marineasa Potrivit documentelor, in Rubla au fost deportati 246 de germani, 147 de romani banateni, 39 de basarabeni si bucovineni refugiati in Romania, 11 macedoneni, 19 turci si 8 sarbi. Multiculturalitatea Banatului fusese refacuta, prin cate un esantion etnic, in Rubla, una dintre cele 18 localitati ridicate de la zero, in 1951, in imensitatea Baraganului. In anii care s‑au scurs dupa „obsedantul deceniu”, satele acestea aproape ca au disparut in intregime. Am putea transfera toata vina pe regimul comunist, care nu avea niciun interes propagandistic in a pastra marturii atat de dureroase ale actiunilor sale. Ma tem insa ca nici dupa 1989 nu s‑a intreprins mare lucru in a salva casele ramase in picioare. - Mariana Gorczyca Mariana Gorczyca este scriitoare si jurnalista. Licentiata in Litere la Cluj si in Jurnalism si Comunicare la Sibiu, doctor in Filologie la Universitatea Babes-Bolyai. A debutat editorial cu placheta Versuri pentru pauza mare (2003). Publica la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza”, romanul in cheie postmoderna Cheful nu se organizeaza, vine de la sine (2005), si la Editura Casa Cartii de Stiinta, volumul Sa facem totul…, reviste literare si ideologie comunista (2007). In 2010, anul romanului romanesc postdecembrist, apare Cadenta pentru un mars erotic, roman nominalizat pentru Cartea anului de catre „Reteaua literara” si premiat la Zilele Prozei la Cluj si la Festivalul National de Proza „Liviu Rebreanu”. Cartea a fost tradusa in limba franceza de Ina Delaunay si publicata la editura pariziana Non Lieu, cu titlul Cadence pour une marche érotique. In 2013, apare romanul Parcurs, premiat de Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj, tradus in limba maghiara de Gabriella Koszta, cu titlul Az utolsó ütés (Noran Libro Kiadó), iar in 2019, Dincoace si dincolo de tunel. 1945, tradus in germana de Beatrice Ungar, cu titlul Diesseits und jenseits des Tunnels. 1945 (Honterus Verlag)

RON 53.35
1

Ferestre. Antologie 1966-2021

Ferestre. Antologie 1966-2021

Ion Pop e un poet în continuă urcare. Nu știu cum, pentru că poezia lui are o unitate de nedesfăcut, o constanță atitudinală aproape lineară și înseși temele nu doar că au un fel de redundanță obsesională (cele mai personale), dar se și grupează parcă de la sine într‑o suită confesivă tot mai accentuat centrată pe arpegiul melancoliei existențiale. Deși a trecut printr‑un șoc, nu există o ruptură propriu‑zisă a traseului, ci doar imponderabile – dar decisive – mutații de accent și de nuanță. Un contemplativ – „fereastra” e locul privilegiat al dialogului cu lumea, se vede și din titlul acestui volum –, Ion Pop s‑a apropiat oarecum pe furiș de condiția unui poet „participativ”, în ale cărui versuri realitatea e asumată și înfruntată. Ultimul său triptic – În fața mării (2011), Casa scărilor (2015) și Lista de așteptare (2019), precum și ineditele atașate aici – constituie o unitate creativă distinctă pe continuitatea evidentă a parcursului poetic. Prin ele, Ion Pop a devenit, dintr‑un poet stimat, fără îndoială, dar nu și privilegiat, unul din poeții cei mai relevanți ai zilelor noastre. Așa cum am mai spus‑o, dacă n‑a fost, Ion Pop sigur a devenit unul din marii noștri poeți. (Al. Cistelecan

