413 rezultate (0,26012 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Triburile. O patologie a politicii romanesti de la revolutie la Facebook

Triburile. O patologie a politicii romanesti de la revolutie la Facebook

Jocul democratic de azi este respins pentru ca a fost blocat de catre partidele politice, monopolizat de intrumente media si de actori economici care vor ramanerea in logica sociala si economica a devenirii sistemului social si politic clasic. Cetatenii sunt apatici, pesimisti, blocati in neincredere si instrainare, iar din aceasta stare nu-i putea scoate decat o logica a seductiei cu care functioneaza retelele de socializare si mass-media. Retelele de socializare permit fabricarea unor noi identitati si nasterea unor grupuri neconstrangatoare... Fragment din volumul "Triburile" de Vasile Sebastian Dancu: “Vremea triburilor politice Se spune ca la inceputul politicii sta conflictul. Antagonismele si rivalitatile din societate sunt transferate unor actori politici, pusi sa le gestioneze pe baza unor reguli sau cutume. Conflictul este normal si consubstantial politicului. Dar, la noi, o patologie a conflictului a virusat societatea foarte grav. Tensiunile sociale si marile conflicte de interese trebuie duse in Parlament sau in institutiile democratiei locale si rezolvate prin dezbatere, competitie si vot. Dar suferim in politica romaneasca de o patologie a excesului, dublata de o adictie de conflict. Strategiile de conflict, nu cele de cooperare, reprezinta regula in politica romaneasca. Parca este o dependenta de violenta, o adictie de adrenalina, dopamina, serotonina. Ca si adictia de jocuri de computer, comportamentul adictiv fata de conflict genereaza o puternica emotie si implicare personala si un fel de surogat de realitate. Violenta politica si conflictul sunt importante si pentru ca stimuleaza o anumita solidaritate si pot tine loc de proiecte politice. In ultimele campanii electorale, tensiunea este paroxistica, iar politicienii nostri devin competenti... cel putin in injuraturi. Cred ca marea arta a strategului este sa stii sa-ti infranezi instinctul de a ataca, de a declansa prematur atacul sau violenta. Nu-mi place sa citez din Sun Tzu, dar batranul chinez are dreptate din nou: Arata-te puternic cand esti slab si slab cand esti puternic. De ce am uitat noi adevarurile acestea simple? Violenta in politica vine de peste tot. Haideti sa ne uitam la ceea ce se intampla cu televiziunile de azi, altadata gazde primitoare pentru infruntarea politica. Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor ministri si acuza, face procese, ia decizii in locul lor, ii ameninta in direct. Am vazut ministri presati sa raspunda in direct, sa promita ritualic, sa jure ca maine vor lua decizia. Asta inseamna o scurtcircuitare si o eliminare a publicului din triada opinie publica-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbeste in numele opiniei publice, dar de fapt orchestreaza interese ale patronatului, in multe cazuri.

RON 32.70
1

Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

Prefață de Delia MunteanVolum apărut sub egida Fundației Culturale Augustin Buzura Când mi-e dor de mine, când sunt golită de gânduri, de idei, fug desculță la Buzura, ca și cum m-aș ascunde la pieptul mamei, ca și cum m-aș legăna în poala Mamii Bune, ca și cum aș sta zgribulită și fericită în ploaie sub nucul de-acasă, din Berința. E doza de-acasă pe care mi-o iau din textele lui, cu care simt o formă de complicitate, ca și cum am vorbi într-un cod al nostru despre oameni și despre locuri ale căror începuturi doar noi le știm. E egoist, poate caraghios, dar îmi face bine.Pentru mine a fost „unchiu’ Augustin”, fratele mai mare al mamei, cel care venea, din când în când, acasă, în Berința, și pe care Mama Bună, mărunțică și iute, încerca să-l cuprindă cu mânuțele ei aspre și noduroase de parcă voia să-l înăbușe, să-l acopere cu totul. „Dragu’ maaamii!” – și i se lumina toată făptura aceea palidă și osoasă, din care te izbeau doar ochii scânteietor de negri și atât de adânci. Atunci, toată scena mi se părea nu-știu-cum…, aproape obișnuită. Acum, o văd așa cum era de fapt: de-o duioșie supremă. (Dana Buzura-Gagniuc) Nepoata apelează frecvent la scrisorile unchiului, îndeosebi la cele din studenția clujeană (păstrate cu sfințenie de familie), scrisori mărturisind despre anxietățile vârstei, despre lipsa de confort material sau care evidențiază grija pentru părinții bolnavi. Ele trădează o epocă în care tânărul Augustin se zbate să se clădească pe sine cu decență – atât ca medic, cât și ca om de cultură –, irosindu-și cât mai puțin energiile în efortul supraviețuirii. Cărturar autentic, deși încă în formare, pe Augustin Buzura nici sărăcia, nici amenințările ideologice nu l-au împiedicat să creeze, să opună smintelii din societatea românească a vremii realizări durabile, ale spiritului. Ale unei minți imposibil de încovoiat. (Delia Muntean) Cuprins„Când mi-e dor de mine..., fug desculță la Buzura.” Prefață de Delia MunteanCuvânt de însoțire de Dana Buzura-Gagniuc„Spune-le oamenilor din sat că n-am plecat niciodată din Berința.”Poveștile BerințeiDâmburiiCoasta PopiiMânânțușulLupiiCasaMama BunăPoveștile Mamii BuneTata MoșOnița lui CiupeiMisteriosul inginer englezGuguț„Agustin”ȘcoalaFrațiiVeciniiPopa GheorgheScrisori către părințiAmintiri din prezentul meuO ultimă îmbrățișare15 august 2023. Spre finalMulțumiriBibliografieAddenda fot

RON 58.50
1

De la Nord la Sud

De la Nord la Sud

Cartea de faţă trebuie citită în tandem cu o altă lucrare a noastră, De la Est spre Vest (Editura Eikon, 2010), având subtitlul Privelişti literare europene. Amândouă îşi propun să traseze câteva culoare spirituale europene, prin cultura altor ţări europene şi modul în care s-a reflectat acest lucru în mentalul colectiv românesc. Sunt decupate cu predilecţie acele imagini, secvenţe şi instantanee specifice, prin care România şi-a găsit loc în imaginarul real şi figurat al unor culturi şi literaturi din alte ţări ale Europei şi cum a răspuns ea la aceste provocări de modernitate, topind în creuzetul ei creator de forme şi conţinuturi, acţiuni şi evenimente care au marcat-o într-un fel sau altul. (Mircea Popa

RON 28.03
1

Geniul – de la neuroplasticitate la realitate

Geniul – de la neuroplasticitate la realitate

Volumul Geniul – de la neuroplasticitate la realitate. Alte incursiuni psihografice scris de colegul meu, prof. univ. dr. Mircea Alexandru Birț, reprezintă o realizare unică în literatura științifică biomedicală din România. Autorul aduce o contribuție remarcabilă, printr-o nouă abordare a geniului, din prisma neuroplasticității. Rod al întregii cariere medicale de câteva decenii consacrate psihiatriei și al pasiunii prof. univ. dr. Mircea Alexandru Birț de a citi enorm (concordantă cu specialitatea clinică aleasă), acest volum abordează un subiect de un extraordinar interes pentru o gamă largă de cititori. (Prof. univ. dr. Gheorghe Benga

RON 64.99
1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

La umbra de stele (sau jurnal pisicesc)

La umbra de stele (sau jurnal pisicesc)

În limba română există o expresie foarte frumoasă: „a da în mintea copiilor”. Despre Marinela Opriș se poate spune cu îndreptățire că „a dat în mintea pisicilor”. Ceea ce, dacă ar fi să-l credem pe Jules Renard, anume că pisica este „maxima reușită a lui Dumnezeu”, nu e rău deloc. Lumea descoperită pas cu pas prin ochii pisicilor e nițel stranie: e dominată de „umani” prinși în tot felul de ritualuri de neînțeles, care au blănuri detașabile și călătoresc în „ființe” cu patru sau cu două roți. Oricum, sensul vieții „umanilor” este de a asigura adăpost și hrană pentru pisici, căci, vorba lui Dave Barry, „câinii au stăpâni, pisicile au slugi”. Dacă ar fi apărut ceva mai devreme, fără îndoială că Șerban Foarță ar fi preluat fără ezitare fragmente din cartea Marinelei Opriș în Mic tratat de pisicologie, care este un splendid imn închinat pisicii. În ce ne privește, nu putem decât să adăugăm numele autoarei pe lista cu oameni civilizați, fiind noi întru totul de acord cu George Bernard Shaw: „Om civilizat ești numai în măsura în care înțelegi pisica”. (Ion Mureșan

RON 24.25
1

La spartul targului. Interviuri si 75 de dedicatii de la Arghezi la Zub

La spartul targului. Interviuri si 75 de dedicatii de la Arghezi la Zub

Frumos este că am fost şi am rămas copii. Grav este că murim în fiecare zi, minţindu-ne că trăim, când de fapt ne amăgim cu aceeaşi candoare infantilă. Abia la urmă se trage cortina piesei, de regulă tragi-comică. Noroc este că eu cred că repertoriul e mai bogat şi c-avem bilete de favoare asigurate. Nu cred în moarte. [...] Nu sunt un habotnic, dispus să cred, legat la ochi, în cele văzute şi nevăzute. Dar mi s-a întâmplat s-asist la incredibile fenomene paranormale, care m-au convins că trăim în universuri paralele. [...] Aşadar, nu cred în moarte! […] Sufleteşte sunt pregătit s-o întâmpin fără nelinişti, fără să mă laud că-i simt lipsa. Ca la toate operaţiile, de care am mai avut parte, mă tem doar de dureri. Având noroc în viaţă – de n-o fi înger păzitor –, mă rog de-un subit. (Niculae Gheran) Lucrarea de faţă a avut ca punct de plecare o serie de interviuri realizate în ultimii doi ani (2019-2020) de Virgil Raţiu cu Niculae Gheran, „ultimul mare editor” (căruia literatura română îi este, ar trebui să-i fie, profund recunoscătoare), prozator cu har, dar şi om al cetăţii. Dialogurile celor doi autori, apărute în câteva publicaţii culturale, au fost completate, în cel de-al doilea capitol (Addenda), cu şase interviuri mai vechi din multele „taifasuri” purtate în timp de Niculae Gheran cu diverşi interlocutori. (Facem precizarea că restul interviurilor pot fi consultate în Niculae Gheran, Rebreniana, I-II, Editura Academiei, 2017.) În ambele secţiuni, ordonarea textelor s-a făcut după criteriul cronologic, considerat cel mai adecvat într-un asemenea demers. Operată cu multă parcimonie, selecţia dedicaţiilor celor 75 de personalităţi a urmărit evidenţierea mai multor aspecte, dintre care unele mai puţin cunoscute, legate de activitatea celui căruia i-au fost oferite – istoricul literar, editorul, scriitorul Niculae Gheran, în încercarea de a-i schiţa un portret mai altfel. Desigur, nu au fost omise nici cele ce ţin de domeniul relaţiilor interpersonale, uneori câteva rânduri pe o pagină de titlu scoţând la iveală legături surprinzătoare. Lucrurile mai puţin ştiute, ocultate într-un fel de activitatea eclatantă de editor al operei rebreniene, iar în anii din urmă de cea de prozator „păgubaş”, se leagă de contribuţia sa decisivă la elaborarea unor instrumente de lucru esenţiale – biobibliografii, dicţionare, enciclopedii, cataloage –, unele de pionierat pentru istoria noastră literară. În toate cazurile, Niculae Gheran a preferat să se retragă, în cel mai bun caz, în spatele unei notiţe din caseta tehnică a volumului (de tipul coordonare redacţională şi lexicografică), dacă nu chiar într-un anonimat total. Numai recunoaşterea exprimată în dedicaţii vine să facă oarecum cuvenita dreptate. Ordonarea dedicaţiilor a urmat criteriul alfabetic, antologatorul asumându-şi uşoara abatere de la început ce-l plasează pe Tudor Arghezi în capul listei. (Rodica Lăzărescu