RON 77.60
1

Adrian Paunescu si Misterul Nasaudean

Adrian Paunescu si Misterul Nasaudean

Ce reiese din această carte, alcătuită şi gândită, cu mintea şi cu sufletul, de Doamna Ana Vaida? Reiese că Adrian Păunescu a iubit foarte mult, din inimă şi cuget, cum ar spune Monahul Delarohia, Ţara Năsăudului şi că în Casa Vaida s-a simţit la el Acasă. L-a iubit pe Coşbuc, „Duminica de dimineaţă a limbii române”, pe Rebreanu; a scris nenumărate poezii aici, în Năsăud. A potrivit rime ca acest oraş să se aşeze firesc şi precis în construcţii ample poetice, specific păunesciene. A creat o hartă în versuri, o geografie poetică a ţinutului năsăudean, punctând-o cu nume şi locuri simbolice pe care năsăudenii le ţin la mare preţ. Năsăudenii îl iubesc pe Păunescu pentru că a scris despre ei pagini emoţionante, a scris versuri în care ei se regăsesc aşa cum sunt: grăniceri ai spiritului românesc. Familia Vaida face parte dintre aceşti grăniceri. L-a primit şi l-a găzduit pe Adrian Păunescu în vremuri dificile, teribile, de restrişte, când acesta nu mai era în braţele şi graţiile puterii, marginalizat şi ostracizat. O familie curajoasă, temerară, care, iată, prin Doamna Ana Vaida, face istorie literară şi consacră, de azi încolo, în cel mai autentic stil grăniceresc, un nume în renume: năsăudeanul Adrian Păunescu... (Ioan Pintea

RON 67.90
1

Romanii din Bistrita Vol. 2

Romanii din Bistrita Vol. 2

Cu un Cuvant catre cititori de Ioan-Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri Meritul autorilor – Mircea Gelu Buta si Adrian Onofreiu – descinsi si ei din stirpea nobila a romanilor din nordul Transilvaniei istorice si chiar cu inaintasi intre cei evocati – este ca au facut prin aceasta carte opera de istorie, dar si de morala, de educatie si de patriotism. Cinstirea celor care ne-au precedat inseamna a nu lasa sa moara trecutul, fiindca trecutul este viata noastra, iar cunostintele despre trecut ne fac mai instruiti si mai intelepti; inseamna a da modele de viata, repere de comportament celor care se formeaza ca oameni sub ochii nostri; inseamna si a insufla dragoste pentru mosi si stramosi, pentru locul nasterii noastre, pentru rau si pentru ram, pentru sfantul soare, care este mai aprins la noi, pentru „Oltul nost, batranul”, pentru drumul fara pulbere care este Dunarea, pentru Ceahlaul „de straja tarii noastre pus” si pentru cate toate. Cele zece portrete de bistriteni care au facut Romania moderna si care au slujit Romania de dupa 1918 ne pot insufla nu numai respect pentru acele vieti traite cu demnitate, ci si curaj, temei si avant pentru a duce viata si tara mai departe. „Carte frumoasa, cinste cui te-a scris!” (Ioan-Aurel Pop

RON 48.50
1

Avram Iancu. Secvențe biografice

Avram Iancu. Secvențe biografice

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită!”  (Avram Iancu)ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere, sub egida Asociației Avram Iancu 1848 Alba IuliaPrefață de Ioan-Aurel Pop Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi După lectura cărții, cititorul rămâne cu un sentiment tonic, de încredere și speranță, rămâne în admirație față de aceia care ne-au trasat programul de țară dintre anii 1848 și 1918, față de cei care au făurit casa noastră numită România. Ionuț Țene demonstrează că istoria nu a fost niciodată numai știință și cunoaștere, ci și „învățătoare a vieții” (Cicero) și că de învățătura despre Avram Iancu – întruchipare a idealurilor poporului – avem nevoie cu toții, „ca să nu rătăcim” (Simion Bărnuțiu). (IOAN-AUREL POP) Prin această carte dedicată lui Avram Iancu, am dorit să ilustrez actualitatea acestui erou român în conștiințele românilor, dar și să scot în evidență valorile de dreptate, libertate, egalitate, toleranță și unitate, pentru care a luptat Crăișorul Munților. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual. Românii se recunosc în valorile promovate de el. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, nu întâmplător, contemporanii se identifică cu acest erou la adunările comemorative și la cele aniversare dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!”. (IONUȚ ȚENE