RON 38.80
1

L’Intelligence de la Matière

L’Intelligence de la Matière

Edition du 40e anniversaire - Avec un texte d'accompagnement par Neale Donald Walsch Il contient des Opinions sur L'Intelligence de la Matiere. Cette traduction a ete realisee a partir de la IVe edition, revue et augmentee, de l'ouvrage L'Intelligence de la Matiere (2021). Traduit du roumain par Roxana Sicoe-Tirea Postface de Mircea Barbuceanu Dr Dumitru Constantin Dulcan, professeur des universites, a attire l'attention du grand public notamment apres la publication de la premiere edition de l'ouvrage L'Intelligence de la Matiere, en 1981, devenu immediatement un bestseller. En 1992, ce livre a recu le Prix de philosophie "Vasile Conta" de l'Academie roumaine. Un volume impressionnant d'informations, issu des principaux domaines de la connaissance, est admirablement synthetise en une oeuvre unitaire, facile d'acces, redigee dans un style limpide et attrayant. Le chemin de la matiere, du premier rayon de lumiere jusqu'au moment ou, par le biais du cerveau humain, on peut prendre conscience de soi-meme - voici le contenu de L'Intelligence de la Matiere.

RON 97.00
1

Asa simtit-a Zarathustra

Asa simtit-a Zarathustra

Asa simtit-a Zarathustra. O carte pentru cine decide sa devina nimic si restul Paul Chetreanu-Don a inteles ca nu poti scrie niciodata ceea ce se numeste biografia lui Nietzsche, pentru simplul fapt ca Nietzsche a incercat din rasputeri si mereu sa zadarniceasca orice incercare a lectorilor sai de a crede acest lucru. Aici, fidelitatea lui Nietzsche fata de propriul sau dicton, acela ca "faptele nu exista, exista doar interpretari", este remarcabila, cu atat mai mult cu cat Nietzsche a fost de la inceput intotdeauna sensibil la auctorialitatea sa, pe care si-a cultivat-o cu o grija iesita din comun, chiar si pentru un literator-filosof, si pe care a legat-o strans, desi inextricabil, de destinul sau de ganditor. In acest sens, Zarathustra nu este decat, poate, cea mai reusita stradanie a lui Nietzsche de a zadarnici propria biografie

RON 48.50
1

Lunga viata a Mariannei Ucrìa

Lunga viata a Mariannei Ucrìa

Câte ore a petrecut în bibliotecă, învăţând să scoată aur din pietre, cernând şi curăţind zile întregi, scăl­dându‑şi ochii în apele tulburi ale literaturii... Ce‑a câştigat? Câteva boabe de ştiinţă grosolană şi buboasă. De la o carte la alta, de la o pagină la alta. Sute de poveşti de iubire, de veselie, de disperare, de moarte, de plăceri, de omoruri, de întâlniri, de despărţiri. Iar ea, mereu acolo, aşezată pe fotoliul cu mileul brodat şi tocit sub cap. (Dacia Maraini) În cazul Daciei Maraini, s‑a vorbit repetat și la superlativ despre scriitura magnifică, despre profunda meditație asupra condiției feminine, dar și asupra condiției umane în general. Feminismul ei e unul de adâncime, de substanță și de analiză. Privește lumea prin ochii unor femei nesupuse, răzvrătite, curajoase, care se simt/se știu egale și care reușesc să se impună, în cele din urmă, ca atare. Nu se supun fără crâcnire regulilor din afară, falocrate și obtuze, fie acestea și milenare. Dar meditația și discursul prozatoarei nu vizează exclusiv femeia. O interesează toți cei care nu au dreptul la cuvânt și vorbește în numele acestor dezmoșteniți și amuțiți ai sorții. (Irina Petraș) Lunga viaţă a Mariannei Ucrìa este, evident, şi o metaforă a condiţiei feminine, nu numai în societatea închistată şi coruptă a Siciliei secolului al XVIII‑lea, dar şi în cea a tuturor timpurilor. Redusă la condiţia de obiect, trăind într‑o realitate creată de cele mai multe ori pentru ea de bărbat, femeia n‑a avut „voce” secole întregi. Iată de ce Marianna, mai mult decât oricare altă eroină marainiană, apare drept prototipul femeii care se ridică deasupra propriului destin, câştigându‑şi, prin inteligenţă şi printr‑o extraordinară poftă de a înţelege lumea, dreptul de a nu mai fi mută. (Gabriela Lungu) DACIA MARAINI este cu siguranță cea mai cunoscută și una dintre cele mai apreciate scriitoare italiene. Personalitate literară poliedrică, a scris de-a lungul anilor romane, precum și volume de poezii, eseuri, teatru, interviuri și a participat activ la viața culturală și socială a Italiei. A primit numeroase premii. Cărțile sale au fost traduse în multe limbi, iar piesele de teatru, jucate pe scene din lumea întreagă. În anul 2014 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură. Lunga viață a Mariannei Ucrìa este fără îndoială cel mai bun roman al său. O metaforă a condiției feminine și o pledoarie pentru scris și lectură. O carte în care cuvintele devin personaje și în care protagonista își găsește cu ajutorul lor libertatea de a-și decide destinul

RON 40.74
1

De la tehnologic la imersiv. Spre un teatru al spectatorului si al spatiului

De la tehnologic la imersiv. Spre un teatru al spectatorului si al spatiului

De la tehnologic la imersiv. Spre un teatru al spectatorului și al spațiului este o carte pasionantă. Reușita autoarei e cu atât mai remarcabilă cu cât fenomenul investigat este în plină desfășurare. Andreea Iacob se achită cu brio de dificila și pasionanta sarcină de a descifra și analiza o formă nouă de teatru, care e departe încă de a‑și fi spus ultimul cuvânt. (Mihai Măniuțiu) Debutul editorial al Andreei Iacob beneficiază de pe urma formației deopotrivă regizorale și teatrologice a autoarei. Înclinația ei spre teoretizare și spre analiza empatică, de detaliu, se asociază cu interesul pentru praxis‑ul teatral, dar și pentru performativitatea de dincolo și de dincoace de scenă. […] De la tehnologic la imersiv. Spre un teatru al spectatorului și al spațiului este un text care „prinde” la lectură, un excurs critic suplu, dar și doct la nevoie, fără a fi pedant‑academic. Detenta lui interdisciplinară vine nu ca rezultat al unei supuneri la o vogă interpretativă, ci e mai mult o formă de adecvare la fenomenele teatrale hibride supuse analizei. (Laura Pavel

RON 48.50
1

Un an crescut la loc

Un an crescut la loc

Numele ei este Ut Pictura Poesis. Dan Breaz debuteaza in poezie cu un stil pe deplin format. Unul dintre fermentii sai principali pare a fi dialogul cu artele contemporane, nu departe de experimentele poetilor Scolii de la New York, marcanti pentru scena literara internationala in a doua jumatate a secolului trecut. Aceasta relatie moderna transpare si din felul cum poemul cauta sa se autonomizeze, sa se purifice de elementul mimetic sau referential. Impermeabila la parafraza, rezistenta la traduceri in limbaj literal, poezia lui Dan Breaz gaseste o noua orientare magnetica a cuvintelor in spatiul alb al paginii, indrumata de un instinct sigur al esentialului. - Andrei Dobos) Dan-Octavian Breaz (n. 1982, Turda) este critic si istoric de arta, curator la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, doctor in filosofie al Universitatii „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca.

RON 19.40
1

O istorie a Banatului. Compendiu

O istorie a Banatului. Compendiu

Istoria Banatului reflectă viața oamenilor care au trăit în locurile numite, de la un timp, Banat, adică între Dunăre la sud, Mureș la nord, Tisa la vest și o verigă a lanțului Carpaților la est. Este vorba despre oameni ca toți oamenii, buni și răi, care au lăsat urme notabile, păstrate până azi, pe care un mănunchi de istorici – coordonați de profesorii Ioan Bolovan și Rudolf Gräf – au încercat să le descifreze, să le explice, să le dea sens. Simbolul acestui compendiu nu este o istorie înfrumusețată, ci una realistă, ca viața, iar autorii au găsit tonul potrivit în a reface tablouri de demult, în acord cu toți locuitorii și cu toate comunitățile trăitoare între Dunăre, Tisa, Mureș și Carpați, cu personalități și mase, deopotrivă, de români, germani, unguri, sârbi, evrei, bulgari, cehi, slovaci, romi și alții, în esență însă, cu toții, bănățeni de toate felurile și din toate timpurile. Este o încercare temerară, dar una reușită, făcută cu mintea și sufletul, după toate regulile recunoscute ale „meseriei de istoric”. (ACAD. IOAN-AUREL POP) Filiala din Timișoara a Academiei Române, prin Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, și-a dorit mai demult să realizeze o monografie cuprinzătoare, un Tratat al Istoriei Banatului. Din varii motive, deși au existat anumite tentative și au fost publicate volume și studii selective, care au acoperit diverse perioade din istoria Banatului, acest deziderat încă nu s-a îndeplinit în forma și ținuta dorită. Compendiul care vede acum lumina tiparului sub egida Centrului de Studii Transilvane și a Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca este însă un prim pas concret către realizarea acestui proiect identitar și editorial de anvergură. (ACAD. DAN DUBINĂ) Lucrarea O istorie a Banatului. Compendiu se vrea o nouă carte de vizită a provinciei, scrisă de istorici aparținând unor generații, dar și unor școli istorice diferite, pasionați și preocupați de multiplele fațete ale trecutului acesteia. Aceste meleaguri, aflate la întretăierea drumurilor ce legau centrul de răsăritul continentului, au trezit atenția cronicarilor încă din vremea în care provincia s-a identificat cu numele de Banat, devenind o Europă în miniatură, astfel că, de-a lungul ultimelor trei secole, istorici, deopotrivă, bănățeni (români, germani, maghiari, sârbi, evrei), ardeleni, români din Vechiul Regat sau cercetători străini i-au dedicat studii consistente. Pe de o parte, paginile acestui compendiu prezintă rezultatele studierii acestor opere, precum și a fondurilor de arhivă. Pe de altă parte, ne dorim să constituie un punct de pornire pentru viitoarele istorii încă nescrise, speranța noastră legându-se de infinitele enigme oferite de această provincie – o bază consistentă pentru viitoarele generații de specialiști capabile să ducă mai departe povestea atipică a acestei regiuni istorice, o poveste captivantă pentru cititorii curioși și atrași de Banat. (PROF. UNIV. DR. IOAN BOLOVAN, PROF. UNIV. DR. RUDOLF GRÄF