RON 58.50
1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

De ce scrii nu scapi

De ce scrii nu scapi

Inspirată, ca atmosferă, din Suferințele bătrânului Wernher, precedenta carte a lui Gheorghe Săsărman, și concepută într-un stil bonom-mucalit, care o face irezistibilă la lectură, piesa principală a volumului de față vorbește despre forța plăsmuitoare a premoniției, adică despre puterea de predestinare pe care scrisul o exercită insidios asupra celui care i se dedică. Imaginați-vă, prin analogie, un Thomas Mann urcat ca pacient la Davos în urma scrierii Muntelui vrăjit sau un Kafka transformat în gânganie după finalizarea Metamorfozei. Printr-un paradox cauzal similar, scriitorul din De ce scrii nu scapi lasă „la dospit” un text nefinalizat în care este vorba despre o gleznă fracturată și pățește, cu ocazia unei vilegiaturi, exact accidentul pe care îl descrisese anterior, repausul medical forțat care urmează oferindu-i răgazul de a face inventarul tuturor catastrofelor despre care a mai scris, în așteptarea, calmă și înțeleaptă, a efectelor pe care acestea le vor produce. Gheorghe Săsărman este un maestru al cauzalităților existențiale prăpăstioase, tratate literar în cheie ludică, decomplexată. Incitat de accidentul creativ care-i încetinește întrucâtva corpul, dar în schimb îi dinamizează mintea, el recuperează din trecut câteva texte proprii cu o consistență destinală similară, realizând un volum tematic vesel, scris subtil și elegant, cu o încărcătură autoironică evidentă. (Ștefan Borbély)Gheorghe Săsărman s‑a născut la 9 aprilie 1941 la București, într‑o familie refugiată din Ardealul de Nord. Școala primară și liceul, la Cluj (1948‑1959). Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1965), doctor în Teoria arhitecturii (1978). Redactor al rubricii de arhitectură și urbanism la Ziarul Scânteia (1965‑1974). Coordonator al paginii de știință la Revista Contemporanul (1974‑1982). Constrâns, pe motive politice, să renunţe la activitatea de gazetar (1982). Analist de sisteme și programator la Centrul Județean de Proiectare din Arad (1982‑1983), apoi la firma GIB din München (1985‑2006). Fondator, președinte (2002‑2004) și președinte de onoare (2004‑2019) al Ligii Asociațiilor Germano‑Române din Germania; președinte al Societății Culturale „Apoziția” din München (2005‑08); director‑editor al Revistei Apoziția (2005‑2010). Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.Cărți publicate: Oracolul, povestiri (Ed. Tineretului, 1969); Cuadratura cercului, proză fantastică (Ed. Dacia, 1975, ediție cenzurată; ediții integrale: Ed. Dacia, 2001; Ed. Nemira, 2013; ediția franceză: 1994; spaniolă: 2010; americană: 2013, traducerea semnată de Ursula K. Le Guin; germană: 2016; japoneză: 2019, 2023; italiană: 2023); Himera, povestiri și nuvele (Ed. Albatros, 1979); Funcţiune, spaţiu, arhitectură, eseu (Ed. Meridiane, 1979); 2000, roman (Ed. Eminescu, 1982; ediția germană: 1986); Cupa de cucută, roman (Ed. Sedona, 1994; Ed. Dacia, 2002); Sud contra Nord, roman (Ed. Dacia, 2001); Vedenii, povestiri (Ed. Ideea Europeană, 2007); Între oglinzi paralele. Publicistică. 1998‑2009 (Ed. Casa Cărții de Știință, 2009); Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan și ale dosarului său, roman (Ed. Nemira, 2011); Cunoaștere și credință. Lecturi paralele, eseu (Ed. Nemira, 2014); Varianta balcanică îmbunătățită, povestiri și teatru (Ed. Nemira, 2014); Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha‑Nozri, roman (Ed. Polirom, 2016); În fața oglinzii, publicistică (Ed. Casa Cărții de Știință, 2020); Alfabetul distopiilor, roman (Ed. Școala Ardeleană, 2021); Suferințele bătrânului Wernher, roman (Editura Școala Ardeleană, 2023). Teatru: Deus ex machina, piesă în trei acte (C.I. Nottara, 2006‑2009). Numeroase texte publicate în antologii, în volume colective și în periodice din țară și din străinătate.Premii: Premiul Europa (EUROCON V, Stresa, 1980); Premiul Național Ion Hobana „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București (2012); Premiul „Liviu Rebreanu” (cartea anului, proză) al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (2017); Premiul special COLIN pentru contribuții extraordinare la fantastica românească (2021); Premiul pentru roman, acordat de Convenția Națională de Science Fiction ROMCON pentru Alfabetul distopiilor (2022)