RON 145.50
1

A fost odata in Carpatia

A fost odata in Carpatia

Cu o frază sigură și alertă, A fost odată în Carpatia aduce la viață istoria bogată a unor lumi și culturi din vechime. Exercițiu nostalgic, universul creat de Constantin Ciceovan înglobează o multitudine de arii geografice și culturale și confluențele dintre ele, aspect care așază cartea sub spectru spiritual valah. La granița dintre roman istoric, de aventuri și fantastic, volumul reușește să provoace experiențe neașteptate de imersiune senzorială în lumea vieții personajelor sale, cu o capacitate remarcabilă de a învia ambianțe uitate ale trecutului, dincolo de negura opacă și misterioasă a timpului. A fost odată în Carpatia este primul roman dintr-un proiect mai amplu al autorului, care în prezent lucrează la al doilea volum din serie. Un roman al esențelor românismului dintotdeauna. (Radu Vida) Forța epică uriașă, dezvoltată pe spații vaste, împrumută autorului o voce sadoveniană de care cred că literatura noastră ar avea nevoie. (Vianu Mureșan) Romanul lui Constantin Ciceovan nu e unul de capă și spadă, ci mai degrabă de obște comună a Occidentului și Orientului, într-o lume în care faptele mari sunt de natură morală, bazate pe istețime, iscusință, devotament, loialitate, ele rămânând înscrise în mentalul colectiv ca „învățături” pentru timpurile noastre. (Mircea Popa) Ajunse la herghelie și o găsi părăsită. Fata plecase, dar nu apucase să ducă și caii cu ea. „Am să-i iau să-i vând, iar pe fată dacă o găsesc, o duc acasă de sclavă.” Se îndreptă spre țarcul unde erau adunați caii, când o auzi cum strigă după el. Ieșise din șură, închizând poarta în urma ei, iar în mână ținea o furcă. Cei șase tătari descălecaseră și se așezaseră la umbră. Când o văzură pe fată cu furca, începură să se ridice. Babor le făcu semn să rămână pe loc și le strigă ceva pe limba lor. – Asta e a mea! Voi stați deoparte și priviți ce-am să-i fac! Îl apucase o furie vecină cu nebunia. Își aminti cum pierduse totul din pricina ei, cum îi luase căruța cu tot ce era în ea, și armăsarul cel argintiu, apoi cum pierduse și câinele. Avea în ochi sclipirile morții. Luă hangerul în pumn și-l scoase din teacă, apoi îl băgă înapoi cu un sunet sec, cum cade securea pe butuc. Râse ascuțit și puse mâna pe biciul încolăcit în jurul umărului. Dar se răzgândi iar și și-l puse la brâu. Sări ca o pisică și-i smulse furca din mână, apoi o doborî la pământ cu un dos de palmă. Tătarii se uitau la el și râdeau, îndemnându-l cu strigăte și chiote. (Constantin Ciceovan

RON 48.50
1

Opt (La noi, Vol. 8)

Opt (La noi, Vol. 8)

Acest volum este alcătuit din texte extrase din cărțile mele anterioare de publicistică. De asemenea, fapta mea vine ca o replică la prejudecata că jurnalistica ar fi „o literatură grăbită” și, astfel, sortită efemerului. Am convingerea că o parte dintre aspectele socio-politice consemnate (reluate) aici vor fi cândva anacronice. Cât de repede, cât de târziu? De ce, totuși, acest demers al meu? Pentru că, zice-se, a uita înseamnă a ierta. Or, sunt atâtea fapte („vechi” și „nouă”) pe care, am convingerea fermă, prezentul nostru și viitorul urmașilor nu trebuie să le uite. Căci o glumă, care ne plăcea în vremea claselor noastre liceale, (gen Caragiale) – „S-a schimbat modificarea, apoi s-a modificat schimbarea” – e „proaspătă” și astăzi, pentru nu puține aspecte ale preajmei de care avem parte. Când am hotărât să-mi încep cartea, nu bănuiam că se va tăvăli peste noi nenorocirea planetară numită pandemie. Iar acum mă întreb: Întru cât mai este potrivit enunțul lui Eminescu? Până la urmă, ca o revelație terapeutică, mi-am spus: Și pe vremea lui și, deopotrivă, a noastră am fost/suntem matca resurselor noastre existențiale – indiferent de conjunctură. Dincolo de textele publicate, în țară și pe alte meridiane, condiția mea de scriitor am concretizat-o și prin cărți de publicistică. Dintre acestea, 8 volume (împreună cu cel de față) au devenit episoade editoriale din serialul „La noi”. Primele patru au menționarea, pe copertă, a ordinii de apariție, după care sintagma „La noi” e trecută pe pagina de titlu, celelalte cărți din grupaj numindu-se „Ochiul diurn” (2016), „Mde!... Mda!...” (2017) și „Azi, în zigzag” (2019). Acum, iată, cartea se intitulează „Opt”. (Cornel Cotuțiu

RON 29.10
1

Si s-a dansat lambada

Si s-a dansat lambada

Ma intorc peste gardut, sunt in dreptul intrarii in biserica. Oamenii au inaintat, soldatii s-au retras vreo 20 de metri. Tin armele in sus. Sunt langa ei. O fata – studenta? – il imbratiseaza pe un ofiter, plangand. Ce e asta? O fi fiica-sa? Ii este frica? ... Nu e fiica-sa. Vrea probabil sa-l convinga sa nu traga... Soldatii sunt toti tineri, sunt in termen, cu uniforme kaki. Ofiterul e capitan de la trupele de interventie... Plange. Ofiterul plange. Ma uit la soldatul care e mai aproape de mine, din capatul sirului. Pare ca mesteca ceva si bolboroseste: plecati, mai... plecati... E singurul – sa zicem – mai agresiv. Numai verbal. Ceilalti soldati nu scot o vorba. Par beti, poate drogati, speriati. Ma pomenesc cu ceva in gat, care sta acolo si vrea sa iasa, si vorbesc: „Domnule capitan... (si ma opresc o clipa, ce sa-i spun mai departe?)... nu e bine ce faceti...”. Tipul se uita la mine si plange, zicandu-mi „Plecati de aici, va rog, plecati...”. ... Nu-mi amintesc sa fi auzit ordinul, eram la un metru de soldati, cu fata la ei, ma uitam cum trag in aer. Trag, trag si nu mai contenesc, oare isi golesc incarcatoarele? E un zgomot asurzitor. Nu mi-e frica fiindca sunt langa ei si vad ca tin armele in sus, trag peste mine, nu ma pot atinge. Au terminat de tras si dupa clipa de liniste care s-a facut aud urletele multimii. Ma intorc. Au fugit toti in spate, spre strada 30 Decembrie (azi Memorandumului). Dar s-a tras numai in aer. Nu e nici un mort. Pe trotuar se pare ca e un ranit, probabil un glonte a ricosat din zid. - Mihai Barbulesc

RON 29.10
1

Zborul clandestin al unui rus indragostit de la stei la Moscova si retur

Zborul clandestin al unui rus indragostit de la stei la Moscova si retur

In luna mai a anului 2017, cu ocazia unor lucrari de reparatii ale unor pivnite din Palatul Companiei Nationale a Uraniului din Stei, s‑a descoperit un seif din otel ascuns in zid, de unde, dupa taierea cu flacara oxiacetilenica a capsulei, au fost extrase mai multe documente cu caracter confidential privind situatia la zi a livrarilor de uraniu catre fosta URSS, calitatea deosebita a esantioanelor de uraniu care au fost expediate pe calea aerului direct catre Moscova, o harta amanuntita si bine documentata cu privire la zacamintele de uraniu, aur, argint, bismut, molibden etc., inca neexploatate din aceasta zona a Muntilor Apuseni. Intr‑un colt al seifului s‑a mai descoperit o cutie mica, zincata, plina cu scrisori a caror unica destinatara era tovarasa Liudmila Zenaida Grozniilanskaia din Moscova, districtul Central, raionul Arbat, str. Maxim Gorki nr. 56, etajul 5, apartamentul 8. Epistolele sunt scrise cu multa daruire si caldura, chiar cu entuziasm, pe file de culoare trandafirie, de catre acelasi inginer sovietic al carui nume l‑am aflat abia acum: Ivan Ivanovici Ivanov, un tanar rus sosit pe meleagurile Steiului si Baitei, despre care am scris si cu alte ocazii. Unele documente descoperite poarta stampila pe care o reproducem alaturat, avand cuvinte atat in limba romana, cat si in limba rusa, in format mare si in culoarea ei originala. Ne‑am straduit sa traducem si de asta data, cu cea mai mare grija si cu respectul cuvenit datorat manuscrisului, aceste epistole de dragoste tulburatoare, fideli intru totul spiritului si expresiei literei rusesti si atenti in depistarea si descrierea atmosferei criptocomunisto‑panslaviste de altadata a acestor scrisori expediate catre frumoasa si necunoscuta femeie din capitala fostei Uniuni Sovietice. Intrucat noi am facut publice o buna parte din aceste epistole in cartea intitulata Scrisorile secrete ale tovarasului Ivan din Stei catre iubita sa din Moscova, carte aparuta in anul 2014 la Editura Biblioteca revistei FAMILIA din Oradea, inclinam sa credem ca aceste marturii si evocari (scrise dintr‑o iubire oarba, irationala, aproape donquijotesca pentru Liudmila) au cuprins destule realitati specifice locului si chiar unele intamplari cu caracter insolit din perimetrul exploatarii miniere Stei‑Baita, astfel incat cele mai multe file amoroase au fost confiscate de catre organele locale ale KGB (Komitet Gosudarstvennoy Bezopasnosti – Comitetul pentru Securitatea Statului). Printr‑o fericita intamplare, ele fiind descoperite de curand, vad acum, pentru prima oara, fireasca si binecuvantata lumina a tiparului, in vederea cunoasterii pe deplin a frumoasei si durabilei povesti de dragoste infiripata intre inginerul din Stei si misterioasa sa iubita din Moscova. Prin aceste scrisori de dragoste, Steiul s‑a metamorfozat, dintr‑o puternica cetate industriala de altadata, cu zeci de mii de mineri si muncitori, intr‑un fel de Taj Mahal al Europei Centrale si de Est. (Pascu Balaci

RON 29.10
1

Punctul de inversare a memoriei

Punctul de inversare a memoriei

Volum apărut în coeditare cu Casa de editură Max Blecher O poezie deșucheată în care cuvintele se ciocnesc ca două trenuri ce vin din direcții contrare pe aceeași linie, o gîndire paradoxală ce nu răsare decât arareori din modele naționale cunoscute, un mod brutal de intrare în dialog cu universul sau cu femeia iubită, o întoarcere pe dos a stărilor grave sau hazoase, o literatură cu mai multe intrări și ieșiri într-un spațiu cu puține cuvinte scrie Dumitru Păcuraru. Nu știu cine este acest autor care debutează în poezie cu un mod de enunțare asemănător cu o lovitură la plex. Tot ce devenise vetust în limbajul românesc este pus la forje, soldații de plumb ai cuvintelor se transformă în arătări. O nouă față a teribilismului literar, bine regizat, se face văzut în poezia lui Dumitru Păcuraru. Cuvintele se mariază prin liberă alegere. Ele sar peste norme, peste obișnuințe, căsătorindu-se adeseori fără aprobarea gramaticii. (Romul Munteanu, 1989

RON 19.40
1

Pe grumaz (La noi, Vol. 9)

Pe grumaz (La noi, Vol. 9)