RON 54.00
1

Metafizica si concret in Arta Actorului

Metafizica si concret in Arta Actorului

Metafizica si concret in Arta Actorului. Convorbiri cu Adrian Titieni, Andi Vasluianu si Ruxandra GhitescuExista lucruri in Arta Actorului la care nu exista raspunsuri general valabile - in primul rand din cauza individualitatii, apoi exista lucruri care au o practica general valabila, ambele extreme rezumandu-se la paradigma "meseriei" - este sau nu este o meserie? Nu stim. Arta Actorului este diferita de Arta Filmului sau de Arta Spectacolului, dar putem vorbi de actorie chiar prin spectrul neprofesionistului (iar exemplele sunt multiple). Bucataria interna a actorului este un subiect de discutat daca vorbim de analiza sau teorie, dar atata timp cat expresia exterioara a Artei Actorului este cea dorita, poate rezulta ca metoda folosita a fost una cu rezultate - asa cum spunea Ion Cojar "orice metoda da rezultate, este o metoda". Dialogurile din aceasta carte sunt dialoguri cu profesionisti, sunt dialoguri venite din studiu sau cursuri, sunt dialoguri menite sa ridice intrebari, nu sa ofere raspunsuri si, mai ales, sa arate trei metode diferite (si paradoxal asemanatoare) de abordare a acestui domeniu - fiecare in relatie proprie cu sine, cu ganduri sau intrebari aplicate, cu tendinte si impresii formate din experienta. In speranta unei lecturi line, in speranta unei lecturi placute, mentionez doar (de la inceput) ca nu este o carte care se adreseaza doar specialistilor, ci tuturor celor care incearca sa micsoreze distanta dintre sine si sine, tuturor care au intrebari despre sine si cum functioneaza mastile noastre de actori in raport cu aproapele sau cu societatea

RON 50.00
1

Cultură și cunoștință

Cultură și cunoștință

Cuvânt-înainte de EUGENIU NISTORTeza de doctorat a lui Lucian Blaga publicată acum, la 102 ani de la ediția princeps, într-un volum de sine stătător.Pe copertă: Romulus Ladea, Statuia lui Lucian Blaga (Lancrăm)Proiect editorial apărut sub egida Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Comori vechi ale spiritului omenesc pot nutri nădejdea unei nouă înfloriri. Comori de mult îngropate în pământ vor fi scoase la lumina de popoare tinere, care stau abia în pragul istoriei. (LUCIAN BLAGA) În Ardealul nostru se ridică, sfios, din zi în zi tot mai sus, în zare, un tânăr filosof, în viitorul căruia cred.Este vorba de Lucian Blaga. (…)Apariția cărții dlui L. Blaga, pentru mine, a fost o dovadă că, atunci când îi vine vremea, celula românească „rezistă” și în filosofie, cum a rezistat pe atâtea alte terenuri, și că ea își va da cu cinste partea sa la opera universală a gândirii omenești. (ONISIFOR GHIBU) Putem afirma, fără a exagera cu nimic, că, așa cum o arată și lucrarea Cultură și cunoștință, sâmburii gândirii lui Lucian Blaga au fost importați din Occident, au fost plantați apoi în solul fertil al Patriei și, îngrijiți cu neodihna unei vieți, ne-au dăruit misterioasele roade ale grădinii sale filosofice care, cu „compartimentele” ei trilogiale (a cunoașterii, a culturii, a valorilor și cosmologică), continuă să-i uimească și astăzi pe cunoscători! (EUGENIU NISTOR) CuprinsArgument. Nu rezistă celula? Cu prilejul apariției cărții dlui Lucian Blaga: „Cultură și Cunoștință” de Onisifor GhibuCuvânt-înainte. Lucian Blaga despre osmoza cultură-cunoaștere de Eugeniu NistorScurtă biobibliografie de Horia BădescuNotă asupra ediției de Dorli BlagaCULTURĂ ȘI CUNOȘTINȚĂPrefațăI . I deile și variabilitatea lor funcționalăII . Legea valorilor maximeIII . Problema științificăIV . C ategoriileV . Ipotez

RON 63.00
1

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Cercetările lui Lee B. Becker și Tudor Vlad realizează o radiografie interesantă a câmpului jurnalismului și comunicării cu mijloace structural-funcționaliste aparținând marii tradiții americane din științele sociale, dar multe dintre concluzii pot fi valorificate şi în tradiție sociologică europeană, ca exemplificări ale teoriei câmpului cultural, lansată de marele sociolog francez Pierre Bourdieu. Forțele care acționează asupra câmpului jurnalistic, cum ar fi: proiectele politice, schimbările tehnologice sau demografice, schimbările în piața forței de muncă, în general, sunt importante și, în funcție de contexte, pot da variații diferite ale ratei angajării sau chiar variaţii ale conținutului programelor de educație. Autorii notează, cu modestie, că principala limită a cercetării lor este faptul că au analizat un singur sistem educațional, cel din SUA. Aceasta nu scade cu nimic valoarea demersului. Prin aplicarea ei la practica cercetării sociale cantitative și calitative, este o lucrare-model, deschizătoare de drumuri. Fără a trage concluzii definitive pentru cultura și educația contemporană, volumul lansează, pentru cercetătorii din alte țări și culturi, provocarea de a verifica ipotezele și predictorii globali sau individuali, de a completa liste de ipoteze sau interogații și a aduce la lumină noi aspecte ale studiului câmpului jurnalistic și educațional global. Din acest punct de vedere, lucrarea profesorilor Lee B. Becker și Tudor Vlad este un ghid perfect pentru educația universitară din România în domeniile comunicării de masă și jurnalismului. Fiind un demers critic, el concentrează date ale unei experiențe de aproape un secol din SUA și poate furniza piste pentru modernizarea programelor educaționale din țara noastră. Profesorii Lee B. Becker și Tudor Vlad sunt de peste două decenii prezenți în România, unde au ținut cursuri și conferințe, au oferit burse de studii în Statele Unite ale Americii, au ajutat la formarea cadrelor didactice, cercetătorilor sau doctoranzilor celor mai importante facultăți de jurnalism din țară, în cadrele instituționale ale COX Center din Atlanta. În același timp, au sprijinit stagii de formare pentru jurnaliști profesioniști și au organizat conferințe, contribuind decisiv la modernizarea învățământului și formării în domeniul jurnalismului și comunicării de masă din România. Au sprijinit Guvernul României și ministerele în formarea de specialiști în comunicare guvernamentală și transparență, sprijinind de asemenea receptarea pozitivă a României în perioada aderării la NATO și UE. Contribuția lor la organizarea învățământului românesc este excepțională, iar apariția acestei lucrări încununează 20 de ani de sprijin și solidaritate cu specialiștii, cadrele didactice și doctoranzii din țara noastră. Volumul de față va reprezenta o reîntâlnire cu concepția lor modernă despre comunicarea de masă, iar receptarea lucrării lor va fi, cu siguranță, una excepțională. (Vasile Sebastian Dâncu