Ce ne ramane, acum, cand "obiectul" istorie a devenit in invatamantul nostru "un obiect" ciopartit? Cine va hotari destinul nostru in memoria lumii? Ignoranta meschina a decidentilor zilei sau energia romanului adevarat? - Cornel Cotutiu Cornel Cotutiu s-a nascut in Beclean, jud. Bistrita-Nasaud, la 15 februarie 1945. Licentiat in filologie (Cluj, 1971). Profesor de limba si literatura romana. Din 1975 pana in 2008: profesor la Colegiul National "Petru Rares" din Beclean; intre 1985 si 1989: inspector scolar. In perioada 1997-1998: consilier teritorial-sef al Inspectoratului pentru Cultura Bistrita-Nasaud. Debut revuistic: in Tribuna (1964). Redactor, apoi redactor-sef al revistei de literatura, arta si cultura Minerva (1990-1999); redactor al publicatiei Floare de colt (Beclean, 1990-1992). Debut editorial cu volumul de nuvele In cautarea altui final. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Premiul I pentru proza la Festivalul "Mihai Eminescu", Iasi, 1981; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania - Filiala Tg. Mures, 1995, pentru publicistica; Marele premiu la Concursul National de proza si critica "Liviu Rebreanu", Bistrita, 2002; Premiul "Pavel Dan" pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Cluj, 2010; Premiul "I.D. Sirbu" pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Cluj, 2017; Premiul pentru proza al Bibliotecii Judetene "Octavian Goga" Cluj-Napoca, 2018. Ordinul "Meritul Cultural in grad de Cavaler", din partea Presedintelui Romaniei, Bucuresti, 2004

RON 33.95
1

Noi nu mergem la razboi

Noi nu mergem la razboi

Prozatorul are o scriitură remarcabil de bine strunită. Scrie economicos, limpede, fără excese. O parcimonie care face utilizarea rară a epitetelor extrem de eficientă. Paginile se citesc ușor, dar în același timp cu maximă eficiență, demonstrând o maturitate și o stăpânire a instrumentelor de scriitură remarcabilă. Noi nu mergem la război este un plonjon surprinzător de plăcut într‑un univers pe care l‑ai fi intuit deprimant, dar îl descoperi exploziv și captivant. O gură proaspătă de oxigen printre atâtea și atâtea lamentații sau, din contră, edulcorări ale trecutului imediat. Lucid și ludic, universul propus de autor îți permite să mai descoperi încă un unghi din care poți privi lumea românească de dinainte de 1989

RON 19.40
1

Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi

Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi

Cangurii... a circulat, aproape folcloric, in mediul scolar si universitar, cam peste tot, venindu-mi semnale din timp, unele unice. In timp, in cei peste 40 de ani, cred ca aproximativ un milion de oameni "a ras" de mine, si asta este cea mai mare bucurie!   Cel mai cunoscut si mai subtil autor de proza umoristica din spatiul transilvan. - Petru Poanta   Cartile lui Cornel Udrea se citesc pe nerasuflate, la fiecare pagina gasesti detalii in care te poti recunoaste, zambind adesea amar, ori in care recunosti nemultumirile semenilor fata cu lumea. Umorul lui e mereu proaspat, plin de incuri surprinzatoare si de subintelesuri, cu sageti aruncate inspre toate tintele pe care lumea de azi i le scoate in cale. - Irina Petras   Avea in sange acel histrionism superior care separa adevaratii Arnoteni ai umorului de ciocoii de vreme noua ai genului satiric. Caci scrierile acestui maestru al paradoxului sunt un festin trimalchionesc al umorului, o risipa de inteligenta, o bucurie a spiritului care se veseleste sarbatorindu-se si care ne incanta sarbatorindu-ne, facandu-ne partasi la imensul hohot de ras sanatos intru vindecarea lumii si desfatarea sufletului. - Horia Badescu   Felul in care vorbeste Cornel Udrea, cu flori si zambete mici, il face al naibii de interesant si in cartile lui regasesti umorul romanilor. - Fanus Neagu   Vreo 50 de ani de Prietenie sunt greu de uitat: nici nu-i voi uita vreodata... I-am transmis lui Cornel sa faca Ingerii sa zambeasca, pe-acolo pe unde ajunge... cred ca, de un an, fetele lor sunt vesele... Nu pot a zice mai mult... Sa ne vedem cu Bine, Cornele! - Margarit Chelbea   Volumul Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi, aparut in 145.000 de exemplare, carte retrasa de pe piata de regimul comunist in 1980, are cel mai mare tiraj de carte umoristica, inainte si dupa revolutie. Cornel Udrea a incetat din viata in 11 aprilie 2024, la Cluj-Napoca, iar editia de fata este un omagiu editorial In memoriam.