RON 48.50
1

Amintiri pe care nu le-am avut

Amintiri pe care nu le-am avut

Cu un text însoțitor de Horațiu DamianAm început aceste rânduri cu un sentiment de frustrare, pentru că mi-am cunoscut rudele nu atât direct, nu din povestirile părinților sau ale bunicilor, ci mai degrabă din documente ale vremii. Supărarea era cu atât mai mare cu cât simțeam că vina este, într-o oarecare măsură, a mea. Deși curios din fire, nu am întrebat mai nimic despre istoria familiei.Într-un moment neașteptat al vieții, un ansamblu necunoscut – familia mea de dinainte de 1940 – mi s-a arătat într-o lumină din păcate insuficientă pentru a percepe totul. Este vorba despre amintirile mele, multe din ele redescoperite, dar și despre amintiri ale altora, prea puține însă, pe care am mai apucat să le preiau. Am reușit să văd foarte multe amănunte izolate, relevate mai ales de presa vremii, dar prea puțin din esență. Sunt totuși relativ mulțumit. (ANDREI SEBESTYÉN) Andrei Sebestyén este un personaj fascinant. Aș spune un personaj de roman. Sau de film. Descendent al unei familii remarcabile de antreprenori, avocați și arhitecți, familie „grea”, cu istorie în spate, Andrei Sebestyén a profesat ca inginer electronist. Însă personalitatea sa tehnică, de expert riguros, e dublată, violon d’Ingres sau nu, de un spirit cercetător fără egal, o forță de a pătrunde cele mai ascunse probleme, de a da de cap celor mai confuze date. Eu l-am întâlnit într-un moment special, în care documentam și scriam o carte despre patriarhul familiei. Am realizat imediat, cu o stupefacție respectuoasă, că aveam în față o bibliotecă vie, un investigator fără egal, tenace și minuțios, capabil să descopere cea mai măruntă frântură de informație – cu condiția ca aceasta să existe.Nu întâmplător își intitulează Andrei Sebestyén cartea Amintiri pe care nu le-am avut. Ele au fost dezgropate de autor din mâlul uitării – personale și a societății românești –, prin cercetări de ani și ani de zile. Au fost dezgropate aproape arheologic. Practic, el reușește să reconstituie un mozaic impresionant pornind de la două-trei cioburi. El ridică din mormântul uitării povestea mult încercatei sale familii într-o carte extrem de interesantă. Știu însă cu siguranță că procesul prin care s-a ajuns la carte este la fel, dacă nu chiar mai uimitor decât cartea însăși. (HORAȚIU DAMIAN) ANDREI SEBESTYÉN (n. 1958, București) este fiul lui Gheorghe Sebestyén, arhitect și istoric al arhitecturii, și al Clarei Sebestyén, născută Dobo, profesoară de muzică și folcloristă, amândoi părinții fiind originari din Cluj. A absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1983, lucrând ulterior ca inginer.În vara anului 2016 a primit invitația de a vorbi despre străbunicul său, David Sebestyén (1855-1930), în cadrul conferinței „Rolul antreprenorilor evrei în dezvoltarea Clujului”. Această inițiativă a dat naștere la o cercetare de patru ani, care a scos la lumină o amplă istorie de familie, în mare parte umbrită și trecută sub tăcere pe fondul traumei Holocaustului.Cartea de față este rodul acestei cercetări

RON 89.90
1

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate

Sergiu Andon scrie literatură cu nonșalanța unui autor care are o operă în spate. Are cutezanța să disece, fără să clipească, tragedia comică a neisprăvirii românești. El însuși un personaj fabulos (pentru cei care au trecut cu bine încercarea de a-l cunoaște), nu putea debuta altfel decât cu Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate. Din acel „destul de” ne privește cu sarcasm autorul; de la acel „destul de” până la ultima pagină, scapără talentul. Ca scriitor, Sergiu Andon era cât pe ce să comită crima perfectă: aceea ca, ocupat cu gazetăria, cu flic-flac-urile la bară, să-şi ucidă vocația. (LELIA MUNTEANU)Vă răspund cu oarecare întârziere; am vrut să înaintez, între timp, cu lectura pentru a mai avea ceva de comentat. De altfel, și să fi vrut, n-aș fi putut s-o întrerup. Cartea mi se pare, în continuare, incitantă, scrisul se păstrează la aceeași înaltă tensiune, dar ceea ce este mai important, este că mă încântă literar. (ANGELA MARTIN, din corespondența cu S.A.)Cu scrierile ziaristului Sergiu Andon m-am întâlnit cu mulți ani înainte ca drumurile noastre să se intersecteze. Din 1969, lucrând ca analist la Institutul de Cercetare din cadrul Europei Libere, unde am condus, o vreme, și secția românească, iar apoi la Institutul de Studii Sud-Est-Europene (Südost-Institut) din München, am studiat fenomenul politic, economic, ideologic, cultural al României comuniste. A fost primul jurnalist din perioada comunistă care a explorat metodic lumea instanțelor, renăscând cronica judiciară. A fost o surpriză, în propaganda oficială tribunalele fiind ca și inexistente. În aceste scrieri de proză, care trădează un profund cunoscător și iubitor de literatură, un mânuitor al limbii române de o rară măiestrie, se resimt, desigur, și spiritul de observație, perspicacitatea și verva stilistică a comentatorului politic, dar și cazuistica juristului. Citindu-i povestirile, pot spune că Sergiu Andon, un ziarist de excepție, a devenit un prozator excepțional. (Dr. ANNELI UTE GABANYI, Berlin)Cine sunt?Sunt nepotul a patru bunici țărani ortodocși. Cei materni au trăit în Transilvania, cei paterni, în Basarabia. Părinții s-au cunoscut în București. Așa că, fără Marea Unire, n-aș fi existat.M-am născut atât de demult – 10 sau 12 septembrie 1938 –, încât am apucat până acum, cu pruncie cu tot, șapte dictaturi. Puteam ajunge strâmb rău, însă m-au susținut filosofia țărănească, modelul părinților și monologul lui Polonius către Laerte. Dacă iubești adevărul și îți rămâi consecvent ție însuți, ai întotdeauna o nișă de libertate.Am absolvit liceul la fostul și, apoi, din nou actualul „Sfântul Sava”, iar Facultatea de Drept la Universitatea București. Educație adevărată rămân clasele primare apucate la Școala Arhiepiscopală de băieți „Sfântul Iosif”, până ce a spulberat-o Reforma din 1948. Prima dintre reformările învățământului, care nu se mai termină.Eram atras de jurnalistică, dar am ajuns procuror, profilat pe anchetarea cazurilor mortale. Mă ițesc prin unele povestiri din această carte. Făceam carieră, însă în 1968 am demisionat subit, șocând sistemul. Nu puteau pricepe că mă cheamă dragostea dintâi. Scrisul.M-am revărsat vreo trei decenii în Flacăra lui Eugen Mandric, Flacăra lui Adrian Păunescu, Scânteia, Adevărul, Cultura lui Augustin Buzura. Nu reneg niciunul dintre sutele sau miile de reportaje, anchete, eseuri. Am inițiat și susținut, pentru prima oară, în regimul socialist, rubrici inspirate din viața tribunalelor („Sala pașilor pierduți”, „Din caietul grefierului”, „Din instanță în fața opiniei publice” ș.a.). Când regimul nu le-a mai înghițit, m-am profilat pe ecologie. În august 1988, la radio Europa Liberă mi se citea integral ciclul de anchete despre poluarea Văii Bistriței.22 Decembrie ’89 m-a găsit în stradă, transmițând primul reportaj din iureșul evenimentelor: pătrunderea răsculaților în reședința ceaușeștilor. Explozia publicistică ce a urmat m-a adus în postura de președinte al primelor două organizații ale presei libere, Societatea Ziariștilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Cu autoritatea acestor mandate, am făcut parte din nucleul de constituire și conducere a cotidianului Adevărul (1.600.000 de exemplare). Eșuând comercial cu o revistă proprie (Actualitatea ilustrată), m-am reprofilat în avocatură. Aveam 59 de ani, nu credeam că voi mai profesa un sfert de veac, apărând în peste 1.500 de procese, unele de mare interes public.A fost un exemplu că niciodată nu e prea târziu pentru ceva. Nici pentru beletristică. Am mai publicat prin almanahuri și culegeri de grup, dar în volum am debutat numai cu reportaje (În căutarea salamandrelor, carte premiată de Editura Eminescu).Da, am fost și parlamentar, chiar două mandate, am avut și funcții, dar notabilă din acea perioadă e tot publicistica, în rubrici precum „Ziarist în banca deputatului”. Așa că... (SERGIU ANDON