RON 72.00
1

L’arquitectura de la llum. Arhitectura luminii

L’arquitectura de la llum. Arhitectura luminii

Un arhitect al luminii Ca orice bun poet, Antoni Clapés știe că necesitatea care justifică poemul se află de la bun început inclusă în pagina albă. „[C]a și când totul ar depinde de scris” – cum spune și mai bine un vers. Nu trebuie să dovedești legitimitatea poemului, deseori nici nu trebuie să-l introduci cu cine știe ce ritual protocolar, după cum trebuie să te ferești și de toate tentativele de a-l face mai explicit, mai mult de ceea ce el conține ca text. În cazul lui Clapés, lucrurile se complică oarecum, fiindcă se simplifică la extrem. Din diversitatea lumii pe unde poezia poate să-și împingă contactele și curiozitatea, pe el îl interesează mult mai puține aspecte, doar câteva care pendulează între unii poli radicali: vorbire/tăcere; absență/prezență; lumină și umbră; semn și doar iluzia lui; vizibilul și invizibilul; indicibilul și ceea ce poate fi (relativ) spus... adică Poemul; unul degrevat de elemente ornamentale de limbaj, densă materie adunată din câteva cuvinte pe foaia albă, stup de tăceri, vrej de năuceală, variație a unei linii ce ne parvine din întuneric și pare o prelungire a lui... zgârietura liniei trasate și întunericul din care provine Nu m-am gândit niciodată că orice semn scris trage după el un fir de beznă din care trebuie să apară lumina semantizată! Geometria uluitoare a acestui distih are discreția unei sfioase și melancolice metafizici ce devine proiect arhitectural. Numai un poet care a șters mult și a așteptat multă vreme sunetul autentic, și a decantat îndelung cuvintele, și le-a suspectat fie de infatuare, fie de inconsistență, ajunge la asemenea limpezimi, dacă ajunge; iar astfel se mulțumește cu certitudinea unor insolite revelații pe care le constrânge să sugereze cu toată forța cum anume se poate transforma tăcerea în rostire și linia în cuvânt. Finețea sintaxei ce strălucește din aceste poeme are secretul unei simplități de o mare densitate. Chiar dacă nu cunoști minunata limbă catalană, te simți oarecum familiarizat cu poienile și crângurile latinității, simți epidermic cuvântul boirina; e ceața unde sunt tezaurizate multe din misterele acestei poezii, care este însă și teritoriu al memoriei, spațiu al contemplației, sau chiar paradoxală sursă de lumină. Însă „casa luminii”, pe care o putem zări în luminișul heideggerian, nu este chiar liniștită și împlinită. Deseori ea pare a fi camera obscură a unui penitent astrofizician care așteaptă îndelung pulsația unei luminițe sau prezența unui semn din spațiul de „dincolo”. Discipol al lui Parmenide, stăpânul casei s-a resemnat că trebuie eliminată ipoteza divină; însă chiar neclintit, fixat pe axioma că non-existentul nu poate exista, el scrutează cu neobosită aviditate orice mișcare, orice posibilă apariție în superbele peisaje ce se văd pe fereastră. Fiindcă așteaptă, undeva până și în „zona interzisă a neființei”, sau la granițele exilului, sau la limita mineralizării, acea „[s]curtă strălucire a enigmei”... care e tot poemul! Iar fragilitatea duratei, procesarea ideii care provoacă inexprimabilul să se manifeste fie și numai printr-un tremur imperceptibil, prelungind ca pe o jubilație traseul liniei devenite cuvânt al omului (al cărui sfârșit este „ultima dintre metafore”!), nu puteau fi prinse mai bine în românește decât o face Corina Oproae. Cu dexteritatea unui tremolo devenit rezonanță... (Dinu Flămând) * * * ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale. * * * CORINA OPROAE (Făgăraș,1973) este poetă și traducătoare. Locuiește în Catalonia din 1998. A tradus în catalană și în spaniolă diverși autori români: Marin Sorescu, Ana Blandiana, Lucian Blaga, Dinu Flămând, Ioan Es. Pop, Pic Adrian, Gellu Naum, Norman Manea, iar din engleză în catalană a tradus-o pe poeta americană Mary Oliver. În spaniolă, a publicat volumele de poezie Mil y una muertes / O mie și una de morți (2016, editată și în

RON 24.25
1

Identitatea melancolica la Søren Kierkegaard

Identitatea melancolica la Søren Kierkegaard

Autorul surprinde cum anume, prin Kierkegaard, se conturează închiderea unui amplu ciclu, în acelaşi timp istoric şi tematic, marcat prin punerea în oglindă a începutului destinal al melancoliei – survenit prin tragedia greacă – cu sfârşitul acesteia, marcat și el de suprimarea şi conservarea posibilităţilor pe care melancolia modernă – mai ales cea romantică – le oferă prin funcţia sublimatoare a propriului ei vid. În acest sens, Kierkegaard reprezintă un moment de cotitură, deși nu spre „altceva”, spre un „nou sens”, de pildă. El operează o deschidere spre Clipa – cea singulară – care se temporalizează, la rându-i, în calitate de „pură” clipă, goală de determinații. O dublă deschidere devine astfel posibilă, o deschidere survenită în chiar deschiderea inițială. Nu e vorba despre un sfârşit melancolic al timpului, ci de un fel de timp al sfârşitului, melancolic. (Virgil Ciomoș

RON 43.65
1

Swing la Berlin

Swing la Berlin

Berlin, 1942. Razboiul se impotmoleste si germanii incep sa simta ca sortii le vor fi potrivnici. Joseph Goebbels, ministru al Propagandei, cauta o modalitate de a ridica moralul populatiei. Si ce ar putea fi mai vesel decat jazzul? Dar, considerat drept „muzica degenerata” sau „muzica a negrilor”, el este interzis de catre regim. Prin urmare, ministrul ordona sa fie creat un grup de „muzica de dans accentuata ritmic”, un jazz care sa puna in valoare tezele ariene. Batranul pianist Wilhelm Dussander traia retras de cand membrii evrei ai grupului sau de jazz au fost arestati. Desi credea ca politica nu este treaba muzicienilor, nu i-au placut niciodata nazistii. Totusi, cand Goebbels il solicita sa formeze un grup dupa exigentele sale, nu are de ales decat sa accepte... Roland Szekel

RON 33.95
1

Scaun la fereastra. Lisabona – jurnal de carantina

Scaun la fereastra. Lisabona – jurnal de carantina

Ilustratii de Amadeo de Souza-Cardoso Volum aparut la aniversarea a 75 de ani ai autorului, sub egida Muzeului National al Literaturii Romane, cu sprijinul Asociatiei Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania (APLER) Poezia lui Dinu Flamand este o oglinda elegiaca a istoriei. Fiecare din poemele lui are ceva de excavatie arheologica, intrucat ia in seama, in fiecare moment, toate straturile de timp suprapuse care ii confera sens. Capacitatea lui Flamand de a aduna laolalta detalii cotidiene exacte, prezentate cu vocea vechilor maestri, alcatuieste un tot proaspat, o gradina a placerilor ca la Bosch, unde toti locuitorii ei sunt destul de umani, fii ai unui loc si ai unui timp, victime insa in vantul Istoriei. Marele poet roman e una din vocile esentiale ale poeziei europene contemporane. - Luis Garcia Montero, presedintele Institutului Cervante

RON 48.50
1