RON 58.50
1

Inflexiuni. Dialoguri

Inflexiuni. Dialoguri

Dialogurile de față au o poveste incitantă, pe care voi încerca să o rezum aici. Ele au adunat împreună oameni, locuri, conjuncturi, epoci chiar, având în vedere că ultimele două s-au desfășurat în plină criză pandemică. Să încep așadar cu începutul: Inflexiunile au fost mai întâi gândite ca niște evenimente recurente, urmând să aibă loc la Cluj, iar conceptul lor s-a reformulat de mai multe ori de la momentul inițial. M-am consultat cu prietenele mele Ruxandra Cesereanu și Cristina Eșianu Farcaș, iar apoi cu Anda Vișan, am dezbătut și redezbătut formula cea mai explozivă pentru niște dialoguri interdisciplinare care, nestrunite cum trebuie, ar fi putut să producă un mare haos ideatic. Aceasta pentru că interdisciplinaritatea e interesantă, însă uneori mult prea proteică pentru a da roade. Formula care s-a impus încetul cu încetul a fost cea în care subiectul își crea cadrul, precum și interlocutorii. Concepute inițial pe o axă temporală regulată, o dată la o lună și jumătate, dialogurile s-au mulat încetul cu încetul pe structura vremurilor pe care le-am trăit în ultimii doi ani. Tangențiale și intempestive, spontane și îndelung pregătite, pline de seriozitate, dar și de ireverență. Cred că ceea ce mi-am dorit cel mai mult de la ele a fost crearea unui anumit spirit, a unei stări afective de așteptare, a unui eveniment care nu poate fi preîntâmpinat. Ceea ce putea fi pus în scenă erau doar condițiile acestui eveniment, etica și orientarea lui. Vorbind despre acești din urmă vectori ai evenimentului, va trebui să amintesc faptul că cea mai grea a fost alegerea titlului. Până la urmă, cum însăși ideea de eveniment se află în centrul spiritului SenseLab, am discutat cu Erin Manning și i-am propus ca dialogurile să poarte amprenta publicației acestui laborator de cercetare-creație atât de neobișnuit, în cadrul căruia am activat atâția ani. Inflexions-Inflexiuni. Mai ales că unul dintre dialoguri, desfășurat în septembrie 2019, l-a avut ca invitat pe Erik Bordeleau, colaboratorul meu de lungă durată de la SenseLab. Celelalte coordonate s-au impus de la sine: cafeneaua alternativă Ceramic Cafe de la Cluj era spațiul ideal pentru astfel de dezbateri. Un spațiu iubit de studenți și care scotea universitatea în afara cadrelor ei obișnuite. A fost ideea îndelung susținută de Adrian Tușa și de Corina Ilea, creatorii Ceramic Cafe, care, atunci când afluxul publicului la primul eveniment, în aprilie 2019, intitulat Despre distopia lumii de azi, a depășit cu mult așteptările noastre, iar scaunele s-au dovedit insuficiente, au propus extrem de degajați ca lumea să se așeze pe jos. Ceea ce s-a și întâmplat. Nonșalanța evenimentelor Inflexiuni li se datorează și lor. Tinerii au urmărit discuțiile de pe treptele Ceramicului, s-au conectat, unii dintre ei, la transmisia live. Am înțeles atunci cât de necesare erau astfel de dezbateri. Cum am menționat în introducerea mai multor dialoguri, am invitat de obicei unul dintre cei doi interlocutori la discuție, iar acesta îl propunea la rândul său, în funcție de subiect, afinități, ritm, interese intelectuale, pe cel de al doilea. În câteva rânduri pasul în doi nu s-a concretizat, formula finală dialogală fiind în egală măsură cea mai căutată și cea mai naturală cu putință. EBS Radio s-a alăturat rapid acestui proiect, invitându-ne adesea, pe mine sau pe invitații mei, să vorbim despre subiectul respectiv, în ziua evenimentului. Anca Brășfălean a fost mereu o gazdă curioasă și provocatoare. Îmi amintesc de asemenea figura lui Emanuel Lupașcu-Doboș, care a consemnat cu atenție, inteligență și spirit critic câteva dintre incursiunile noastre inflexionare și le-a publicat pe Bookhub.ro, la sugestia Nonei Rapotan. Ulterior, patru dintre aceste dialoguri au fost publicate în revista Steaua, la sugestia Ruxandrei Cesereanu, transcrise fiind de masteranzi și doctoranzi ai Departamentului de literatură comparată de la Cluj – Constantin Tonu, Maria Barbu, Andreea Stoica și Maria Fărîmă. Acestora li s-a alăturat Ion Pițoiu, pentru transcrierea unuia din dialogurile nepublicate în Steaua. Maria Barbu și Constantin Tonu au preluat ultimele două dialoguri, desfășurate în condiții mai speciale: cel despre Știința voioasă a avut loc pe platforma Zoom pe data de 27 aprilie 2020, la cinci luni distanță față de dialogul precedent, al Lumilor secundare, și la mai mult de o lună de la închiderea pandemică planetară. Iar cel despre Politicile corpului a avut loc în septembrie 2020, pe terasa Ceramic Cafe București, de data aceasta cu puțină vreme înainte ca terasele, cafenelele, cinemaurile și teatrele să fie închise, în toamna anului 2020, datorită creșterii alarmante de cazuri Covid-19, imposibil de stăpânit la acel moment, în lipsa vaccinului. Inflexiunile vor continua, chiar dacă au făcut o pauză de un an. De aceea cred că e un bun moment – cel de a consacra un volum acestei prime runde de dezbateri pasionante. Pasionante atât pentru cei care s-au prin în joc, întrucât au fost de multe ori luați

RON 48.50
1